Aşa cum am spus în articolul anterior, urmează să scriu la categoria asta de cîte ori voi avea ocazia. Ei bine, o ocazie mi s-a oferit azi cînd am citit una dintre ştirile de pe Agerpress.

Am întîlnit destule aberaţii printre creştini, dar nici musulmanii nu sînt mai prejos. Dacă ar fi să mă iau după ştirea asta, comportamentul uman cauzează cutremure. Adică, cu alte cuvinte, Proliferarea relaţiilor sexuale nelegitime este cauza creşterii numărului de cutremure, potrivit ayatollah-ului Kazam Sedighi de la Teheran.

‘Catastrofele naturale sînt rezultatul propriului nostru comportament’, a spus el. ‘Multe femei incorect îmbrăcate (care nu poartă ţinuta islamică – n.r.) îi strică pe tineri, iar creşterea numărului de relaţii sexuale nelegitime contribuie la producerea a tot mai multe cutremure’, a adăugat ayatollahul.

Nu mai insist asupra ştirii respective, sper că v-am lămurit deja asupra ideilor pe care le propagă personajul respectiv. Sînt sigur că este bine intenţionat şi doreşte să îi aducă pe oameni pe calea pe care el o consideră bună, dar din punctul meu de vedere face o confuzie gravă între oamenii de rînd şi personaje de benzi desenate sau filme fantastice precum Superman sau Hitch. Nici măcar la nivel colectiv, toţi oamenii de pe Terra, nu ar reuşi să provoace un cutremur făcînd sex…

Unii au dat vina pe partide precum cea din imaginea alăturată că sînt generatoare de cutremure, greşesc la fel de mult, dar măcar au făcut o tentativă de glumă. Cînd vorbeşti serios o asemenea comparaţie devine cel puţin ciudată. Poate că în viitor, peste cîteva sute sau mii de ani, la un nivel superior al evoluţiei ca specie, oamenii vor fi capabil să provoace cutremure doar gîndindu-se la asta, dar în momentul de faţă o asemenea idee ţine de domeniul fantasticului sau al SF-ului.

Articol preluat de aici.