Hotelul si afacerile BOR la Ierusalim

Că religia este o afacere FOARTE profitabilă o ştiu demult… iar din cînd în cînd mi se oferă exemple perfecte în acest sens. Ieri a fost o asemenea zi, chiar dacă nu am avut timp să mă ocup de ştire aşa cum trebuie (am auzit-o şi am reţinut-o pentru a scrie despre ea mai tîrziu – adică acum).

De curînd au apărut divergenţe, chiar scandal ar spune unii, între patriarhia Ierusalimului şi patriarhia româneasc pe motiv de hotel bisericesc în oraşul religiilor. Adică BOR-ul şi-a construit un hotel în Ierihon în care să-i cazeze pe credincioşii care merg în pelerinaj la Ierusalim şi, mai mult, şi-a făcut propria agenţie de turism care să-i ducă acolo (cel puţin aşa s-a spus prin media). E clar că patriarhia locală s-a ofticat pentru că li s-au redus cîştigurile (practic românii nu se mai cazează la localnici ci direct la Biserica Ortodoxă Română iar veniturile încasate se întorc acasă în loc să rămînă acolo).

Dacă ar fi vorba de cîţiva bani, ceva mărunţiş, probabil că ar fi fost trecut cu vederea. Dar am înţeles că e vorba deja de cel puţin un milion şi ceva de euro, adică sume care atrag cu uşurinţă atenţia. “Nelămurirea” mea este că, în ciuda vorbei cum că banul este ochiul dracului, vorbă care este întreţinută şi de către preoţi, aceştia caută să-şi îngrămădească prin buzunare mai mulţi bani decît le încap prin pantaloni. Sau pe sub sutane, spuneţi-le cum vreţi, e acelaşi lucru. Oare vor să-i ţină pe diavoli sub urmărire în locul nostru?  Eu prefer să tratez cu diavolii decît cu fariseii ăia… în diavoli am mai multă încredere.

Încă mai caut informaţii suplimentare despre acest subiect, ştiu prea bine că mass-media românească are tendinţa să manipuleze la greu aşa că nu prea pun accent pe ce zic ei. Dar, ca şi concluzie, n-am nevoie de confirmare că Biserica Ortodoxă Română vrea în primul rînd bani şi putere, iar dacă mai rămîne loc şi pentru ceva fapte bune (ceva rămăşiţe) le fac şi pe alea…. n-am nevoie de o confirmare suplimentară. Oricare ar fi cifrele exacte ale scandalului hotelului de la Ierusalim, el se încadrează perfect în metodele de acţiune ale BOR.

Pe scurt despre Gaminvest

Societatea GAMINVEST srl a fost infiintata in 2007, dar managerul fondator Giuffrida Antonino Mirko e implicat pe piata din Romania, incepand cu anul 2004. Printre clientii companiei se numara atat antreprenori romani cat si antreprenori straini, dintre care majoritatea sunt italieni. Datorita tipologiei vaste si variate a clientilor sai, GAMINVEST si-a insusit o experienta solida in diferite ramuri de activitate (investitii imobiliare, productii, activitati comerciale, marketing, management de proiecte etc). In afara companiilor si persoanelor fizice, societatea colaboreaza si cu diverse entitati ale Primariei Municipiului Oradea, carora le ofera consultanta si servicii variate.

Servicii si consultanta de care se ocupa sint urmatoarele: Agentie imobiliara consultanta si servicii, Consultanta credite bancare si finantari europene, Consultanta si asistenta legal juridica, Consultanta si servicii de contabilitate fiscala, Consultanta si servicii diverse, Infiintare firma, Proiecte de dezvoltare, StartUp Afacere.

Sediul se gaseste in Oradea, judetul Bihor, Romania, dar activitatea companiei a trecut demult de limitele teritoriale ale judetului.

Mai multe informaţii se găsesc aici. Tot pe pagina lor se gaseste o lista intreaga de oferte imobiliare de vinzari si inchirieri, dar si Oportunitati si idei de afaceri.

Jurnalele şi afacerile: dacă nu ai blog nu exişti

Nu vreau să abordez subiectul jurnalului (blog-ului, dacă ar fi să folosesc un termen la modă) ca o afacere, deşi sînt destul care şi-au făcut un jurnal şi cîştigă (mai mult sau mai puţin) bine de pe urma lui. În România sînt destul de puţini, dar numărul lor creşte vertiginos pe măsură ce te îndepărtezi de ţară (virtual, pe reţea, sau în lumea senzorială).

Subiectul acestui articol (sau opinii, sau note, spuneţi-i cum vreţi) este altul: modul în care jurnalele completează o afacere. O vorbă încă la modă spune că “dacă nu eşti pe internet nu exişti”. Nu îi dau în întregime dreptate, încă mai există pe la noi destule firme mici care nu au tangenţă cu reţeaua mondială şi nici nu-şi propun aşa ceva, dar internetul este o reţea foarte utilă în momentul în care vrei să ieţi din cartierul/satul în care îţi desfăşori activitatea şi vrei ca lumea să audă de tine. Cît mai multă lume, cît mai departe şi, dacă se poate, cît mai mult numai de bine. Gura tîrgului, adică metoda antică de popularizare, folosită pînă dincolo de epuizare, rămîne la fel de eficientă ca întotdeauna şi s-a extins deja şi pe reţea: forumurile, pe vremuri, reţelele de socializare mai recent, sînt pline de bîrfe şi de zvonuri mai mult sau mai puţin veridice.

Un alt aspect al activităţii pe reţea, unul care practic a explodat în ultimii ani, este cel al jurnalelor. De aceea vreau să extind un pic vorba asta la modă şi să spun că “dacă nu ai blog nu exişti”, va rămîne de văzut în ce măsură este valabilă. Acum este banal chiar să faci unul folosind oricare dintre sistemele de “blogging” existente (wordpress, blogspot, yahoo, ablog, etc) să îţi faci un cont acolo şi să începi să scrii, e vorba doar de cîteva minute. Configurarea unui jurnal (pentru că deseori nu este suficient doar să-l faci şi atît – modul de organizare a informaţiilor ajută foarte mult la partea de optimizare pentru motoarele de căutare) şi conţinutul lui (adică ce pui acolo şi modul în care scrii) sînt altă mîncare de peşte, şi deseori se dovedeşte a fi mult mai dificil decît la prima vedere. Nu te va citi nimeni dacă scrii numai abureli şi, mai rău, faci o mulţime de greşeli ca ultimul agramat în textele tale.

Dar, dincolo de necesitatea unui standard al calităţii, jurnalele au ajuns să “muşte” o bucată bună din halca de activitate a ziarelor (atît în lumea virtuală cît şi cea senzorială) şi nu doar din perspectiva în care mulţi jurnalişti au preferat să îşi facă propriul blog. Mulţi cititori au ajuns să citească jurnalele de profil (social, politic, tehnologie, calculatoare, medicină, etc) în detrimentul ziarelor care doar preiau informaţii din mai multe părţi, le combină în cîteva pagini, şi le “expediază” mai departe în formatul specific. Mai mult: toate ziarele mari sînt supuse unor constrîngeri din punct de vedere economice, ele TREBUIE să vîndă publicitate în paginile lor, şi politice… nu este deloc o noutate că politicul caută să acapareze mijloacele de informare în masă pentru a-şi face un public fidel. Pentru cei care întreţin un jurnal aceste constrîngeri sînt mult mai lejere: sînt constrînşi doar de existenţa (sau nu) a publicităţii pe paginile lor şi a temei jurnalelor lor… Este foarte important să ai o temă anume (sau mai multe) pentru jurnal şi să te ţii de ea (ele), dacă o faci bine vei atrage mai mulţi vizitatori şi, indirect, mai mulţi bani de pe urma publicităţii.

Revenind la tema articolului, orice afacere serioasă are o pagină pe reţea: fie este o pagină de prezentare, fie că este un magazin virtual, fie că este o pagina dedicată unei anumite activităţi online. Dar cea mai mare parte a acestor pagini web sînt impersonale sau foarte impersonale, nu oferă decît strictul esenţial şi atît. De multe ori este suficient, iar firmele respective au succes cu pagina respectivă. Dar tendinţa modernă este de a căuta informaţii cît mai multe despre o firmă cu care intri în contact sau despre care vrei să afli cît de serioasă este. În general orice firmă care are o activitate oarecare lasă urme şi pe reţea, prin opiniile pe care le au alţii despre ei sau pur şi simplu prin informaţiile publice care o au ca subiect (cifra de afaceri, proprietari, formă de activitate, adresă, etc – toate sînt informaţii publice, doar să ştii unde să cauţi).

Din punctul meu de vedere adăugarea unui strop de personalitate, de activitate umană şi de istorie nevăzute a firmei prin intermediul unui jurnal nu poate decît să ajute afacerii. Descrierea activităţii prin intermediul unor articole (nu neaparat dese, dar este esenţial să fie periodice) ajută pentru aducerea de vizitatori şi potenţiali clienţi. Descrierea unor probleme de care s-au lovit angajaţii (fie profesionale, fie în relaţii cu statul sau cu alte firme, fie probleme birocratice) îi va face pe oameni să înveţe din acele experienţe şi să aducă un surplus de imagine bună afacerii. Ca să nu mai vorbesc de optimizarea pentru motoarele de căutare, un jurnal poate face miracole unor afaceri care nu prea au fost promovate ori s-au folosit metode ineficiente (ca să nu spun proaste) de promovare.

Unul dintre punctele forte care a ajutat la răspîndirea jurnalelor pe reţea este gratuitatea creării unui cont, indiferent de sistemul de “blogging” folosit, şi faptul că wordpress-ul, de exemplu, a realizat un sistem gratuit, uşor de de exportat pe propriul domeniu şi de întreţinut din punctul de vedere al modului de funcţionare (nu sînt în întregime obiectiv pentru că sînt de meserie programator şi activez de ceva vreme pe reţea, este uşor din punctul meu de vedere dar pentru un începător aşa ceva se poate dovedi foarte greu). Un asemenea jurnal este uşor de adăugat ca parte a paginii unei afaceri, iar întreţinerea lui din punctul de vedere al conţinutului (articolele, textele, imaginile, filmuleţele adăugate) este foarte facil şi o poate face oricine.

Articol preluat de pe Supravirtual.ro via Dan-Marius.ro.

Impozitarea bisericii, o forma de respect pentru societate

Unul dintre articolele peste care am dat aseară are ca subiect impozitarea bisericii şi se găseşte pe hotnews aici. Titlul de acolo este o întrebare, dar eu l-am preluat sub forma unei afirmaţii pentru că răspunsul meu este un categoric DA.

Conform datelor publice prezentate în articolul respectiv, fenomenul religios a cunoscut in ultimii 20 de ani o expansiune fără precedent: peste 4.000 de biserici din cele peste 18.000 cîte există în România au fost construite după 1989, numărul teologilor a explodat de la 1.000 de absolvenţi cît scoteau cele patru facultăţi de teologie în 1989 la peste 10.000 cîţi sînt acum în cele 30 de facultăţi de teologie. Sumele alocate cultelor de la bugetul naţional au crescut şi ele de la 3 milioane de dolari anual pînă în 1998, la 10 milioane de dolari în 1999, 40 de milioane de euro în 2007, 100 de milioane de euro în 2008 si tot 100 de milioane în 2009. În Bucuresti biserica ortodoxă română a primit 12 hectare de teren pentru construcţia de lăcaşe de cult şi pentru deja celebra Catedrală a Mîntuirii Neamului, iar acest lucru se practică în cam toată ţara.

Biserica Ortodoxa Romana primeşte ajutor de la stat pentru o parte din salariile angajaţilor, are un trust de presă, pensiuni şi hoteluri, monopol pe producţia de lumînări şi alte obiecte de cult, proprietăţi imobiliare, terenuri, păduri… şi NU plăteşte impozite şi taxe la stat.

Iar acest lucru nu este normal, cel puţin nu din punctul meu de vedere. Religia a fost întotdeauna o afacere FOARTE profitabilă, chiar şi în detrimentul adepţilor ei (sau poate în ciuda lor, dar cu siguranţă datorită lor), dar pe la noi cam începe să-şi ia nasul la purtare. Nu ar fi ceva nou, doar o fac mulţi.

Articol preluat de aici.