The last legion

Azi am apucat să văd un film despre romani şi legiunile lor. Se numeşte Ultima legiune şi a fost lansat în 2007. Regizorul este Doug Lefter, responsabili de scenariu sînt Jez şi Tom Butterworth după o poveste de Carlo Carlei, Peter Rader şi Valerio Manfredi. Printre actori se regăsesc Colin Firth (Aurelius), Ben Kingsley (Ambrosinus / Merlin), Aishwarya Ray (Mira), Peter Mullan (Odoacer), Kevin McKidd (Wilfila), John Hannah (Nestor), Iain Glen (Orestes), Nonso Anozie (Batiatus).

Începutul a fost promiţător, avînd ca locaţie Roma antică în anul 460 era creştină. Adică la finalul imperiului Roman de apus. Goţii au năvălit în oraş, trecîndu-l prin foc şi sabie, amenţînd viaţa ultimului împărat, încă minor. Acesta, împreună cu gărzile de corp, se refugiază în Britania, în căutarea ultimei legiuni rămase în afara influenţei senatului roman care a căzut la pace cu goţii, ducînd cu ei sabia primului Cezar, menită să stea în mîna unui conducător. Pînă la urmă legiunea a IX-a, legiunea dragonilor, a cărui stindard era foarte asemănător cu cel dacic, s-a dovedit a fi doar o mînă de supravieţuitori pe care Roma îi părăsise pe insulele britanice, dar care au avut un ultim cuvînt de zis în conflictele cu localnicii.

Ben Kingsley a jucat bine, deşi rolul de profesor al împăratului copil nu a fost pe măsura valorii lui ca actor. Aishwarya Ray reuşeşte să aducă filmului un strop de farmec indian, un ingredient necesar care ar fi avut şansa să salveze o poveste slăbuţă dacă ar fi fost folosit mai bine.

Povestea a reuşit într-un fel să facă legătura între imperiul roman la apusul existenţei lui, legenda regelui Arthur şi a săbiei Excalibul, dar i-a lipsit mult din calitate pentru a transforma filmul într-un succes. Începutul a fost bun, dar s-a transformat spre final într-un fiasco. Dacă ar fi să-i dau o notă de la 1 la 10 i-aş da cu îngăduinţă un 6.

Articol preluat de aici.

Comments

Leave a Reply

*

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>