Vertical Tabs si Firebug in Firefox 4

mozilla firefox 4În cursul zilei de azi cei de la Mozilla au trecut la Firefox 4 ca ultimă versiune a unuia dintre cele mai populare navigatoare de la ora actuală. Am mai scris despre versiunea beta pe care am instalat-o mai demult ca să testez (citeşte aici şi aici), iar principalele probleme pe care le-am avut cu versiunea intermediară au fost lipsa cîtorva dintre script-urile suplimentare (addon) pe care le folosesc pentru a-mi uşura munca.

În cele din urmă mi-am instalat şi ultima versiune de Firefox 4 (adică cea oficială), cu toată greutatea pe care a avut-o actualizarea de la 3,6 la 4. Sau mai precis, cu toată absenţa acelei actualizări automate: nu am reuşit nicicum să trec direct de la versiunea 3,6 la 4… a trebuit să o descarc şi să o instalez manual. Prima impresie, în completarea celor scrise pînă acum, este că această versiune se mişcă foarte bine.

Una dintre cele mai mari probleme pe care le am în general cu navigatoarele este că mai devreme sau mai tîrziu (dar de obicei mai devreme decît mai tîrziu ) se adună o muţime de tab-uri deschise în acelaşi timp… poate deveni dificil să tot trec de la unul la altul şi apoi la altceva, mai ales cînd am treabă iar timpul este esenţial. Nu este doar problema mea, am mai întîlnit-o şi la alţii pe reţea căutînd informaţii despre alternativele pe care le aveam la dispoziţie. Addon-ul anterior, Verttab, deşi este unul excelent şi care mi-a fost de mare ajutor în ultimele luni, nu are în acest moment versiune compatibilă cu Firefox 4, aşa că pînă la urmă am rămas la Vertical Tabs.

Cea de-a doua mare problemă, Firebug-ul (un addon realizat în javascript folosit pentru dezvoltarea de pagini web) s-a rezolvat foarte rapid: cu o căutare pe google am găsit aici versiunea compatibilă cu Firefox 4. Realizarea ei era foarte previzibilă, dar nu ştiam cînd anume va fi gata. Ei bine, este deja gata.

În completare, vă mai recomand cîteva aplicaţii pentru Firefox şi Thunderbird realizate de către Piro Sakura (le găsiţi aici), mai ales Unified Sidebar.firebug

Articol preluat de aici.

Microsoft Windows 7 si alegerea navigatorului web

După cum probabil ştiţi deja, Comisia Europeană a obligat firma Microsoft să adauge o fereastră prin care utilizatorii să-şi poate alege navigatorul web (adică browser-ul) în locul singurei opţiuni iniţiale care venea odată cu sistemul de operare (adică Internet Explorer, deşi pentru mulţi nici aia nu era o opţiune, navigatorul respectiv fiind doar unealta prin care îşi descarcă şi instalează un alt navigator).

Lista navigatoarelor care pot fi descărcate după instalarea Windows-ului conţine 12 elemente, dar în fereastra iniţială apar acum numai 5 navigatoare care sînt printre cele mai cunoscute, şi anume Internet Explorer, Opera, Mozilla Firefox, Safari şi Google Chrome. 6 companii care au creat navigatoarele mai puţin cunoscute (Avant Browser, Flock, Green Browser, Maxthon, Slim Browser şi Sleipnir) au făcut o plîngere Comisiei Europene din această cauză, ele doresc adăugarea unor simple elemente de design sau text care să indice utilizatorului faptul că în afară celor cinci navigatoare vizibile la inceput mai există şi alte şapte.

Stirea hotnews este aici.

Din punctul meu de vedere motivul acestei reclamaţii este simplu: creatorii de navigatoare ştiu că mulţi utilizatori sînt proşti sau foarte comozi (leneşi) şi trebuie să li se bage informaţia sub nas ca să observe lucruri care în mod normal sînt evidente. Adică dacă navigatorul lor nu există pe prima pagină, la vedere, el nu există pentru foarte mulţi dintre utilizatori.

Articol preluat de aici.