Osanale aduse fostului rege Mihai I de Hohenzollern

Image of king Michael I of Romania (*1921)
Image via Wikipedia

Cam toată ziua de azi au fost aduse osanale fostului rege Mihai I de Hohenzollern cu ocazia aniversării împlinii a 90 de ani. Sper să nu greşesc prea tare, dar din ce-am observat au fost (şi sînt în continuare prin mass-media şi nu numai) unii care dacă ar fi fost politicos să-l pupe în fund ar fi făcut-o fără nici o ezitare.

Mihai I a fost azi prin parlament, prima oară după 64 (şi ceva mărunţiş) de ani şi a rostit un discurs care a fost difuzat cam pe toate canalele media româneşti (cel puţin radio şi televizor). N-am prea fost atent la ce-a spus, aveam treburi mult mai importante de făcut decît să-l ascult, iar accentul ciudat nu m-a mărit deloc dorinţa de a-l asculta atent. Mă gîndesc că dacă îl căutaţi pe internet o să-l găsiţi reprodus într-o duzină de locuri, cel puţin în următoarele cîteva zile. N-am de gînd să-l reproduc aici.

S-au găsit vreo doi care să se supere pentru că am scris pe twitter (textul fiind preluat automat şi pe facebook) “Într-o societate normală aniversarea zilei de naştere a unui rege trădător ar fi fost trecută sub tăcere. O tăcere ruşinoasă-“… dar n-am ce le face. Perspectiva dintre noi este opusă, am scris de anul trecut de ce consider abdicarea lui o trădare la adresa familiei lui.

Nu se spune degeaba (de exemplu) că căpitanul de navă maritimă părăseşte ultimul nava atunci cînd ea se scufundă. Din punctul meu de vedere conducatorul unui popor (oricare ar fi el) este în serviciul acelui popor şi, dacă e nevoie, trebuie să fie gata să moară oricînd pentru el. Din punctul de vedere al datoriei şi al perspectivei asupra morţii am fost mereu mai apropiat de samuraii japonezi decît de românii şi de creştinismul cu care se mîndresc unii. Poate tocmai de aceea nu pot să îi iert regelui gestul de a pleca viu din ţară pentru a trăi o viaţă banală altundeva, aiurea prin Europa. Ştiu că nu i-a fost uşor, dar a făcut-o oricum şi nu am găsit nici o dorinţă în el de a lupta pentru/de a reveni în sînul poporului care l-a produs – nici măcar atunci cînd regimul comunist a dispărut.

Ziua de azi mi-a adus aminte de două dintre articolele scrise mai demult (aici şi aici) cu acelaşi subiect. Cel de-al doilea l-am scris după ce l-am auzit pe Traian Băsescu emiţînd o părere asemănătoare cu a mea referitoare la fostul rege. Dacă Băsescu şi-ar da demisia azi din poziţia de preşedinte n-aş avea nici o problemă cu asta (ba mai mult, probabil că l-aş felicita pentru serviciul făcut ţării, dar asta este altă poveste) pentru că este o persoană oarecare (în sensul de cetăţean obişnuit al României) care a ajuns preşedinte de ţară în urma unor anumite circumstanţe politico-sociale. Dar, aşa cum am spus-o şi în primul articol, Mihai I a fost educat pentru a fi şef de stat – am alte pretenţii cînd vine vorba de el.

 

Articol preluat de aici.

Traian Basescu versus Mihai I

De vreo 24 de ore ( /- cîteva ore) foartă multă lume a început să se isterizeze pe tema declaraţiilor lui Traian Băsescu în legătură cu fostul rege Mihai I de Hohenzollern… şi, ca de obicei, au început să caute nod în papură fiecărui aspect al declaraţiilor şi relaţiei celor doi. Adică modul de acţiune tipic românesc în care fiecare are ceva de zis, ceva de clevetit (mai mult sau mai puţin pe lîngă subiect).

Ştiţi deja declaraţia lui Băsescu? Dacă nu o ştiţi nu-i bai: o reproduc mai jos, pentru orice eventualitate (am găsit-o reprodusă pe hotnews aici), mai ales că am avut nevoie să o citesc în întregime (pînă acum doar am auzit-o în trecere pe lîngă tembelizor).

Tot continuam sa consideram ca abdicarea Regelui a fost un mare act patriotic. Nu. A fost un act de tradare a interesului national al Romaniei. Din partea Regelui. Acesta este punctul meu de vedere (…) Vedeti, noi inca nu ne asezam corect valorile. Spre exemplu, pentru noi toti si pentru istorie, Antonescu ramane responsabil de Holocaust impotriva evreilor si a tiganilor, ducerea lor in Transnistria, nu stiu ce. Nimeni nu spune ca statul roman avea un sef de stat atunci. Asta (maresalul Antonescu, n.red.) era doar prim-ministru atunci. Unora le dam averi, iar pe altii ii consideram criminali de razboi – seful de stat si prim-ministru. Doar pentru ca unul a fost sluga la rusi si a lasat tara prin abdicare il iertam, de toate pacatele?

Eu zic că, pe lîngă manevra de distragere a atenţiei, Traian Băsescu era obligat să pornească acest “mortal kombat” împotriva fostei familii regale. În ultimele cîteva luni am observat o atenţie mai specială din partea televiziunilor către această familie (în măsura în care am apucat să urmăresc ştirile), nu m-ar mira deloc să îl folosească pe fostul rege Mihai I ca pion împotriva lui Băsescu. Ce-a făcut actualul preşedinte nu este decît un atac preemtiv împotriva unui potenţial pericol.

“Act de trădare a interesului naţional al României?” Nu ştiu dacă aş zice chiar aşa ceva… nu cunosc toate efectele renunţării la regalitate pentru a mă pronunţa. Însă cu siguranţă abdicarea lui Mihai I a fost un act de trădare a condiţiei de rege şi şef de stat (am mai spus-o deja, n-am mai gînd să reiau). Traian Băsescu este un şef de stat de conjuctură (a fost ales prin vot pentru o perioadă anume de timp), fost rege Mihai a fost educat pentru poziţia pe care a ocupat-o… plecarea din ţară prin abdicare anulează orice pretenţii pentru a mai ocupa aceeaşi poziţie (el şi familia lui).

Personal nu pot decît să urmăresc scandalul ăsta cu pachetul de floricele de porumb şi sucul pe bază de cofeină… mă amuză la culme. Unii s-au scandalizat pe bune de tupeul lui Băsescu, dar asta pentru că-l iau mult prea în serios. Mă interesează turnura pe care o vor lua evenimentele în următoarele zile pentru că Traian Băsescu merită pus la colţ cu faţa la perete (ca să mă exprim cît mai frumos) pentru prostiile pe care le-a spus şi le-a făcut în ultimul timp (şi-s destule), iar Mihai I şi restul fostei case regale de Hohenzollern merită puse la locul din istorie pe care-l merită… Un loc doar la timpul trecut.

Articol preluat de aici.