Oamenii sînt supuşi erorilor. Aşa se spune şi este o vorbă foarte adevărată, se bazează experienţa de viaţă a multor generaţii. Fiecare a greşit de cel puţin cîteva ori într-o viaţă, mulţi o fac în mod constant. Atîta vreme cît nu fac rău prea mare ele sînt trecute cu vederea şi, de obicei, se învaţă din fiecare.

Articolul ăsta are legătură cu o eroare pe care mulţi dintre noi ar trece-o probabil cu vederea sau ar corecta-o repede, dacă se mai poate. Cineva care lucra cu (multe) cifre a pus printre numerele cu care avea de-a face trei zerouri în plus. Irelevant, nu-i aşa. Zero nu prea are valoare… este nul, ca şi inexistent. Dar atunci cînd este pus în coada unui număr, înainte de virgulă, îi schimbă ordinul de mărime. Multora le-ar face o deosebită plăcere ca la salariu, de exemplu, să-i mai apară aceste 3 zero-uri în plus la cei 1000 de lei pe care îi primesc în fiecare lună (de exemplu). Nu este la fel de plăcut cînd trebuie să faci o plată cu 3 zerouri în plus. 1000 de lei vă poate fi la îndemînă, dar 1 milion nu. Iar greutatea efectuării unei plăţi este cu atît mai mare cu cît şi sumele de bani sînt mai mari.

Una dintre greşelile unui broker a făcut vîlvă de cîteva zile bune încoace. Astfel, “În jurul orei 21:40, un trader de la una din băncile Big Five a plasat un ordin de vînzare şi a gresit numărul cu trei zerouri. A vîndut peste 16 miliarde de contracte. Asta a dus la o scădere a indicelui Dow Jones de aproape 10%. Este cea mai mare scădere înregistrată de Dow Jones în istorie”, a declarat Cristian Sima (preşedintele companiei de brokeraj WBS Holding) pentru HotNews.ro. “După acest moment piaţa s-a panicat şi a început să vîndă acţiuni. Titlurile au început să scadă. Procter&Gamble a pierdut 30%, Accenture a ajuns de la 40 de dolari la 1 cent pe acţiune. Acţiunile IBM au scăzut de la 127 de dolari pe acţiune, la 91 şi au revenit la 112. Investitorii au inţeles apoi greşeala şi au început să cumpere din nou”, a mai declarat Cristian Sima.

A fost suficient ca autorităţile de reglementare din Statele Unite să lanseze o anchetă cu privire la prăbuşirea acţiunilor de pe Wall Street, iar Securities and Exchange Commission şi Commodity Futures Trading Commission au anunţat într-un comunicat comun că vor verifica activităţile de tranzacţionare neobişnuite şi vor lua măsurile corespunzătoare pentru a proteja investitorii. O investigaţie în paralel a fost anunţată de reprezentantii Nasdaq, au precizat că ar putea anula tranzacţiile cu o scădere rapidă în timpul valului de vînzări.

Este totuşi sigur că cineva va trebui să plătească pentru evenimentul respectiv, brokerul implicat şi poate compania la care lucrează. Greşelile se plătesc întotdeauna, deşi nu sînt pedepsiţi mereu (doar) vinovaţii.

Nu ştiu în ce măsură a fost o greşeală oarecare sau a fost o manevră de culise, n-am de unde să ştiu, dar cu siguranţă acel prilej a fost unul extraordinar de bun pentru a face speculă. Şi este foarte probabil că s-a şi făcut aşa ceva, însă probabil că se vor cunoaşte cîştigătorii doar peste cîteva luni sau cîţiva ani… dacă se vor afla vreodată cine sînt aceea.

Articol preluat de aici.