Expozitia Mineralia, Oradea, 1-3 aprilie 2011

Railway track Satu Mare-Baia Mare
Image via Wikipedia

În 1-3 aprilie 2011 a avut loc expoziţia cu vînzare (tîrgul) Mineralia în Oradea, la Casa de Cultură, în Piaţa 1 Decembrie. Nu mă întrebaţi ce pietre şi cristale apar în imaginile pe care le-am pus pe Picasa (aici) pentru că probabil nu o să vă pot răspunde: cunosc prea puţine dintre ele. Aşa cum am spus-o şi aici, a fost cea mai mare expozitie Mineralia din vestul tarii care a reunit peste 30 de expozanţi din Baia Mare, Satu Mare, Cluj-Napoca, Arad, Timisoara, Tîrgul Mureş, Tulcea, Bucuresti. Ce nu ştiam atunci cînd am preluat informaţia de aici este că au fost şi destui unguri la tîrg… nu mă plîng deloc de asta pentru că am luat de la ei o brăţară de magnetită.

Un regal mineralogic, un eveniment de amploare într-o locatie generoasa: holul mare de intrare de la parterul Casei de Cultura. Pregatiti-va sa admirati si sa cumparati cele mai spectaculoase cristale, cele mai estetice esantioane minerale, bijuterii din pietre – de la inele, brose, cercei sau bratari pîna la coliere sofisticate – toate din pietre semipretioase. Agate de Brazilia, LapisLazuli de Afganistan, Opal de Australia, Turmalina de Madagascar, Rodocrozit de Romania, Ametist, Cuart, Turcoaz, Safir, Smarald, si multe altele.

Articol preluat de aici.

Baia Mare: Doza zilnica de otrava de la Romplumb

Unul dintre mesajele pe care le-am parcurs în dimineaţa aceasta, dar primite ieri, conţinea locaţia unui articol care se găseşte pe ceea ce autorul lui l-a denumit Un blog nervos de Maramu‘. Articolul mi-a atras atenţia şi pe bună dreptate. Problema Roşiei Montane şi a potenţialului distructiv a cianurizării zonei în urma exploatării aurului m-a făcut mai sensibil decît de obicei (sau cel puţin mai sensibil decît eram înainte) la efectele poluării umane.

Baia Mare este cunoscută prin efectul poluator al industriei care a afectat în mod negativ oraşul şi zona. Accidentul de acum cîţiva ani, de exemplu, a afectat Ungaria şi România atunci cînd cianurile şi amoniacul s-au deversat în rîurile Somuzul Mare şi Siret şi apoi Tisa. Articolul pe care l-am menţionat mai devreme tratează tot poluarea, dar cu plumb, şi implicarea autorităţilor locale. Nu ştiu în ce măsură este adevărat, dar cu siguranţă este un subiect care se merită cercetat mai departe.

Articol preluat de aici.

Baia Mare, aurul si cianurile

Mă gîndesc că ştiţi foarte bine ce este Roşia Montană. Indiferent dacă aveţi o părere sau nu despre subiectul exploatării aurului de acolo folosind cianuri, aţi auzit de acea zonă din cauza mediatizării intense. Un alt caz intens mediatizat, dar mai vechi, de acum 10 ani, este cel al accidentului de la Baia Mare cînd apele cu cianură ale unui iaz de decantare din apropierea oraşului au ajuns în Tisa poluînd “doar” cîteva sute de kilometri şi distrugînd o parte a ecosistemului. De atunci acel accident este luat ca reper pentru ce se poate întîmpla în cazult exploatărilor cu cianuri şi reprezintă o parte (destul de) importantă a motivului pentru care opoziţia împotriva proiectului de exploatare de la Roşia Montană a luat o atît de mare amploare.

Ei bine, azi am citit pe pagina Romanialibera.ro aici că fosta uzină “Aurul” Baia Mare, aflată în proprietatea magnatului rus Mihail Prokhorov, reia extracţia de aur prin metode pe bază de cianură. Adică lîngă Baia Mare ar urma să funcţioneze un complex industrial de genul celui pe care vrea să-l construiască compania Roşia Montană Gold Corporation.

Prokhorov, etichetat de Forbes drept cel mai bogat om din Federaţia Rusă, este unul din bogătanii apropiaţi premierului Vladimir Putin. Din cîte am înţeles el vrea să pornească afacerea cît mai repede şi anunţă investiţii de aproximativ 100 de milioane de euro.

Eu sînt împotrivă. În primul rînd pentru că exploatarea cu cianuri s-a dovedit deja periculoasă, în al doilea rînd pentru nu prea fac nici o discriminare între Roşia Montană şi Baia Mare din punctul de vedere a distrugerii mediului, a oamenilor (am auzit că este un oraş poluat) şi a distrugerilor vestigiilor istorice (nu ştiu prea multe vestigii istorice din jurul oraşului Baia Mare, dar mă gîndesc că nu trebuie decît căutate cu puţin mai multă atenţie şi interes şi vor apare, de vreme ce zona a fost foarte activă încă de pe vremea dacilor). Şi, în plus, m-am cam săturat ca România să fie curva lumii (prea se prostituează politicienii noştri cei “iubiţi” pentru nişte bani în plus).

Din punctul meu de vedere această notă nu este decît începutul unei noi campanii, o extindere interesului acordat Roşiei Montane.

Articol preluat de aici.