Mai devreme am apucat să arunc o privire pe hotnews ca să văd ce a mai apărut nou în ultimele zile. Dacă tot m-am distrat şi am reinstalat chestii, măcar să mai recuperez din informaţiile care au zburat pe lîngă mine (deşi n-am fost complet rupt de ceea ce se întîmplă în jurul meu nu le-am dat chiar atîta atenţie ca de obicei).

Una dintre ştirile de pe hotnews (o găsiţi aici) mi-a atras atenţia: dacă ar fi să mă iau după ea 10 mii de maghiari pierduţi prin filele istoriei au făcut de rusalii un pelerinaj în localitatea Ghimeş-Făget din judeţul Bacău. Aşa cum probabil v-aţi dat seama din titlu, are legătură cu imperiul austro-ungar care, odinioară, înghiţise o halcă din teritoriile daco-române pînă a fost convins să o scuipe înapoi. Ghimeş-Făget este una dintre localităţile care erau odinioară la graniţa imperiului, acolo se află ruinele cetăţii Rakoczi şi, tot odinioară, în zona aia era cel mai estic canton al căilor ferate maghiare.

Au fost depuse flori, s-a asistat la o slujbă de la mănăstirea franciscană de la Şumuleu Ciuc, s-au rememorat vremuri vechi care nu se vor întoarce prea curînd, în ciuda încercărilor unora de a submina statul român şi de a acorda drepturi nejustificate maghiarilor.

Am fost tentat să pun articolul ăsta la subcategoria Absurdistanul românesc, dar pînă la urmă l-am lăsat aici. Oamenii ăia nu sînt absurzi, sînt doar neadaptaţi.

Articol preluat de aici.