Într-o noapte un tip intră într-un bar şi-i cere barmanului o băutură

Într-o noapte un tip intră într-un bar şi-i cere barmanului o băutură din aia foarte tare. Apoi îi mai cere încă una. După ce-a băut mai multe paharele, barmanul devine îngrijorat.

– Care este problema? întrebă el.

– Eu şi sotia mea am avut o dispută în urma căreia ea s-a jurat că nu mai vorbeşte  cu mine un an întreg! explică tipul.

Barmanul s-a gîndit la asta un timp, apoi continuă cu o întrebare:

– Dar, nu este un lucru bun că ea nu mai vorbeşte cu tine?

– Ba da, dar azi se face anu’…..

Verişoara lui Ion Pribeagu

VERIŞOARA

de Ion Pribeagu

Prin anul nouă sute nouă

Nu mai eram un oarecare,

Veneam la clubul „Lumea Nouă”

Şi alte cercuri literare.

 

Îl cunoscusem pe Gârleanu,

Pe Cincinat, pe Eftimiu

Şi-a apărut, de Minulescu,

„Romanţe pentru mai tîrziu”.

 

Visam să cuceresc o lume,

Să schimb humorului tiparul,

Că publicasem nişte versuri

Într-un săptămânal, „Ţînţarul”.

 

Văzînd directorul revistei

Că am talent de pamfletar,

Fără să steie mult pe gînduri

M-a angajat ca secretar.

 

Redacţia era în centru;

O cameră unde-ncăpea

Biroul, scaune, dulapul,

Maculaturi şi-o canapea.

 

De joi, când apărea revista

Şi pînă lunea care vine

Redacţia era închisă

Şi cheile erau la mine.

 

Directorul, un om politic,

Cu redingotă şi cu cioc,

Venea în timpul săptămînii,

Însă duminica de loc.

 

Aşa că tînăr, cu speranţe,

Plutind în sferele senine,

Mi-nchipuiam că-n toată ţara

Nu-i altul mai grozav ca mine!

 

Şi într-o sîmbătă, pe seară,

Plimbîndu-mi visul pe Lipscani,

M-am cunoscut cu o fetiţă

Cam de vreo douăzeci de ani,

 

De parcă Dumnezeu din ceruri

Vrînd dorurile a-mi înfrîna,

O nimfă mi-a trimis în cale

Şi mi-a şoptit: – Ionică, na!

 

Nici nu-mi mai încăpeam în piele

De-acest potop de fericiri,

C-avea cosița în inele

Şi-n sîn, ascunşi, doi trandafiri,

 

Guriţa roşie şi mică

Şi ochii negri, plini de foc,

Că tot privindu-i mi-era frică

Să nu pleznesc de-atît noroc!

 

Ne-am dus la cinema, la „Clasic”.

Un film cu Eva şi Adam.

O vorbă n-am scos pe-ntuneric,

Că doar prin mîini ne-nțelegeam.

 

Tîrziu, cam după miezul nopţii,

Ca-un autentic amorez,

Am invitat-o ca să vadă

Redacţia unde lucrez.

 

În cameră, printre săruturi,

Înghirlandate în rondele

Am proclamat-o-ntr-o poemă

Prinţesa visurilor mele!

 

Şi dimineaţa, pe la zece,

Cînd vream să-i mai dedic o strofă,

Deodată, a bătut în uşă

Directorul! O catastrofă!

 

În clipe de-astea, turbulente,

Tu nu ştii singur ce să faci:

S-ascunzi după birou fetiţa,

Sau cît mai grabnic să te-mbraci.

 

Şi s-a-ntîmplat cum se întîmplă

Când n-ai un pic de prevedere:

Eu, numa-n pantalon şi guler,

Şi ea cu nudul la vedere!

 

Directorul, galant din fire,

Privind-o a şoptit:- Scuzaţi!

Iar eu am spus: – Mi-e verişoară,

Venit-aseară din Galaţi!

 

A scotocit printre sertare,

A scos grăbit un manuscris,

Şi cînd fu gata de plecare,

M-a tras de-o parte şi mi-a zis:

 

– Să nu fii supărat, Ionică,

Însă aş vrea să-ţi spun ceva:

Acum trei luni, fetiţa asta,

A fost şi verişoara mea…