Într-una dintre discuţiile cu nişte prieteni în ultimele zile a apărut ca subiect ideea paşapoartelor biometrice şi scandalul de acum un an. Probabil vă mai amintiţi că la începutul anului trecut s-a lansat un format nou pentru cărţile de identitate folosind date biometrice şi mulţi s-au grăbit să protesteze pentru că conţineau numărul 666 pe ele. S-au mai apucat să comenteze şi că guvernul vrea să le implanteze micro-cipuri ca să îi controleze dar nu mai ştiu cum au ajuns la concluzia aia şi cine i-a ajutat să ajungă acolo. Sînt, totuşi, sigur că nu a fost o concluzie pe care au gaist-o singuri, prea mirosea a manipulare.

De fapt, pentru a vă reaminti, paşapoartele biometrice au 50 de elemente de siguranţă, ceea ce le face mai greu de falsificat. Cipul din pasaport are stocate informaţii precum numele, data naşterii, codul numeric personal (adică CNP-ul), termenul de valabilitate al documentului, organul emitent şi cetăţenia. El mai conţine imaginea facială în format digital şi amprentele de la două degete pereche de la ambele mîini.

Am găsit pe reţea un articol despre subiectul respectiv aici, am început să citesc şi a început să mă umfle rîsul amintindu-mi de vremurile bune de anul trecut cînd rîdeam de bieţii oameni plini de angoase şi înspăimîntaţi de spectrul unei idei.

În mitologia creştină numărul 666 este atribuit fiarei (o creatură despre care se pomeneşte pe scurt în Noul testament, capitolele apocalipse), diavolului şi mulţi naivi se tem de însemnele lor. De ce naivi? Ar trebui să spun fraieri pentru că (în primul rînd) nu-s capabili să facă deosebirea între un pericol fizic şi însemnele pericolului respectiv. Orice om normal vede în nişte însemne o avertizare, nu o ameninţare. Mai sînt şi fraieri pentru că ei preiau ce le spun alţii fără să treacă prin filtrul raţiunii. Preiau informaţiile, le învelesc bine doar cu emoţii şi apoi se sperie sau se revoltă pentru că li se pare că este rău, cînd de fapt este (de obicei)… doar o informaţie oarecare (ca să nu spun direct că-s prostii).

Revenind la discuţia cu care am început, concluzia ei a fost că credinţa nu va înlocui niciodată inteligenţa şi raţiunea, oricît de mult ar încerca unii să facă acest lucru.

Articol preluat de aici.