Aberatii a la Sorin Sotoc

Aveam o bănuială că articolul pe care l-am scris despre Sorin Sotoc s-ar putea transforma într-un roman foileton… partea asta rămîne încă de dezbătut, dar ăsta este episodul 2, aşa că s-ar putea să aibă toate şansele să devină ceva de durată.

Aşa cum am scris şi data trecută, am făcut pagina celor de la Spinul Bihorean şi am rămas să fac întreţinere a paginii încă o anume perioadă de timp, conform contractului. Zilele trecute şi-au exprimat dorinţa de a folosi pe altcineva pentru întreţinere, aşa că le-am dat acces la ftp ca să-şi descarce site-ul şi să şi-l mute altundeva (pînă de curînd Spinul.ro a fost găzduit pe un server pe care l-am închiriat eu). Iniţial doreau să-l păstreze pe serverul ăla, dar să-l întreţină altcineva, dar nu pot da accesul la el cuiva în care nu am încredere (adică Sorin Sotoc) şi a unei persoane pe care nici nu o cunosc (nici măcar nu ştiu numele programatorului care se va ocupa mai departe de site). Aşa că i-am refuzat.

Transferul pe serverul cel nou a fost făcut cîndva azi noapte. Nu ştiu cînd, doar aveam lucruri mai bune de făcut decît să stau să verific. Ieri am fost la redacţie, am lăsat o copie a site-ului şi a bazei de date, iar azi dimineaţă am verificat dacă a fost făcut transferul. După ce m-am asigurat că îl puteam acces am şters copia de pe serverulul închiat de mine.

Ceva mai devreme, acum cîteva zeci de minute, s-a apucat să mă sune Sorin Sotoc să mă întrebe de ce am şters site-ul de pe serverul meu şi să se plîngă că acţiunea aia este distrugere de proprietate intelectuală şi că este faptă penală. Nu sînt avocat, dar pot spune cu siguranţă că a cam dat-o în bară cu chestia aia. Individul a început să ameninţe cu repercursiuni legale… mă întreb dacă este suficient de fraier încît să se facă de rîs cu aşa ceva în văzul întregii lumi (un proces ar deveni ceva public).

Comments

Leave a Reply

*

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>