Intilnirea lui Horea Vuscan cu bloggerii din Oradea

Acum cîteva zile am primit o invitaţie din partea lui Horea Vuşcan care dorea să se întîlnească cu bloggerii din zonă (am scris despre asta aici). Pe la vreo 15 şi un pic am ajuns la Schimbul de cărţi, iar după aceea mi-am mutat curul la clubul Fashion de pe strada Vasile Alecsandri.

Fără să intru în detalii, primul lucru pe care l-am observat a fost lipsa de interes pe care oamenii au acordat-o invitaţiei. A fost o întîlnire în cadru restrîns: 6 persoane. Plus restul oamenilor din club. O fi părerile pe care oamenii le au deja despre Horea? O fi invitaţia făcută pe larg, către toţi cei care ar fi interesaţi şi/sau suficient de curioşi ca să o onoreze? Motivele sînt împărţite, şi tocmai de aceea nu vreau să intru în detalii.

Nu pot spune că întîlnirea a fost un fiasco, în ciuda numărului mic de participanţi. În primul rînd, am aflat un (posibil) răspuns la distrugerea pomilor plantaţi în toamnă lîngă sensul giratoriu de la ieşirea din Oradea spre aeroport (am scris despre asta aici). Horea spune că cei de la Real au cerut de la primărie terenul ca să planeteze nişte copaci de-ai lor şi cineva (nu era sigur dacă cei de la Real sau serviciile din cadrul primăriei) au nivelat totul cu buldozerul în loc să planteze copacii în altă parte (aşa cum au promis). Tipic românesc…

N-am de gînd să parcurg aici subiectele discuţiei, printre cei 6 au fost destui care scriu să scrie şi pot să o facă în locul meu. Însă vă pot spune un lucru: din punctul meu de vedere a meritat să mă duc. Horea este decis să facă o nouă invitaţie pentru întîlnire în următoarele săptămîni. Voi scrie despre asta cînd va fi momentul potrivit, dacă veţi fi interesaţi să mergeţi duceţi-vă.

Întîlnirea de azi este un motiv suficient de bun ca să vă lansez o întrebare: în ce măsură trataţi diferit o invitaţie de întîlnire lansată în mass-media sau pe internet pentru o categorie de persoane în care vă incadraţi (de exemplu bloggerii) şi o invitaţie la aceeaşi întîlnire, dar personalizată (trimisă special pentru tine)?

 

Articol preluat de aici.

Comments

Leave a Reply

*

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>