Imagini cu hirtie reciclata de la Moszkva Cafe, Oradea, mai 2013

Acum cîteva zile am anunţat atelierul de reciclat hîrtie de la Moszkva Cafe care a avut loc aseară între 18:30-21. Este al doilea la care am luat parte, primul fiind toamna trecută, cu ocazia Toamnei Orădene, dar am ajuns undeva pe la jumătatea lui. Nu-mi prea place să fac lucrurile pe jumătate, mai ales cînd îmi stîrnesc curiozitatea, aşa că m-am dus şi la acesta ca să văd procesul de realizare a hîrtie de la cap la coadă. A fost interesant (detaliile sînt prea multe pentru a le scrie aici şi acum, dar voi reveni la subiect), chiar dacă numărul de persoane prezente a fost mai mic decît numărul de persoane care s-au anunţat că vin. Dar, foarte probabil, a fost din cauza vremii: cînd am pornit spre Moszkva cam turna cu găleata – nimic neobişnuit într-o săptămînă cam ploioasă. Doar acum e ceva soare, dar am înţeles că nu va dura prea mult.

Apropo… ştiaţi că la familia care a construit palatul Sonnenfeld (în incinta căruia se află cafeneaua Moszkva, pe strada Moscovei) a avut ca afacere  o tipografie cîteva decenii bune? Dacă am reţinut corect, între 1860 – 1920 (sau undeva pe acolo). Istoria palatului e ceva mai lungă şi mai detaliată, iar aseară am avut prilejul să ascult versiunea scurtă a acestuia.

image

image

image

image

image

image

image

image

image

image

image

Portretul unui robot

Nu ştiu cine a realizat imaginea sau cu ce ocazie (l-am primit fără detalii din astea), dar portretul domniţei roboţel din imagine este… hilar. Tu cum ai face unul?

portretul unui robot

Mare escrocherie, mare escrocherie, 12 victime!

Unul din ultimii vînzători de ziare striga pe stradă, în faţa Primăriei din Oradea:

– Mare escrocherie, mare escrocherie, 12 victime.

Primarul îl vede, cumpără ziarul, îl răsfoieşte şi zice:

– Bine, dom’le, da’ nu scrie nimic de vreo escrocherie!

Fără să-l bage prea mult în seamă, vînzătorul de ziare continuă să strige:

– Mare escrocherie, mare escrocherie, 13 victime…

Doriti sa opresc taxiul la labele din fata sau la cele din spate?

Un cuplu calatorea cu un taxi. La un moment dat barbatul ii spune soferului:

– Opriti va rog la aceasta casa, in capat…

– Da da, acolo unde este acea pisica, il completeaza femeia aratind cu mina.

Taximetristul, un pic cam iritat de insistenta femeii, intreaba:

– Doriti sa opresc taxiul la labele din fata sau la cele din spate?

Metode pentru reducerea natalităţii şi dezechilibraţii sexuali

Un doctor român se întoarce din China, unde participse la un congres internaţional pentru reducerea natalităţii. Face el o conferinţă ca să-şi anunţe concluziile, iar colegii şi clienţii se adună în jurul lui, curioşi să afle cum au rezolvat chinezii problema.

– E foarte simplu, începe medicul să explice. Cînd bărbatul vine la consultaţie, doctorul îl pune să-şi aşeze testicolele pe masă, le ţine bine, ia ciocanul şi le trage una tare cît poate.

Pe cei prezenţi îi trece un fior rece pe spinare. Din mulţime se aud vreo două gemete, ale unor tipi cu prea multă imaginaţie. Cineva zice cu jumătate de voce:

– Dar nu doare?

Doctorul răspunde cît se poate de calm:

– Doar dacă-mi dau din greşeală cu ciocanul în deget.

Cineva din spate începe să rîdă. Curioşi, toţi cei prezenţi se întorc spre el.

– Domnule doctor, mie nu-mi puteţi face aşa ceva… eu sînt dezechilibrat sexual!

– N-ai cum să scapi de aşa ceva, îl contrazise medicul. Metoda e infailibilă!

– Nu, nu este. Şi vă pot dovedi asta.

Se pregătesc ei de un consult.

– Lasă că pun io diagnosticul, spuse medicul plecat în China, că de-aia sînt doctor. Înainte de a trece la treabă tu spune-mi numai simptomele! De ce eşti dezechilibrat sexual?

– Păi e simplu, domnule doctor! Cînd mi se scoală pula… cad pe spate.

Reactiile persoanelor publice romanesti cind prind pestisorul de aur

Nu aruncati cu ouă… am primit şi eu textul ăsta… 😀

Victor Ponta prinde pestisorul de aur.
– Daca ma eliberezi, iti îndeplinesc trei dorinte! ii spune pestisorul.
– Plagiatorule! urla Ponta. Asta e replica lui Adrian Nastase!

Dan Voiculescu prinde pestisorul de aur.
– Daca ma eliberezi…, incepe pestisorul.
– Da’ daca te torn?

Crin Antonescu prinde pestisorul de aur.
– Iti dau drumul daca promiti ca data viitoare ma prinde pe mine un somn de aur, ii spune Antonescu.

Emil Boc prinde pestisorul de aur.
– Daca te dai jos de pe mine esti liber! ii spune Boc.

Roberta Anastase prinde pestisorul de aur.
– Daca ma eliberezi iti îndeplinesc trei dorinte, ii spune pestisorul.
– Bine, accepta Roberta. Prima dorinta: le numar eu!

Traian Basescu prinde pestisorul de aur.
– Daca-mi dai drumul mai ai dreptul la trei mandate

Mircea Geoana prinde pestisorul de aur.
– Uraaaa, mi se îndeplinesc trei dorinte, ieeee! se bucura Geoana.
Apoi se uita mai bine la el si era un pestisor obisnuit.

Marean Vanghelie prinde pestisorul de aur.
La git.

Daniela Crudu prinde pestisorul de aur. Îl arunca si zice:
– Du-te ******, pirlitule, pestisorul meu are mai mult aur ca tine.

Victor Ciutacu prinde pestisorul de aur.
– Nu-i asa ca, daca te eliberez, îmi îndeplinesti trei dorinte? intreba Ciutacu.
– Nu, ii raspunde pestisorul. In cazul tau e suficient sa ma pupi în cur.

Dinu Patriciu prinde pestisorul de aur.
– Daca-mi dai drumul iti îndeplinesc trei dorinte, ii spune pestisorul.
– Da-le naibii de dorinte, nu mai bine îmi platesti trei datorii?

Un pensionar prinde pestisorul de aur.
– Daca nu ma duci la amanet iti îndeplinesc trei dorinte.

George Copos prinde pestisorul de aur. Îl baga în buzunar, linga ceilalti, si spune oftind:
– Iar pesti, e semn clar ca se scufunda planeta.

Monica Columbeanu prinde pestisorul de aur. Se marita cu el.

Florin Piersic prinde pestisorul de aur. Pestisorul moare de barinete cind Piersic înca povestea prima dorinta.

Sexy stormtroopers

Sexy stormtroopers

Voi ce ziceţi, dacă imperiul din Războiul Stelelor (Star Wars)  ar fi avut asemenea trupe rebelii ar mai fi avut vreo şansă de cîştig? Eu zic că nu….