Animaţia zborurilor avioanelor deasupra Europei

Cu siguranţă azi văzut avioanele traversînd cerul dintr-o pate în alta, lăsînd dîre în urma lor, probabil că aţi şi fost în cîteva asemenea avioane pentru a scurta un pic drumurile mai lungi. Dar cum arată toate traseele astea deasupra Europei în mijlocul unui sezon de vacanţe, cînd spaţiul aerian este cît se poate de ocupat?

Ştiai că există aproximativ 30 de mii de zboruri ale avioanelor deasupra Europei în fiecare zi a lunii iulie şi că distanţa cumulată trece de 25 de milioane de mile nautice?

Animaţia alăturată reprezintă datele de zbor şi traseele avioanelor, e o coreografie foarte reuşită. Filmuletul arată două aeroporturi din Marea Britanie: London Heathrow, cel mai folosit aeroport internaţional din Europa, şi  London Gatwick, cel mai folosit aeroport cu o singură pistă din lume.

Cum să faci un avion de hîrtie

Toată lumea a făcut măcar o dată un avion de hărtie, nu? Chiar dacă a fost din joacă sau amuzament, doar pentru a vedea cum zboară. Dar cîţi dintre voi aţi avut vreun moment dedicaţia de a crea un avion asemenea celui din înregistrarea alăturată?

9 lucruri de ştiut cînd zbori cu avionul

Dacă călătoriţi mult cu avionul probabil că aţi reţinut deja cîteva dintre regulile nescrise de mai sus. Dar dacă aveţi probleme cu spaţiul personal (care e şi aşa destul de redus în avion) invadat de vecini, de gălăgia celor din jur, mai ales a copiilor, de mersul la toaletă din cauza consumului prea mare de lichide şi alte chestii urmăriţi filmuleţul de mai sus.

Şi, de cît timp eşti instructor de paraşutism?

Zilele trecute m-a mîncat în cur să sar cu paraşuta. Mare greşeală…

În caz că nu ştiţi, unele cluburi au adoptat tactica celor de prin alte ţări şi, după un instructaj destul de sumar, te suie în avion şi te aruncă de la 1 km înălţime. Totuşi, la primul salt nu te lasă singur: te leagă cu un ham de un instructor şi trebuie să sari cu el… El deţine controlul, tu eşti doar un pasager.

În fine, ajunşi în avion, tipul îşi leagă hamul de mine, tragem aer în piept şi sărim în tandem. După vreo două minute de cădere liberă mă întreabă:

– Şi, de cît timp eşti instructor de paraşutism?

Io cred că-s mai mulți cei care știu să înoate decît cei care știu să zboare!

După ce însoţitoarea de zbor își termină obișnuitul „număr” privitor la siguranța zborului cu avionul, un ardelean întreabă curios:

– D-apăi coniță, parașute nu ne dați? Că io am mers și cu vaporul și ăia ne-or arătat unde-s colacii și bărcile de salvare.

– Domnule, aici nu sîntem pe vapor, da?

-Da, coniţă, deși io cred că-s mai mulți cei care știu să înoate decît cei care știu să zboare!

Se organizeaza concursul “Cine face cel mai mare avion din lume”

Se organizeaza concursul Cine face cel mai mare avion din lume. Pe pista imensa a unui aeroport din Nevada aterizeaza primul concurent: un avion american. Coboara echipajul si imediat apar linga ei juriul, autoritatile locale, ziaristii, televiziunea, public (citeva sute de curiosi).

Prima intrebare:

– Cit de mare este?

Seful de echipaj:

– Pai are cam 500 de metri lungi….

– Nu! nu! nu ne intereseaza masuratori! spuneti-ne ce aveti inauntru ca sa va jurizam.

– Aa! pai avem 1.000 locuri pe scaune clasa economic, 200 clasa business, 50 cusete pt VIP-uri, 5 baruri, 1 restaurant, mall, sala de gimnastica aerobica, salon de coafura, biliard, popice… etc…

– Uauu! nu se poate! Sa nu spuneti ca aveti si piscina!

– Ba da! Piscina cu valuri, sus, pe terasa…

– Nemaipomenit!

Si incep aia din juriu sa dea notele: 10, 9, 10, 9… Aterizeaza al doilea concurent: un avion rusesc (imens). Coboara echipajul si incep iarasi intrebarile:

– Cit de mare este?

Seful de echipaj raspunde:

– Pai are cam 800 de metri lungime pe 750 metri latime….

– Nu! nu! nu ne intereseaza masuratori! spuneti-ne ce aveti inauntru ca sa va dam notele

– Aa! pai avem asa: 1 batalion de infanterie… cam 1500 locuri pe scaune, 1 pluton de cercetasi, 1 pluton de genisti, 1 pluton de mitraliori… astia au 500 locuri in picioare, mai avem parasutisti, bineinteles…Aaa… 3 tancuri, 5 TAB-uri, 10 tunuri + obuziere, plus intendenta, infirmeria, cantina, depozitul de munitie.

– Uau! nu se poate! altceva?

– Aa! sa nu uit: unitate de rachete si unitate de protectie chimica, radiologica si bacteriologica

– Nemaipomenit!

Si incep aia din juriu sa dea notele: 10, 9, 9, 10… La un moment dat apare un echipaj fara avion. Reporterii intreba:

– Voi cine sinteti si de unde veniti?

– Echipajul roman si venim din Romania. Eu sint copilotul Vasile, purtatorul de cuvint…

– Si unde e avionul? ce s-a intimplat?

– Nu l-am adus ca nu aveam unde ateriza… v-am verificat cu Google Earth… nu merge… e locul strimt aici in Nevada… dar am adus schitele…

– Nu! nu! nu ne intereseaza dimensiunile! Spuneti-ne ce aveti inauntru? Cit e de spatios?

– E imens!

– Cit de imens?! Americanii au amenajari sportive… rusii au tancuri… voi ce aveti inauntru???

– Pai sa va dau un exemplu: La primul zbor… am decolat… am luat altitudine… si a inceput sa vibreze aripa stinga. Am verificat instrumentele de bord… nimic… totul era Ok… conditiile meteo excelente… ce putea fi?! Si zice domnu’ comandant: “Vasile! ia scoate tu Loganu’ din garaj si mergi in aripa stinga si vezi ce-i acolo.” Si scot Loganu’, merg in aripa stinga (ca doar nu era sa merg pe jos) si acolo ce sa vezi? pe stadion, ca avem stadion acolo, era meci Romania – Spania, si sareau aia ca dementii in tribune, faceau “valuri”… aruncau petarde, intr-un cuvint era balamuc… pe terenul de golf, alea de tenis sau ala de atletism nu era nimeni.

– Era clar, se miscase centrul de greutate…. a trebuit sa intrerupem meciul… le-am dat la megafon sa stea linistiti
ca am decolat! au mai fluierat ei… pina s-au linistit… a disparut vibratia… si am plecat inapoi spre cabina… Nici n-am ajuns bine in cabina ca zice iar domnu’ comandant: “Vasile! ia Loganu’ din garaj si mergi in aripa dreapta ca a inceput acuma asta sa vibreze.”

– Buun…merg iar in garaj… scot Loganu’ si merg in aripa dreapta. Acolo, ce sa vezi?! In cadrul parteneriatului NATO, o unitate romana si una germana (ambele de tancuri) faceau trageri in poligon. Unii trageau din mers , altii din opriri scurte… viraje strinse… motoare ambalate… normal ca vibra aripa… nu?! Ne-am chinuit ceva sa-i oprim si pe astia, le-am dat prin radio… am pus citiva soldati sa traga rachete de semnalizare…Doamne Fereste! trageau cu proiectile adevarate… daca sarea o schija unde nu trebuie???

AIA DIN JURIU AU RAMAS CU GURILE CASCATE:

– Uaaauuuuu!

Si copilotul Vasile continua:

– Stati ca asta nu-i nimic! Am rezolvat aripa dreapta, ma intorc in cabina… si zice domnu’ comandant: “Vasile! ma trage curentul de vreo jumate de ora, ia vezi ca in coada avionului, mai mult ca sigur, femeia de serviciu a uitat si usa si gemuletul de la baie deschise”.

– Am luat Loganu’… am trecut pe la statia PECO… ca nu mai aveam benzina… si am plecat spre coada avionului. Cind am ajuns…se inserase…  si asta era! avea dreptate domnu’ comandant: baia avea si usa si gemuletul deschise… lumina era uitata aprinsa….  si in jurul becului se invirteau avionul american si cu ala rusesc!!!

O profesoară a cerut elevilor să spună o povestire cu morală

O profesoară a cerut elevilor să spună o povestire cu morală. Bulă povesteşte:

– Tatăl meu mi-a povestit despre matuşa Ana… Mătuşa Ana era inginer de aviaţie în război, iar avionul ei a fost lovit. A trebuit să aterizeze forţat pe teritoriul inamic şi tot ce avea la ea era o sticlă de pălincă, o puşcă şi o sabie.

– Continuă, spuse profesoara intrigată.

– Mătuşa Ana a baut toată pălinca pentru a se pregăti… apoi a aterizat în mijlocul a 100 de soldaţi inamici. Ea a omorat 70 dintre ei cu mitraliera pînă s-au terminat gloanţele. Apoi a mai omorît 20 cu sabia pînă s-a tocit lama… pe ultimii 10 i-a omorît cu mîinile goale.

– Dumnezeule mare, spuse profesoara îngrozită, şi care ţi-a zis tatăl tău că este morala?

– Stai departe de matuşa Ana cînd e beată!

Solar Impulse, avionul solar, a trecut de primul test de zbor

Solar Impulse este un avion solar creat pentru a zbura zi-noapte fără carburant şi emisii de noxe şi a trecut de primul test de zbor deasupra Elveţiei miercuri. El are 12 mii de celule solare integrate în aripile sale şi este prototipul unui aparat de zbor care se doreşte să fie lansat în 2012. Aparatul a zburat 87 de minute deasupra părţii de vest a Elevţiei la altitudinea de 1.200 de metri avîndu-l la manşă pe pilotul de test german Markus Scherdel.

A durat 6 ani pentru a construi aparatul din fibră de carbon care are lungimea aripilor cît a unui Airbus A340 dar cîntăreşte cît o maşină de dimensiune medie (are o masă de 1.600 kg). Are patru motoare electrice şi a fost construit pentru a fi capabil să zboare zi şi noapte cu ajutorul bateriilor de mare performanţă în care este înmagazinată energia din celulele solare. Este de aşteptat să atingă o viteză medie de zbor de 70 km pe oră şi să ajungă la o altitudine maximă de 8.500 de metri.

Bugetul proiectului este de 100 de milioane de franci elveţieni (94 de milioane dolari americani) dintre care 80 de milioane primite de la sponsori. Primii trei mari sponsori sînt compania de produse chimice Solvay, compania producătoare de ceasuri Omega, parte a grupului Swatch şi gigantul bancar Deutsche Bank. Ecole Polytechnique Federale de Lausanne (EPFL), una dintre universităţile politehnice federale elveţiene este consilierul ştiinţific.

Mai multe informaţii pot fi găsite pe pagina prototipului (SolarImpulse.com) şi în articolul de pe pagina de la Reuters.

Articol preluat de aici.