Guvernul şi impozitele

Am aruncat o privire peste ştirile zilei de azi şi am văzut că parte dintre ele au ca subiect guvernul nostru mult “iubit” şi impozitele sale. Din nou. Partea bună este că din 1 octombrie se scoate impozitul minim pentru firme şi se amînă anunţatul impozit forfetar (se spune că pentru 1 ianuarie anul viitor, dar nu se ştie niciodată ţinînd cont de politicienii noştri).

Partea proastă e că s-au apucat să-i impoziteze pe zilieri? Pe bune? Tocmai pe zilieri? Le cere şi-un carnet de zilier, care să constituie o urmă a muncii lor. Oare m-aş încadra la categoria de zilier dacă m-ar chema cineva să-i fac o reţea de calculatoare azi, mîine mi-ar cere cineva să-i fac modificări la o pagină web, iar poimîine aş instala sistemul de operare şi diverse programe pe calculatorul unei a treia persoane? Activăţi plătite, evident, şi pe care le-am făcut de cîteva ori de-a lungul timpului. Oare dacă s-ar întîmpla şi acum m-ar putea obliga guvernul să i le declar? CUM?

Era clar că guvernanţii s-au apucat să impoziteze cam orice mişcă în ţara asta (nu m-ar mira să impoziteze şi vîntul, dar furtunile s-ar putea să-i cam iar prin surprindere), dar dacă se leagă chiar şi de zilieri atunci înseamnă că e naşpa rău de tot: au obligat patronii a cîtorva mii de firme să şi le închidă prin impozitul minim obligatoriu, au mărit taxele şi impozitele pe care pfa-urile şi beneficiarii drepturilor de autor trebuie să le plătească pentru stat (într-o formă sau alta), iar acum au atacat cu disperare şi pe cei care-şi duc traiul de pe o zi pe alta.

Dacă ar fi după mine aş impozita repiraţiile de politician. Astfel, pentru fiecare respiraţie ar trebui să plătească ceva (încă nu ştiu ce anume, dar mă gîndesc la ceva umed, roşu şi niţel sărat) pentru asta. Doar totul se impozitează în ţara asta, nu?

Articol preluat de aici.

Hanul Madaras

A trebuit să mă duc pînă în Salonta cu nişte treabă. Drumul dintre Oradea şi Salonta este în… reparaţii (ca să nu spun reconstrucţie) şi sînt destule semafoare pentru dirijarea circulaţiei. Unul dintre aceste semafoare a fost chiar la intrarea în Salonta cum vii dinspre Oradea, aşa că am avut prilejul să mă opresc şi să mă uit prin jur cu o atenţie pe care nu o prea am cînd sînt doar în trecere. Chiar la intrarea în Salonta se află hanul Mădăras, ştiu asta de cîţiva ani bun, dar numai acum am avut prilejul să observ ce scria pe un panou în faţa hanului.

Mămăliga şi cu BRÎNZA

Peştele şi MURFATLARUL

Ne ajută să trecem CRIZA

Şi să ne înecăm AMARUL

Dacă facem un POPAS

La hanul MĂDĂRAS.

Interesantă poezioară, nu?

Articol preluat de aici.

Superioritatea feminină

Seara asta a fost una amuzantă, cel puţin dintr-un anume punct de vedere. Una dintre puştoaicele de 17 ani (aproape 18) pe care am ajuns să le cunosc se lăuda zilele trecute că este pasionată de istorie. Azi, dînd peste nota din jurnalul ei, am încercat să pornesc o discuţie pe tema istoriei. Întîmplător mă pasionează acelaşi lucru. Am ales un subiect pe care-l consider interesant, m-am apucat să scriu un mesaj mai lung cu nişte documentaţie culeasă de pe reţea şi l-am trimis.

Răspunsul m-a cam… dat pe spate, dacă ar fi să folosesc o expresie la modă: atingea doar la suprafaţă subiectul, cea mai mare pare fiind însă un răspuns de dragul răspunsului. Adică fix pe lîngă subiect. A recunoscut însă că nu prea are timp de “scormonit” cu google, că ar prefera să caute la bibliotecă şi că nu este într-o dispoziţie necesară pentru a discuta despre teoria chibritului. Adică despre unul dintre efectele pe care l-a avut creştinismul la adresa altor religii. Adică nu a răspuns cu nimic şi tot ea s-a arătat… superioară făcînd asta.

Culmea e că unul dintre textele la care făceam referire îi aparţine lui Ion Pachia-Tatomirescu, poet, prozator, teoretician, critic, istoric al culturilor / civilizațiilor, al religiilor, lingvist, publicist, editor și traducător. Ştiu prea bine că internetul este plin de multe prostii, dar nu prea văd ce ar putea să găsească la bibliotecă care să îi contrazică spusele.

Nu ştiu ce le face pe unele fete să reacţioneze aşa, dar poate o să aflu cîndva în viitor. Dar mai întîi să îmi treacă hohotele de rîs.

Articol preluat de aici.

Emil Boc şi protecţia poliţiei

După numai două zile (sau chiar mai puţin: nu cred că au trecut 48 de ore de atunci) de la refuzul prim ministrului Emil Boc de a se mai folosi de serviciile poliţiei rutiere acesta le-a cerut din nou sprijinul. Nu ştiu dacă i-a băgat cineva minţile în cap (acest lucru pare să fie cam greu ţinînd cont de acţiunile din ultimii ani ale acestuia), dacă a primit ordin în acest sens de la şeful cel mare sau dacă violenţele de la adunarea de azi au reuşit să bage în el frica de care ar avea atîta nevoie.

Oricum, pentru moment este sub protecţia SPP-ului iar poliţia rutieră îi deschide drumul prin ţară. Din nefericire, încă nu-i stabileşte un drum (doar dus) spre penitenciar… încă.

Articol preluat de aici.

Promisiuni neonorate

Cunosc destul de multă lume şi ajung în contact cu personităţi foarte diferite. Pe unii ştiu că mă pot baza, despre alţii spune toată lumea să nu am încredere în ei nici pentru un pahar cu apă. De obicei fiecare dintre ei, oricare ar fi categoria din care face parte, îmi dovedeşte destul de repede că este bine încadrat. Acţiunile spun totul.

Există, totuşi, o categorie de persoane care mă cam fac să rîd: cei care promit că fac una-alta dar după aceea se fac că plouă. Adică sînt buni să promită din vorbe, dar cînd e vorba să îşi pună în practică spusele nu o mai fac niciodată. Sau, cel puţin, nu fac nimic pînă nu îi convingi (prin diverse metode mai mult sau mai puţin plăcute) să îşi îndeplinească promisiunea. Nu mă refer la cei cărora li se întîmplă uneori acest lucru, pentru că i se poate întîmpla oricui aşa ceva cînd este prea solicitat, mă refer la cei care fac din promisiunile neonorate un… mod de viaţă. Nu ştiu dacă insistenţa celor din jur îi face să se simtă importanţi sau se simt deja prea importanţi pentru a-i mai băga în seamă pe fraierii care aşteaptă ceva de la ei, dar cred că asta depinde de la persoană la persoană.

Nu sînt foarte mulţi dintre aceştia care îmi sînt încă alături, în mod normal mă amuz cît mă amuz pe seama lor şi pe urmă îi trimit la origini (adică acolo de unde vine fiecare om). Reacţia mea standard la asemenea persoane este să-i iau la mişto, la început aşa, lejer, sperînd că se prind de fază (unii chiar o fac), dar în cazul majorităţii trebuie insistat cu miştoul. Dacă se supără şi pleacă singuri este excelent, nu e nici o pierdere. Dacă rămîn, ei bine, ce ne-am face fără hazul de zi cu zi?

Mă cam tentează să vă dau şi un exemplu practic, cel mai recent dintre ele, dar nu este cazul. Cel puţin nu în acest moment. Dar situaţia se poate schimba oricînd.

Voi cum acţionaţi în asemenea situaţii? Adică cum trataţi cu asemenea persoane?

Articol preluat de aici.

Autonomia lui Tokes Lazslo

Din cîte văd pe la ştiri, dobitocul de Tokes Lazslo insistă în continuare cu autonomia unei bucăţi din Transilvania. Pînă recent se mulţumea cu ţinutul secuiesc, dar acum susţine că şi judeţele Bihor şi Satu Mare, ba chiar şi o bucată din Maramureş, ar trebui să fie autonome. Ştiu că individul a ajuns parlamentar european de România, dar ar trebui convins să tacă pînă nu va face acestei ţări mai mult rău decît îi este deja. Dacă nu merge cu vorba bună ar trebui folosită forţa… pentru că deşi sînt împotriva violenţei sînt unele cazuri în care acţiunile unui individ sînt un pericol pentru grupuri mari de oameni iar atunci violenţa este pe deplin justificată pentru a-l opri.

Articol preluat de aici.

Supernatural: exil pe strada principala

Am apucat să mă uit şi eu la primul episod al sezonului al şaselea din Supernatural. Personal nu pot decît să mă bucur că serialul continuă şi după cele 5 sezoane planificate. Acţiunea se petrece la un an după finalul sezonului anterior, în care Sam şi Dean Winchester au salvat lumea… din nou. Jared Padalecki (Sam Winchester), Jensen Ackles (Dean Winchester) şi Jim Beaver (Bobby Singer) şi-au preluat rolurile deja arhicunoscut din serial. Am avut plăcerea să-i recunosc în acest episod pe Mitch Pileggi şi Corrin Nemec pe care am avut plăcerea să-i urmăresc şi în serialele Stargate.

Prefer să nu povestesc nimic din acest episod. Nu vreau să vă stric plăcerea de a-l urmări. Vreau totuşi să spun un singur lucru: lumea supranaturală s-a cam dat peste cap. Rămîne de descoperit motivul şi de urmărit încercările de a controla efectele.

Articol preluat de aici.

Migraţia inapoi de la rrom la ţigan in mass-media

Articolul următor este preluat de pe ţiganii.ro, dar se poate găsi şi aici, pentru că mi se pare foarte corect, este o tendinţă pe care am observat-o în ultimele luni.

În ultimul timp s-a remarcat o tendinţă de migraţie de folosire a termenilor de rrom şi ţigan. Înainte se folosea doar ţigan, în perioada interbelică a început folosirea termenulului de rrom într-o tentativă de a schimba denumirea etniei, iar după 1989 s-a reluat această tentativă. Motivele ar fi discriminarea unora dintre ţigan odată cu folosirea acestui termen la adresa lor, dar aceea a fost o discriminare de fond şi nu de formă. În loc să schimbe fondul (adică comportamentul care a dus la discriminare) s-a încercat schimbarea formei (adică a denumirii) cu un cuvînt care creează cu uşurinţă confuzie pentru cei care nu ştiu diferenţa dintre rromi şi români. Această confuzie a ajuns să-i deranjeze pe unii, iar această pagină se datorează în parte acestui efect.

În ultimele luni însă s-a remarcat o migraţie de la termenul de rrom la ţigan. Hotnews, de exemplu, a început să prefere tot mai des termenul deja dedicat etniei (şi vechi de cîteva secole) în locul celui adus în proiectoarele mass-mediei acum cîteva decenii.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat la începutul acestei luni la Radio România Actualităţi că “Politic s-a făcut o mare greşeală, pe care o recunosc şi eu acum, cînd s-a schimbat denumirea din ţigan în rrom”, a declarat Traian Băsescu la RRA, precizînd şi că în acest moment cetăţenii europeni fac o confuzie între român şi rrom (sursa este aici). Declaraţia preşedintelui a fost adaptată momentului şi tendinţelor, iar cea de acum este o recunoaştere tardivă (nu doar din partea lui) a unei lipse de acţiune a românilor din ultimele două decenii.

Un alt aspect este că s-au trezit unii să propună o lege care să interzică termenul de rrom iar alţii să se alăture lor. Astfel, spammerul senator Iulian Urban s-a grăbit să se alăture demersului în acest sens al deputatului Adrian Gurzau. Rămîne de văzut în ce măsură vor reuşi să facă acest lucru şi, mai ales, în ce măsură o lege ar fi respectată. Dar, şi este un fapt dovedit din plin de-a lungul secolelor, oamenii se supun spiritului de turmă şi foarte mulţi se vor supune celui mai puternic.

Demisia lui Vasile Blaga

Demisia ministrului administraţiei şi internelor Vasile Blaga (cel puţin la nivel declarativ pentru moment) este probabil una dinte principalele ştiri ale zilei. Se spune că este demisie de onoare… dar mai există onoare printre politicieni? E doar o glumă stupidă. Cred că mai degrabă găsescă un căcălău de aur pierdut în mijlocul deşertului decît un strop de onoare printre politicienii din România.

Este clar că demisia asta are legătură cu scandalul generat de protestul politicienilor de săptămîna trecută, dar dacă este singura demisie pe care o va cauza atunci poliţiştii chiar că n-au făcut nimic. Şi poate chiar mai puţin decît nimic. Dar, dacă cumva, protestul ăla va duce la schimbarea lui Emil Boc şi/sau Traian Băsescu atunci se poate spune că au făcut ceva. Puţin, dar totuşi ceva. Mi-e greu să cred că va duce la ceva important, ca de exemplu o schimbare în cadrul sistemului, dar asta nu mai e doar treaba poliţiştilor… e treaba tuturor românilor. Fără eforturile noastre, ale tuturor sau măcar al majorităţii, susţinute şi sincronizate sistemul nu se va schimba în bine probabil niciodată.

Articol preluat de aici.

Vind craniu cu mandibula. Un milion.

Interesant titlul, nu? Ar fi un anunţ de senzaţie prin ziare dacă s-ar publica aşa ceva la anunţuri diverse. Dar este o practică curentă pe la facultatea de medicină, sau cel puţin aşa se dă de înţeles în articolul de aici. Nu sînt la curent cu practica studenţilor de la medicină, au trecut cîţiva ani bun de cînd am avut o prietenă medicinistă, dar nu mă miră deloc: oasele sînt pentru ei material didactic. Iar materialul didactic se transmite generaţiilor următoare, fie prin… moştenire, fie printr-un act de vînzare-cumpărare. Este valabil în toate domeniile, nu doar în medicină. Doar că unele materiale didactice îmbracă forme foarte ciudate comparativ cu viaţa de zi cu zi.

Articol preluat de aici.