Evacuarea PRM-ului

 

Unul dintre cele mai hilare momente ale acestei zile a fost încercarea de evacuare a Partidului România Mare din sediul curent. Acesta se află într-o clădire naţionalizată care a fost retrocedată fostului proprietar. Nu ştiu cum s-a comportant marele nostru tribun (mă refer, evident, la măreţia burdihanului şi mai ales a gurii acestuia unde este probabil de neegalat) Corneliu Vadim Tudor, dar azi a început să-i insulte de zor pe cei sosiţi să-l evacueze pe el şi pe restul ocupanţilor sediului. E amuzant, un amuzament oarecum trist, să stai în faţa televizorului şi să vezi un europarlamentar român înjurînd de zor la fel ca şi cel mai jegos dintre jegoşi indivizi şi să-l urmăreşti cum încearcă să-i intimideze pe reprezentanţii statului român… dar nu este deloc acelaşi lucru să treci prin aşa ceva. Cu atît mai puţin să fii ţinta unui asemenea jeg ca Corneliu Vadim Tudor.

Probabil că alături de mine n-ar supravieţui mai mult de 5 minute… dar ce pot să zic… Oi fi avînd o răbdare aproape infinită, oi fi ştiind că fiecare om reacţionează în stilul lui unic şi irepetabil şi că trebuie să ai răbdare cu ei, dar sînt unele momente în care mi-o pierd cam repede. Răbdarea audicp. Insulte din alea cele auzite azi, cu toată cenzura pe care cei de la televiziune au fost obligaţi să o aplice din cauza limbajului vulgar folosit, se încadrează perfect în cadrul unor asemenea momente.

Partidul România Mare a obţinut o amînare de cîteva săptămîni, dacă am înţeles bine, în ciuda insultelor aruncate de şeful acestuia.

Articol preluat de aici.

Comments

Leave a Reply

*

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>