Concursurile pentru bloggeri nu sînt deloc noi, dar pînă acum nu prea am participat la ele pentru că nu mă atrage prea mult ideea. Am făcut însă şi pasul ăsta de curînd în două concursuri, să văd şi eu cu ce se “mănîncă” chestia asta şi nu pot spune că am fost foarte încîntat de idee. Mă ocup de cîţiva ani buni de web design şi SEO şi am scris cîte ceva despre chestiile astea în ultimul an şi ceva (dacă ştiţi engleză ar fi indicat să citiţi partea despre backlink-uri şi valoarea + traficul pe care o are o pagina atunci cînd sînt foarte multe redirectări despre ea răspîndite pe diverse domenii pe internet).

Cu alte cuvinte, unul dintre criteriile după care se iau motoarele de căutare este numărul de redirectări spre o anumită pagină. Dar atunci cînd la o redirectare din astea adaugi atributul rel=”nofollow” programele motoarelor de căutare nu vor ajunge la acea pagină pentru că este considerată neinteresantă. Practic, pentru motoarele de căutare acea redirectare nu are nici o valoare, iar singurul trafic va fi obţinută de la eventualii vizitatori care vor fi suficient de curioşi să vadă ce e “acolo”.

Internet Concursuri pentru bloggeri, sau cum sa-i pui pe altii sa-ti faca backlink-uri aproape gratuit /Dan-Marius.ro – felia mea de internet / Oradea, Bihor, Romania.