Sfirsit de august

Dacă ar fi să fac o contabilizare a ultimelor luni, ca sfîrşit de vară (aproape) şi sfîrşit de lună, aş descrie ultima perioadă printr-un singur cuvînt: agitată. A fost un an în care au alternat ploile şi zilele toride, a fost un an foarte agitat din punct de vedere social şi politic şi, de ce nu, a fost agitată din punct de vedere personal. Motivele acestei ultime agitaţii sînt diverse, are de-a face cu proiectele la care am lucrat şi în care am fost implicat sub o formă sau alta. Nu ştiu în ce măsură este relevant, dar pot spune cu siguranţă că au fost şi bune şi rele. Ca de obicei. Mai mult bune decît rele.

Ce mă interesează să aflu este ce părere aveţi despre acest an şi despre ce urmează în următoarele luni. Eu zic că va fi o perioadă cu adevărat interesantă: toamna se anunţă a fi cu adevărat plină, din toate punctele de vedere, şi se prefigurează unele schimbări importante.

Voi ce ziceţi? Ce evenimente v-au marcat în ultimul timp şi ce vă aşteptaţi să se întîmple?

Articol preluat de aici.

S-a cistigat la loto 6 din 49

Nu am stat să urmăresc canalele de ştiri, dar cred că deja au început să vuiască că un fraier norocos a cîştigat la loto  6 din 49 vreo 6 milioane de euro (fără taxe e mai puţin cu un sfert, dar tot îi rămîn cîteva milioane de euro în buzunar ). Suma exactă este de 26.290.040,30 lei, dar are vreo importanţă? Poate doar pentru cîştigător.

Poate că mulţi se vor supăra citind termenul de “fraier norocos”, dar nu o gîndesc ca fiind ceva rău… mai ales că a lua bilete la jocul ăla de noroc este pentru mine a plăti taxa prostului şi că şi eu o mai fac din cînd în cînd. Cel puţin teoretic aş fi avut şanse să fiu chiar eu acel fraier norocos… aşa că… Dar nu a fost să fie, cel puţin nu de data aceasta.

Îi doresc cîştigătorului să folosească sănătos banii ăia şi, mai ales, să-i folosească cu cap. Mulţi cîştigători i-au pierdut în cîţiva ani pentru că şi-au pierdut simţul măsurii.

Necîştigătorilor le doresc să nu fie prea invidioşi, nu le stă bine. Vor mai avea suficiente şanse în viitor… doar nu intră zilele în sac.

Articol preluat de aici.

Religie false

Într-unul dintre ultimele episoade ale serialului Starga SG1 colonelul Samantha Carter spunea că milioane de oameni vor muri şi alte milioane vor fi subjugate în numele unei religii false. Contextul este (relativ) neimportant, cel care cunosc universul Porţilor Stelare ştiu la ce mă refer, pentru că întrebarea mea este alta: există vreo religie care nu este falsă pe această planetă? Poate doar budhismul zen, dar aia nu e tocmai religie.

Toate religiile se bazează pe un anume personaj central, pe anumite evenimente care au avut loc într-un trecut mai mult sau mai puţin îndepărtat, ceea ce reprezintă nucleul ei. Şi, ca orice organizaţie care funcţionează prea multă vreme, religiile s-au dezvoltat, au acumulat noi evenimente, noi oameni, care au distorsionat de fiecare dată evenimentele şi amintirea personalităţilor originale. Falsitatea a ajuns un punct comun de bază al majorităţii sau chiar a tuturor religiilor pe măsură ce au ajuns să servească doar anumitor oameni de-a lungul generaţiilor în timp ce majoritatea credeau şi plăteau.

Şi da, fac o distincţie foarte clară între credinţă şi religie: credinţa este o chestie pur personală, iar religia este o formă de organizare care implică credinţele unor grupuri oameni.

Articol preluat de aici.

Vreau banii tai, vreau tot ce ai

Sună interesant, nu? Voi ce-aţi face cu o persoană care v-ar spune asta. Pot spune cu siguranţă că o asemenea persoană ar fi un pericol în preajma mea… nu mă las jefuit prea uşor.

Şi cu toate acestea, această atitudine (cea din titlu), este la ordinea zilei în România noastră. Iar ceea ce este şi mai rău, românii se lasă jefuiţi. Cineva vrea banii oamenilor şi nu îi lasă să facă rost de ei, cineva vrea tot ce au românii iar aceştia, obedienţi, se duc şi îi dau. Este un jaf pe faţă la care protestează destul de mulţi, dar nimeni nu face nimic concret. Protestele sînt ascultate de unii pentru ca apoi să fie uitate repede, ignorate de majoritatea.

Da, aţi ghicit: este vorba de statul român. S-au găsit unii care să ne înglobeze (pe noi, pe toţi cetăţenii aceste ţări) în datorii imense, dar tot la noi apelează ca să le plătească. Ne vor banii, din nou şi din nou şi din nou, dar nu ne lasă să îi facem. În loc să devină un ajutor statul român a deveni un agesor. Au apelat la o formă oficială de jaf, ascunzîndu-se în spatele unor legi scoase la repezeală şi de mîntuială, dar tot un jaf se numeşte.

Dobitocii ăia din guvern au uitat un lucru elementar al unei societăţi: legile alea sînt doar nişte convenţii pentru a permite conveţuirea unor grupuri (mai mici sau mai mari) de oameni. Daca cineva nu respectă aceste convenţii şi se foloseşte de ele pentru a lovi în cei din jurul lui (lor) duce, mai devreme sau mai tîrziu, la încetarea respectării lor de către majoritatea, iar legile îţi pierd sensul. Educaţia respectării legilor îşi are limitele ei, brutalitatea şi forţa sînt valabile doar o perioadă… ce mai rămîne în schimb? Am impresia că dacă mai trăim suficient (în România sau aiurea) vom vedea.

Articol preluat de aici.

Mortul plateste CAS, PFA-ul ajutorul de somaj

Am pierdut ştirile de la ora 19. E şi normal, am avut treburi mult mai importante de făcut decît să stau în faţa televizorului şi să urmăresc salivînd ca după lobotomie ştirile tîmpite pe care posturile tv româneşti ni le servesc de zor de obicei. E clar tuturor că n-am pierdut mare lucru? Bine.

Chiar dacă am pierdut acele ştiri, între timp m-am întors şi am continuat să lucrez ceva la calculator. Pe moment nu prea are importanţă la ce lucram, e important doar că aveam televizorul aprins pentru zgomotul de fundal potrivit şi că uneori mai schimbam canalul ca să mai schimb un pic ritmul de zgomot.

Oricum, în timp ce lucram zgomotul ăsta mi-a cam atras atenţia: se discuta despre ultimele aberaţii pe care ni le furnizează pe tavă guvernul României. Sau ni le bagă pe gît, depinde de perspectivă. Din punctul meu de vedere doar încearcă să ni le bage pe gît pentru că trebuie să fii doar un tîmpit lobotomizat ca să fii la dispoziţia guvernului ori de cîte ori o cere.

Mi-era clar de ieri că oamenii s-au îngrămădit degeaba să depună acte diverse pe baza unei isterii induse de guvern prin intermediul mass-mediei, este stilul românilor să se isterizeze din cauza mas-mediei. Dacă stai un pic să raţionezi, nu este normal să dai amenzi după numai două zile de la intrarea în viguare a unei legi despre care nu se ştie mare lucru. O fi sistemul tîmpit din construcţie, o fi guvernanţii aberanţi, dar latenţa sistemului există şi este bună uneori: în perioada imediat următoare nu vor fi date amenzi. S-a acordat o perioadă de graţie (n-am reţinut exact cît) pentru a putea depune toată lumea actele fără probleme. Sau mai precis: toată lumea care doreşte să le depună. Unii au preferat să nu se supună dorinţelor politice.

Revenind la subiect şi la discuţia de pe Realitatea la care am rămas cîteva minute, cineva dintre cei prezenţi spunea că se plăteşte CAS-ul si pe drepturile de autor moştenite de la cei deja decedaţi şi că PFA-ul plăteşte ajutor de şomaj. Dacă CAS-ul pentru drepturile de autor moştenite este oarecum discutabil (pentru că decedatul nu mai are nici un motiv să contribuie la sănătate, nu?), a fost vreodată vreun moment în care un PFA a beneficiat de pe seama ajutorului de şomaj? Pentru că eu nu ştiu să fi existat aşa ceva, iar din umilele mele cunoştinte despre lege o asemenea idee este o aberaţie.

Actorii, sciitorii, jurnaliştii, cei din media în general, sînt revoltaţi. Şi au dreptate. Dar în aceeaşi măsură sînt vinovaţi de situaţia existentă. La fel ca noi toţi. Noi, românii adică. Pentru că tolerăm un sistem bolnav fără să îl schimbăm în mai bine. Gunoaiele şi scursurile alea din guvern (poate că-s cam dur pentru unii, dar apelativ mai bun n-am) caută să sugă TOT de la cetăţenii României fără a le oferi mare lucru în schimb. Şi o vor face atîta vreme cît îi vom lăsa să o facă. Nu de ei depinde să se oprească, pentru că nu o vor face niciodată, ci de noi. Noi sîntem cei care trebuie să îi oprim şi să facem ceva concret pentru a ieşi din rahat.

Articol preluat de aici.

Sa te ajute Domnul

Ceva curios mi s-a întîmplat mai devreme. Am ieşit în oraş să rezolv o chestie şi am parcurs pietonala (adică acea porţiunii de pe strada Republicii care este acum dedicată doar pietenilor). Pentru cei care ştiu cît de cît Oradea, pe vremuri agenţia CEC de pe pietonală era lîngă pizzeria Kelly pentru ca de ceva timp să se mute în celălalt capăt, unde a fost pe vremuri librăria TineretuluI (pe vremurile copilăriei mele adică ). Reperele mai actuale sînt magazinul Orange şi poliţia (evidenţa populaţiei).

Ei bine, lîngă agenţia CFR (tot pe pietonală) m-a abordat o doamnă care m-a întrebat unde s-a mutat CEC-ul. Părea să fie undeva pe la vreo 50 de ani şi după accent nu prea părea să fie din Oradea. În plus, dacă ar fi venit constant ar fi ştiut că agenţia s-a mutat şi ar fi ştiut şi unde… doar nu-s decît cîteva sute de metri între cele două locaţii. I-am spus unde este sediul nou, iar înainte de a pleca în direcţia respectivă mi-a spus “Să te ajute Domnul”.

Din punctul meu de vedere a fost un moment ciudat. În primul rînd pentru că este o expresie pe care nu am întîlnit-o des în viaţa reală. Probabil este a treia sau a patra oară cînd am auzit-o rostită… este una dintre primele dăţi cînd mi-a fost adresată mie. În al doilea rînd sînt ateu… iar dacă n-aş fi ştiut că a fost spusă în loc de “mulţumesc” aş fi reacţionat nu foarte plăcut. Azi însă mi-am văzut mai departe de drum.

Personal prefer 1000 de mulţumesc în locul unei singure asemenea urări.

Articol preluat de aici.

La cozi pentru depunere de acte

Foarte probabil că, dacă nu apare nimic tragic pentru a declanşa obsesiile mass-mediei, ştirea zilei de azi sînt cozile provocate de cei care s-au îngrămădit să-şi depună declaraţiile. Dovezile tîmpeniei guvernanţilor şi a haosului legal în care ne-au aruncat sînt evidente tuturor, mai ales a celor care azi îşi pierd cîteva ore din viaţă şi-şi ard cîţiva neuroni din cauza altora.

Trăim în era electronică, era internetului. Toată documentaţia asta care se păstrează încă pe hîrtie se poate manevra şi electronic. Am auzit ieri o scuză că funcţionarii publici au nevoie să îi vadă la faţă pe contribuabili şi să-i vadă cum semnează actele… dar ăla care a spus chestia asta s-a născut în epoca de piatră şi nu a auzit încă de semnătura electronică.

Tragedia nu este că oamenii aşteaptă ca nişte vite să le vină rîndul să depună nişte acte, tragedia este că ei acceptă fără să crîcnească.

Articol preluat de aici.

Twitter: follow vs unfollow vs block

Înainte să plec cu ceva treabă prin oraş am intrat un pic pe twitter şi am lăsat doar două mesaje: unul ca răspuns cuiva şi altul prin care le uram tuturor bună dimineaţa şi durere de cap cît mai uşoară celor care au petrecut azi noapte şi-ş încă mahmuri (sau cel puţin erau la momentul potrivit). A doua parte era dedicat unor persoane anume, se ştiu ei. Dar, aparent, nu toţi s-au simţit prea bine din cauza asta… mi-am luat un unfollow şi un block.

Nu ştiu cine a comis cele două fapte, am lucruri mult mai importante de făcut decît să caut să aflu, dar din punctul meu de vedere nu e nici o problemă. Ba chiar, dintr-un anume punct de vedere chiar mă bucur. În viaţă am învăţat două lucruri esenţiale (de fapt sînt mai multe, dar astea două sînt pe subiect): nu poţi să-i mulţumeşti pe toţi (de fapt, una dintre cele mai rapide căi spre autodistrugere este să-i mulţumeşti pe toţi) şi că trebuie să te bucuri de viaţă. Faptul că glumesc foarte mult şi că fac mişte cam de toate şi de toţi (atunci cînd se poate şi cînd este cazul) este un lucru comun. Cui nu-i place să stea deoparte. Interenetul ăsta e mare şi nu-i obligă nimeni să stea prin preajma mea.

Dacă tot veni vorba de asta… mi-am adus aminte că cineva s-a apucat să comenteze zilele trecute (un tip cu care nu prea avea multe în comun pe facebook, doar nişte prieteni în comun şi atît, şi de aceea nici nu prea am interacţionat cu el) s-a scriu prostii fără conţinut. Şi, deşi l-am ignorat în cea mai mare parte a timpului, m-am trezit că mă blochează de zor… şi pe facebook şi pe twitter (că are cont şi acolo). El se laudă că are simţul umorului, dar eu nu-l cred. Sau poate că-l are, dar nu are prea multă inteligenţă… nu s-a ostenit să afle cum stă treaba şi a luat o decizie pur emoţională, fără urmă de raţiune.

Foarte probabil nu voi afla niciodată cum stă treaba cu el şi nici nu mă interesează să aflu. Motivul e simplu: comentariile cuiva care se comportă ca ăla sînt frecţie la picior de lemn. Dacă te interesează o persoană caută să afli cît mai multe despre ea. Dacă nu, măcar ţine-ţi gura.

Articol preluat de aici.

Un patriarh pe o moneda romaneasca

Una dintre ştirile pe care am dat azi pe reţea pe hotnews (este de ieri după-masă, iar dacă nu se trezea să comenteze despre ea probabil că nu aş fi remarcat-o prea curînd) are legătură cu decizia BNR-ul de a emite o monedă comemorativă pe care va fi inscripţionat chipul patriarhului Miron Cristea.

Nu ştiu în ce măsură vă este cunoscut numele, mie nu îmi era chiar deloc cunoscut, dar este un patriarh care a fost o vreme minstru al României (perioada 1938-1939) despre care se spune că este responsabil de alungarea unor evrei din ţară în acea perioadă. Tocmai de aceea s-au apucat să protesteze ambasadorul Mark Gitenstein (care s-a declarat dezamăgit) şi Radu Ioanid, director in cadrul Muzeului Memorial al Holocaustului de la Washington (care s-a declarat şocat).

Or fi avut motivele lor (aşa zisul antisemitism – nu ştiu care au fost motivaţiile acelui patriarh, dar prea multe lucruri au fost oprite în ultimii ani cu bocancul greu al acuzaţiilor de antisemitism, fie ele adevărate sau nu), dar pe mine mă amuză faptul că BNR-ul a răspuns pozitiv cererilor BOR-ului (de fapt a fost solicitarea expresă a patriarhiei) de a emite nişte monede pentru a marca dubla celebrare a celei de-a 125-a aniversări a autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române şi respectiv a împlinirii a 85 de ani de la înfiinţarea Patriarhiei Române. Conform articolului, pentru celebrarea acestor evenimente BNR a realizat o dublă emisiune numismatică în care sînt cuprinse o monedă de aur şi cinci monede de argint reprezentînd simboluri ale Bisericii Ortodoxe Române.

Nu vă lăsaţi păcăliţi: este un amuzament combinat cu dezgust. Respect credinţa oamenilor, dar multe dintre acţiunile Bisericii române îmi provoacă această reacţie (adică dezgutul). Acum au combinat două dintre păcatele lor cele mai mari: a nu face chip cioplit şi a nu se lăsa conduşi de măriile lor BANII.

Articol preluat de aici.

Legendele palatului: doctorul Hur Jun

De cîteva zile, mai precis din 19 august, Televiziunea Romana a început să difuzeze un nou serial coreean a cărui nume l-au tradus: Legendele palatului: doctorul Hur Jun. Titlul englez este The way of medicine: the epic doctor Hur Jun (Calea medicinei: epicul doctor Hur Jun), dar la cît de bine cunosc ei ce semnificaţie dau orientalii cuvîntului Cale nici nu mă miră traducerea celor de la TVR. Cu atît mai mult cu cît serialul se încadrează în cele deja difuzate de TVR şi care abundă de cuvintul palat (unde ba au fost secrete, ba au fost războaie, ba au fost giuvaiere).

Serialul a fost filmat în 2007 (deşi s-a spus pe reţea că ar fi fost realizat în 1999), are 64 de episoade şi a fost regizat de Lee Byeong-Hun (cel care a regizat şi serialele Giuvaerul palatului şi Furtună la palat). În rolurile principale apar, printre alţii Jeon Gwang-Ryeol, Hwang Su-Jeong, Im Hyeon-Sik. Genul este drama (TV), dar este şi un film istoric.

Cele 64 de episoade ale acestui serial sînt difuzate la TVR 1 în fiecare zi de luni pînă vineri de la ora 18.30.

Doctorul Hur Jun (Heo Jun – in coreeana) a trait in secolul al XVI-lea, in timpul dinastiei Chosun, iar povestea din acest serial are loc la aproximativ 50 de ani după moartea lui Dae Jang-Geum (personajul principal din “Giuvaierul Palatului”). Cursul celor două legende are multe lucruri comune: la fel ca şi prima femeie medic din istoria Coreei, doctorul Hur Jun are de luptat cu condiţiile vitrege ale acelor vremuri. El îşi începe profesia ca sclav al unui medic celebru, statutul lui social nepermiţîndu-i să devină asistent în adevăratul sens al cuvîntului. Dar învaţă şi se perfecţionează, iar numele lui a devenit tot mai cunoscut pe măsură ce dorinţa lui de a-i ajuta pe cei din jur a avut tot mai multe rezultate. Faptul că îi ajuta pe săraci fără să le ceară bani l-a făcut cu adevărat faimos. Descoperirea acupunturii şi folosirea ei au constituit un alt factor important.

Ajunge la Palat la invitaţia regelui şi salvează diferite persoane importante şi de rang înalt. Ca şi Dae Jang-Geum, în ajunge să devină medicul personal al regelui. Numele lui ajunge să fie legat nu numai de activitatea sa ca medic la Curtea Regală, dar şi ca autor al unei lucrări de referinţă în istoria medicinii orientale şi ca medic cu o dăruire de sine extraordinară pentru a-i vindeca toţi oamenii din jurul lui, indiferent de condiţia socială.

Intrigile de la curtea regală şi frămîntările politice duc la exilarea doctorului într-o provincie îndepărtată din sudul Coreei. A fost nevoie de un subterfugiu pentru ca el şi asistenta lui să scape cu viaţă. Acolo şi-a continuat munca de cercetare şi de îngrijire a săracilor şi a scris cartea Domng Yi Bo Gam (Comorile medicinei orientale) care a ajuns să fie de referinţă în istoria medicinei.

Se spune că în Coreea acest serial a fost nu numai un succes rasunator, dar a şi declanşat o revenire în forţă a interesului oamenilor pentru medicina tradiţională orientală.

Articol preluat de aici.