Articolul ăsta nu este unul plăcut. Nici motivul pentru care m-am apucat să-l scriu nu este unul plăcut, cel puţin din punctul meu de vedere: are legătură cu comportamentul unora dintre români. Evident, este ceva ce nu pot aproba.

Dar hai să încep cu începutul: pierderea unui copil este o tragedie, iar moartea unor copii într-o maternitate din cauza unui accident este cu atît mai grav. Familiile respective au toată înţelegerea mea din punctul acesta de vedere. Nu am trecut pînă acum prin aşa ceva şi nici nu-mi doresc. Nu o doresc nimănui.

Nu pot spune că urmăresc continuu televizorul (ar fi o prostie pentru că am treburi mult mai importante de făcut), dar în destule situaţii de-a lungul timpului este aprins prin apropiere pentru “zgomot de fond”. Uneori spune lucruri interesante şi, pentru moment, este de urmărit. Dar în majoritatea timpului spune neimportante, abureli sau încercări grosolane de manipulare.

Am mai abordat pînă acum subiectul obsesiilor din mass-media, dar nu ştiu să fi întîlnit una mai jegoasă ca asta din ultimele două zile. Au murit nişte copii, alţii sînt încă în stare gravă sau critică din cauza arsurilor, iar mass-media s-a apucat să tranşeze subiectul întorcîndu-l pe toate părţile, aruncîndu-ne în faţă toate defectele sistemului. La naiba, ştim că sistemul este defect, ştim că este bolnav, dar chiar trebuie să foloseşti suferinţa unor copii şi a familiilor lor pentru a ne aminti din nou asta? Oare chiar cred că făcînd un scandal monstru şi repetînd la infinit vor aduce bani în sistem pentru a-l pune la punct? Ar fi naivi sau proşti să creadă aşa ceva.

De fapt cei din mass-media sînt practici: nu ţin neaparat să bage bani într-un sistem pe moarte, dar vor să facă o audienţă cît mai mare. Mizează pe faptul că suferinţa atrage compasiune, dar în cazul televiziunilor (de exemplu) acea compasiune ajunge mult mai greu la cei vizaţi. Au ştiriştii şi moderatorii grijă să se oprească atenţia telespectatorilor la sigla televiziunii respective: ceva de genul “vai, ce preocupaţi sînt cei de la trustul X pentru bieţii copilaşi!!!”. N-am dat nume pentru că toţi sînt o apă şi-un pămînt. Este irelevant dacă te numeşti Intact şi ai nişte Antene sub aripă sau eşti de la Realitatea şi ai o siglă mai întortocheată. Tot acelaţi rahat pe băţ caută să vîndă telespectatorilor.

Da, ei încearcă să facă opoziţie autorităţilor pentru a îi obliga (sau cel puţin pentru a încerca să-i oblige) să facă ceva constructiv. Dar nu cred că şi-au pus vreodată problema dacă opoziţia asta face mai mult rău decît bine… din ce-am observat eu în ultimii ani televiziunile şi-au pierdut demult obiectivitatea şi simţul măsurii.

Da, mă interesează să ştiu că bebeluşii au fost identificaţi, dar nu mă interesează să aflu că supravieţuitorii au fost creştinaţi. Nu sînt creştini şi nici nu aprob acel obicei de a boteza un copil care nu ştie ce înseamnă acel act şi nu şi-a dat în vreun fel consimţămîntul. Fără o credinţă care să îl susţină acel botez nu are nici o valoare, este o apă aruncată degeaba şi o suferinţă provocată conştient unui copil pentru a-i linişti pe copii. Dar asta este o altă poveste. Evenimentul acesta nu face decît să continue un obicei împămîntenit de-a lungul timpului, cînd mortalitatea infantilă era la cote imense: părinţii doreau ca măcar sufletele copiilor lor să ajungă în rai dacă corpurile mureau înainte de ajunge la maturitate şi înainte de a ajunge să înţeleagă ce este credinţa.

Nu mă interesează să vărs vreo lacrimă pentru îngeri. Expresia aia este doar o încercare de cucerire a simpatiei şi a milei oamenilor din partea Antenelor, dar pe a mea nu o vor avea. Nu pot să îi compătimesc pe cei de la Antene pentru comportamentul de rahat şi nici să-i insult cu mila mea.

Iar doliul naţional pe care vor unii să îl instaureze pentru morţile dintr-un sistem sanitar bolnav nu este decît frecţie la picior de lemn. Respectul pentru morţi este respect şi trebuie tratat ca atare, dar pe mine mă interesează mai mult cei vii şi cum pot fi reparate problemele.

Articol preluat de aici.

lacrimi, ingeri, tragedie, incendiu, televizor, obsesie