Real, virtual, senzorial

Pe vremuri, înainte de apariţia calculatoarelor, lumea era obiectuală, brută, necizelată, dură, plină de forme şi de lumină. Cărţile erau o evadare facilă, televizorul o dependenţă, dansurile şi mersul la cinema constituiau activităţi sociale plăcute, printre multe altele de acelaşi fel. Jocurile foloseau concepte mai vechi sau mai noi, obiecte sau hîrtii tipărite, mingi şi echipe care le strecurau pentru a le arunca în poarta sau coşul celorlalţi. Într-un cuvînt: lumea reală. Cea cu forme fizice cît se poate de clare, unghiuri ascuţite şi umbre senzuale.

Apoi a apărut electronica, au apărut şi calculatoarele… cu umbrele lor din biţi şi octeţi pe care nu le vedea nimeni dar pe care le-au îndrăgit mulţi. Realitatea lor a devenit virtuală, nu o putea lua nimeni în mînă să o pipăie, iar comunicarea a devenit mai uşoară dar şi mai săracă. Poţi discuta cu cineva de la celălalt capăt al lumii dar nici măcar imaginile nu pot suplini prezenţa omului de alături. Oamenii au ajuns să vorbească vrute şi nevrute prin intermediul calculatoarelor, să se certe sau să se îndrăgostească cu ajutorul lor, chiar să se refugieze într-o lume paralelă cu cea în care locuiesc corpurile lor, iar lumea reală a devenit doar una senzorială. Nici măcar jocurile şi sexul nu mai sînt aşa cum au fost pe vremuri, căpătînd deseori valenţe noi şi ciudate.

Dar şi aceasta este numai o fază: lumea aia virtuală face tot mai mulţi paşi spre lumea real-senzorială pînă vor ajunge să se identifice. Iar refugiile virtuale se vor întoarce în lumea cea reală.

Articol preluat de aici.

Comments

Leave a Reply

*

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>