Timişoara şi agresarea reporterilor pentru filmarea unor ţigani pe domeniul public

Unul dintre subiectele pentru care s-a făcut mult tam-tam în ultimele zile a fost cel al reporterului agresat în Timişoara pentru că a filmat nişte ţigani pe stradă. Părerile au fost fie pro, fie contra, dar un lucru a ieşit în evidenţă: mass-media s-a coalizat pentru a-i lua apărarea reporterului agresat. S-au plîns de “teroarea” pe care o reprezintă în ultimul timp ţiganii, mai ales pentru că în Timişoara au cumpărat multe case din centrul oraşului… iar acum s-ar ocupa şi cu agresarea celor care doresc să-i filmeze.

De exemplu, Adevărul.ro spune că:

După o serie de scandaluri în care ţiganii şi-au făcut dreptate cu topoare, săbii şi au evacuat români din casele lor, acum a venit rândul jurnaliştilor să se trezească abuzaţi. Realizatorul TV Dan Radoslav şi Gelu Chetrăruc, directorul televiziunii locale TVT 89, au fost agresaţi în plină stradă în timp ce realizau un material despre clanurile ţigăneşti din oraş.

Aparat distrus

Primul care a fost luat în vizor de ţigani a fost Dan Radoslav, care s-a ales cu vânătăi în zona pieptului şi a braţelor. Grav este că la faţa locului se aflau şi doi poliţişti, care nu au putut să calmeze situaţia, ei la rândul lor ajungând victimele ţiganilor. „Noi chiar am avut gânduri paşnice.Eram pe domeniul public, dar ţiganii au considerat că e terenul lor. Nu au vrut să ne asculte şi au sărit direct pe noi. Nu s-a putut comunica cu ei. Au vrut să ne transforme în sac de box. Pe stradă mai erau şi doi poliţişti, dar nu au avut ce să facă. Ţiganii erau prea mulţi şi mult prea agresivi”, a spus Dan Radosvlav. Şi Gelu Chetrăruc a fost agresat de ţigani, dar încercările acestuia de a proteja camera de filmare – în valoare de aproape 10.000 de euro – au eşuat, echipamentul fiind distrus de ţigani. „Nu am avut ce să facem. Au sărit direct pe noi. Ăsta e stilul lor. Se cred stăpânii oraşului”, a spus Gelu Chetrăruc. La jumătate de oră de la scandal, la faţa locului au mai sosit poliţişti şi un echipaj de jandarmi, dar ţiganii agresori s-au închis în palatul lor şi au ieşit doar după o tură de negocieri. Poliţiştii s-au rezumat în prezent să îi amendeze cu 200 de lei pentru tulburarea liniştii publice.

Cei de la Cotidianul.ro au o atitudine un pic (dar nu prea mult) mai moderată (aici):

O echipă de jurnalişti de la TVT 89 a fost agresată miercuri de un grup de ţigani pe o stradă din Timişoara, în timp ce însoţea un echipaj al poliţiei municipale, a cărui intervenţie fusese solicitată de proprietara unui apartament care era terorizată de aceiaşi ţigani.

„Toţi cei patru componenţi ai echipei tv au fost loviţi, scuipaţi, înjuraţi şi ameninţaţi de grupul de ţigani din care făceau parte cam 10 persoane. Ei au lovit şi una din camerele de luat vederi pe care o aveam asupra noastră, producându-ne o pagubă de aproximativ 8.500 de euro. Noi nu am ripostat, dar am depus plângeri la poliţie. La locul incidentului a sosit şi o echipă de intervenţie de la Jandarmerie, dar era prea târziu pentru noi”, a declarat pentru cotidianul.ro Gelu Chetrăruc, producător general la TVT 89. O parte dintre ţiganii implicaţi în scandal au primit amenzi contravenţionale pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice.

Agresorii erau supăraţi că jurnaliştii au filmat, de pe domeniul public, modul în care doi agenţi încercau să liniştească o bătrână care reclamase faptul că a fost ameninţată şi terorizată de ţigani. Acest lucru i-a deranjat teribil pe agresori, care au încercat să-i îndepărteze cu forţa pe ziarişti.

Pot spune că îi înţeleg… într-o oarecare măsură: doresc să-şi protejeze propriile interese şi să poată filma fără a fi deranjaţi şi/sau agresaţi.

Pe de altă parte, fiecare reacţionează în felul lui. Din punct de vedere personal nu mă încîntă deloc să fiu filmat sau pozat, mai ales fără să îmi dau acceptul sau, mai rău, ca acele imagini să fie publicate prin mass-media (ziar, televiziune, internet, etc). Dacă asemenea imagini publicate fără permisiune ar cauza prejudicii de orice fel, persoana respectivă ar putea cere daune în instanţă (nu-s avocat, puteţi să mă contraziceţi cînd vine vorba de acest subiect cu dovezile de rigoare).

Cum fiecare avem dreptul la imaginea personală, pentru a împiedica publicarea fără permisiune a imaginilor cu noi putem acţiona în consecinţă, cum ne trece prin cap. Unii ar prefera să vorbească cu cei implicaţi şi să le ceară să nu publice, alţii ar chema poliţia. Ţiganii respectivi au preferat să folosească forţa fizică, şi fără a o face prea bine (au făcut o treabă de mîntuială, dar asta e altă poveste). Ar trebui condamnaţi pentru asta? Poate că da: n-ar fi trebuit să folosească violenţa de la bun început şi ar fi trebuit să-şi facă treaba mai bine. Dar nici reporterii ăia nu-s nişte îngeraşi: şi-au asumat nişte riscuri cînd s-au apucat să filmeze aşa, aiurea, pe stradă. Iar dacă nu au fost conştiente de ele atunci sînt nişte proşti şi merită ce-au încasat.

Iar poliţiştii… Se spune că poliţiştii au stat şi au privit scandalul. Dacă este aşa, atunci au fost destul de deştepti încît să nu se bage în conflict, dar suficient de leneşi-corupţi-fricoşi-sau care o fi fost motivul lor ca să nu-şi facă treaba pentru care sînt plătiţi. Pînă la urmă ei sînt cei mai de condamnat dintre toţi: ar fi trebuit să oprească scandalul din faşă, oricare au fost vinovaţii şi oricare ar fi fost circumstanţele (atenuante).

În situaţia respectivă nu pot lua poartea nimănui, mai ales că-mi lipsesc toate informaţiile. Dar situaţia ar fi cu totul alta dacă autorităţile s-ar asigura că oamenii sînt educaţi şi că respectă regulile jocului (legile).

Articol preluat de aici.

Foame, prostie si proiectile neexplodate prin Romania

Întrebare: cît de prost trebuie să fii ca să te apuci să tai cu flexul nişte obuze neexplodate? În ce condiţii de disperare/înfometare aceste senzaţii anulează orice brumă de inteligenţă încît cineva să-şi pună viaţa în pericol?

Una dintre ştirile pe care le-am auzit în trecere în dimineaţa asta îl avea ca subiect pe un bărbat din Mărculeşti, la vreo 20 de km de Slobozia, judeţul Ialomiţa, care a adunat nişte obuze neexplodate de la un poligon din apropierea satului în care locuia şi a încercat să taie cu flexul obuzele. Vroia să le vîndă la fier vechi şi ştia că nu i le vor primi în forma respectivă. Nu ştiu cîte a reuşit să taie, dar unul dintre obuze i-a explodat în faţă. Explozia l-a dezmembrat şi am înţeles că este în stare gravă (unii au spus chiar că a murit) la spital.

De la copiii neştiutori m-aş fi aşteptat la tîmpenii din astea, adică să se joace cu proiectile neexplodate… am şi auzit de-a lungul timpului poveşti de genul acesta. Dar de la un bărbat de 39 de ani cu copii m-aş fi aşteptat la mai multă minte. Înţeleg că nu avea o slujbă, înţeleg că era disperat după bani pentru a pune mîncare pe masă, dar nu înţeleg motivaţia de a face chestii care au pus în pericol viaţa lui şi a familiei. În cel mai rău caz i-ar fi omorît pe toţi, dar a ajuns să fie schilodit (sau omorît) doar el.

Am făcut armata la artileri, toate cele 6 luni, şi am o idee (măcar teoretică) despre ce dezastru pot face obuzele… Nu vă jucaţi cu aşa ceva, nici măcar nu vă gîndiţi să vă jucaţi cu ele. Dacă nu mă credeţi întrebaţi pe cineva care lucrează în domeniu.

Voi ce părere aveţi?

Articolul poate fi gasit si aici.

Cum sa cistigi 1 miliard de dolari: pariind

Una dintre ştirile de pe hotnews mi-a atras atenţia: cineva a cîştigat 1 miliard de dolari doar pariind pe retrogradarea indicelui de ţară al SUA. Aparent nu se ştie numele pariorulul, aşa că, evident, s-au vehiculat nume precum cel al lui George Soros şi s-a spus despre o posibilă scurgere de informaţii din interior.

Un investitor misterios a castigat aproape un miliard de dolari dupa ce a pariat, luna trecuta, la o probabilitate de 10 la 1, printr-un contract futures, pe retrogradarea rating-ului AAA al Statelor Unite, scrie Daily Mail. Intrebarea care se pune acum este daca misteriosul investitor a avut informatii din interior sau daca a fost vorba despre noroc, scriu jurnalistii britanici. In plus, exista zvonuri ca in aceasta afacere ar fi implicat George Soros, miliardarul american in varsta de 80 de ani cunoscut ca “omul care a invins Banca Angliei” in 1992, cand a castigat un miliard de dolari intr-o zi dupa ce a pariat pe scaderea lirei sterline, in asa-numita “miercurea neagra”.

N-am idee cine e in spatele manevrei, dar am impresia că, mai devreme sau mai tîrziu, vom afla.

Ştirea m-a amuzat niţel… mă gîndeam că printr-o muncă cinstită un om “obişnuit” va cîştiga banii ăştia în vreo 2000 de vieţi consecutive. Pe de altă parte, se va găsi întotdeauna cineva care să profite de sistem ca să facă rost de avatanje (în primul rînd bani, dar nu numai)… este un obicei vechi de cînd omenirea.

Intilnirea lui Horea Vuscan cu bloggerii din Oradea

Acum cîteva zile am primit o invitaţie din partea lui Horea Vuşcan care dorea să se întîlnească cu bloggerii din zonă (am scris despre asta aici). Pe la vreo 15 şi un pic am ajuns la Schimbul de cărţi, iar după aceea mi-am mutat curul la clubul Fashion de pe strada Vasile Alecsandri.

Fără să intru în detalii, primul lucru pe care l-am observat a fost lipsa de interes pe care oamenii au acordat-o invitaţiei. A fost o întîlnire în cadru restrîns: 6 persoane. Plus restul oamenilor din club. O fi părerile pe care oamenii le au deja despre Horea? O fi invitaţia făcută pe larg, către toţi cei care ar fi interesaţi şi/sau suficient de curioşi ca să o onoreze? Motivele sînt împărţite, şi tocmai de aceea nu vreau să intru în detalii.

Nu pot spune că întîlnirea a fost un fiasco, în ciuda numărului mic de participanţi. În primul rînd, am aflat un (posibil) răspuns la distrugerea pomilor plantaţi în toamnă lîngă sensul giratoriu de la ieşirea din Oradea spre aeroport (am scris despre asta aici). Horea spune că cei de la Real au cerut de la primărie terenul ca să planeteze nişte copaci de-ai lor şi cineva (nu era sigur dacă cei de la Real sau serviciile din cadrul primăriei) au nivelat totul cu buldozerul în loc să planteze copacii în altă parte (aşa cum au promis). Tipic românesc…

N-am de gînd să parcurg aici subiectele discuţiei, printre cei 6 au fost destui care scriu să scrie şi pot să o facă în locul meu. Însă vă pot spune un lucru: din punctul meu de vedere a meritat să mă duc. Horea este decis să facă o nouă invitaţie pentru întîlnire în următoarele săptămîni. Voi scrie despre asta cînd va fi momentul potrivit, dacă veţi fi interesaţi să mergeţi duceţi-vă.

Întîlnirea de azi este un motiv suficient de bun ca să vă lansez o întrebare: în ce măsură trataţi diferit o invitaţie de întîlnire lansată în mass-media sau pe internet pentru o categorie de persoane în care vă incadraţi (de exemplu bloggerii) şi o invitaţie la aceeaşi întîlnire, dar personalizată (trimisă special pentru tine)?

 

Articol preluat de aici.

Felia mea de Romania

Acum cîţiva ani mi s-a părut o idee interesantă să spun că pagina asta este felia mea de internet, adică locul în care mă manifest şi scriu ce am de scris. Fiecare are dreptul la o felie (mai mare sau mai mică) de internet, mai ales că în lumea virtuală este loc pentru toată lumea şi chiar ar mai încăpea vreo două lumi pe lîngă.

Cu lumea fizică este cu totul altă poveste: a fost supusă împărţirii şi ceturilor pe seama feliilor vreme de milenii, cu siguranţă va continua în aceeaşi direcţie cel puţin atîta vreme cît oamenii vor rămîne oameni şi nu se vor transforma în… altceva. Una dintre împărţelile astea teritoriale din lumea fizică este foarte la modă pe la noi zilele astea şi am preferat să aştept înainte de a-mi da cu părerea despre toată situaţia. De fapt despre tot scandalul ăsta afurisit în care s-a transformat, aşa cum era de aşteptat de fapt: este genul de subiect care va face să curgă multă cerneală (fizică sau… virtuală) pe degetele tuturor care au ceva de zis despre asta.

Judeţele României versus proiectul teritoriilor administrative. România feliată, o mare pizza de care trage toată lumea ca să obţină cea mai mare felie. Ba vor 8 judeţe, ba vor 12… ba vor toate 41, aşa cum sînt deja. Este un moment bun pentru politicieni ca să împartă un teritoriul care nu le aparţine, dar despre care, din nefericire, au un cuvînt de spus.

Eu NU am încredere în nici una dintre taberele politice care s-au format în jurul acestui subiect. Îi acuz (de parcă ar mai fi nevoie de aşa ceva, doar o ştim cu toţii) că-şi urmăresc propriile interese. UDMR-ul vrea în continuare tîmpenia aia de ţară în ţară (aşa zisa “autodeterminare”) riscînd războiul civil, cealaltă tabără (aia formată din lingăii şi javrele lui Băsescu şi Boc – nu mă întrebaţi detalii, acum chiar n-am chef de ele dar ştiţi despre ce vorbesc) urmăreşte ceva anume, dar încă îmi este neclar ce. În ultimele zile am fost prea prins cu treburi ca să mă apuc să îi urmăresc cu atenţie, dar sînt sigur că nu este nimic bun pentru poporul ăsta. Ştiţi ce se spune, nu? Cea mai rapidă şi mai bună metodă de a tîmpi şi de a manipula o populaţie numeroasă este prin intermediul televizorului, iar canalele noastre de mass-media şi cei pe care-i susţin se întrec între ei în a fi manipulatorul anului.

Pînă la urmă noi, cetăţenii acestei ţări cu ce rămînem? Pe bune: cu ce rămînem în urma acestui scandal? Aş zice că rămînem cu ochii beliţi la tembelizor sau pe la fluxurile de ştiri (ăia care încă mai ştiu să citească), urmărind circul, dar n-ar fi deloc amuzant şi nici n-am cîştiga nimic. Refuz să mă las prostit şi furat de oricine încească aşa ceva, şi nu pot spune că-s puţini.

Din punctul meu de vedere felia mea de România este chiar. aţi ghicit, România. Toată România.  Şi orice ar spune gunoaiele din mass-media şi javrele politice nu renunţ la felia mea.

Victor Socaciu si dublarea filmelor, concluzia

Mai ţineţi minte circul care s-a pornit atunci cînd propunerea legislativă a lui Victor Socaciu despre dublarea filmelor străine a ajuns la cunoştinţa publicului? Nici nu a fost demult, la începutul lunii trecute… A stîrnit o mulţime de reacţii, destul de diverse, revolta ieşind prima în evidenţă.

Ei bine, am auzit că azi s-a ajuns la o concluzie la această propunere: a fost respinsă. Şi, ca să nu fie suficient, Victor Socaciu a votat împotriva ei. Hilar, nu? Să faci o propunere pe care să nu o susţii pînă la capăt este o prostie hilară, dar este şi tipic românesc. S-a spus că respingerea legii de către iniţiatorul ei este o gafă, după care s-ar fi corectat, dar îl mai crede cineva? Colegii lui politicieni nu l-au crezut şi au votat împotriva. Ne-am cam obişnuit cu chestii de felul ăsta, chiar dacă cei care nu o acceptă sînt prea puţini. La cît de mult s-a făcut de rîs Socaciu cu sugestia de lege ar fi trebuit să-şi dea demult demisia, dar nu cred că e genul de persoană care să se simtă. Doar e politician, nu?

 

Articol preluat de aici.

Proiectul judetelor Romaniei

Una dintre ştirile care a ajuns la mine în ultimele zile este cel al reorganizării administrative a României şi crearea unor noi zone denumite tot judeţe, dar care să includă mai degrabă zonele istorice decît forma de organizare curentă. Nu pot spune că sînt de acord sau împotriva unui asemenea proiect, ideea politicienilor implică mult prea multe schimbări (de fapt termenul mai corect este “schimbări majore”) pentru a o aproba sau a fi împotriva ei fără o cercetare amănunţită a ei. Însă pot spune cu siguranţă că o privesc cu suspiciune: nu am încredere în explicaţiile pe care le-am auzit pînă acum. S-a spus că este din cauza unor fonduri de cîteva miliarde de euro care vor ajunge (sau ar putea să ajungă) în România în acest scop, dar nu cred că este doar atît. Ştiu că mult “iubiţii” noştri politicieni sînt atît de ahtiaţi după bani încît ar fi în stare să facă cam orice pentru a pune mîna pe nişte euroi în plus, dar cînd vine vorba de reorganizarea unei întregi ţări doar pentru nişte fonduri nu o prea cred.

Le-am ascultat prea multe minciuni pentru a nu-i primi cu scepticism de fiecare dată cînd vin cu o idee nouă, iar asta mi se pare un pic cam trasă de păr. Constituţia României, cel puţin din ce-am auzit pe la ştiri, spune că ţara este organizată în comune, oraşe şi judeţe – de aceea ar trebui să păstreze denumirea sau să schimbe constituţia. Din imaginile pe care le-am văzut în treacăt noile judeţe se pliază foarte bine pe regiunile de dezvoltare (care-s 8 la număr) şi sînt denumite după poziţia geografică: nord-vest, nord-est, sud-est, sud, sud-vest, centru, Bucureşti şi Ilfov.

Voi ce ştiţi despre asta? Adică detalii. Nu mă interesează generalităţile vehiculate prin mass-media… nu-s decît abrambureli ale jurnaliştilor de servici. Ce ştiţi despre perspectiva jigodiilor din UDMR despre acest subiect? MIe mi se pare că noua împărţire teritorială a ţării, oricare ar fi ea, le serveşte perfect intereselor declarate de ani bun (de a crea o “ţară” în ţară).

Articol preluat de aici.

Premiile Arsfan pentru 2010

Asociaţia Română de Science Fiction Arsfan şi clubul de anticipaţie Helion din Timişoara au decernat astăzi, de la ora 17, la sediul Filialei Timişoara a Uniunii Scriitorilor din România (Piaţa Sf. Gheorghe nr. 3), Premiile Arsfan pentru anul 2010.

Juriul care a decis laureaţii a fost format din scriitorii Dănuţ Ungureanu (Bucureşti)  preşedinte, George Ceauşu (Iaşi), Lucian Vasile Szabo (Timişoara), Viorel Pârligras (Craiova) şi Traian Bădulescu (Bucureşti).

Premiul I pentru cel mai bun volum de proză SF nu a fost acordat, locul II revenind volumului “S.F. Doi” de Cristian Mihail Teodorescu (Editura Bastion), iar locul III, volumului “Capela excomunicaţilor” de Adrian Buzdugan (Editura Humanitas).

Pentru cea mai bună povestire SF nu au fost acordate decât premiile II – “Cumania 2010” de Marian Truţă şi III – “Cetăţeanul Wells” de Silviu Genescu, în vreme ce Dragoş Merişca a obţinut premiul de debut pentru lucrarea “Poveştile mele de pe vremea când nu ştiam să scriu”.

Cel mai bun scurtmetraj SF a fost adjudecat de Adrian Chifu, cu creaţia Dystobiotics Worlds, iar distinsul critic literar clujean Mircea Opriţă a fost răsplătit cu premiul Cel mai bun text critic SF, pentru eseul Despre distincţiile anticipaţiei româneşti”.

Premiul pentru Cea mai buna bandă desenată: Jup (Lucian Amarii) – „SuperCostel şi Confreria pisicilor negre” (Ed. Obiectiv de Suceava)

Articol preluat de aici

Mihai I si fosta casa regala a Romaniei

Between past and future

Deși în ultimele zile am fost un pic rupt de știrile curente din cauza unui program foarte încărcat, una dintre știrile de azi a reușit să-i atragă atenția: fostul rege Mihai I a decis să rupă toate legăturile cu familia princiară de Hohenzollern din care se trage.

Așa cum am citit aici, căutînd mai multe informații despre subiect, fostul rege a zis, printre altele că

In conformitate cu dorintele regretatului nostru bunic, Majestatea Sa Regele Ferdinand I, si cu decizia Sa din anul 1921, Familia Regala a Romaniei si membrii sai au purtat si poarta numele de “al Romaniei”. Dar incepand cu 10 mai 2011, Casa Regala a Romaniei nu va mai purta numele de “Hohenzollern-Sigmaringen”, si nu va mai fi cunoscuta de la aceasta data sub numele de “Casa de Hohenzollern-Singmaringen”. Casa Regala romana va fi cunoscuta de acum inainte numai sub numele de “Casa Regala a Romaniei”.

Nu știu că gîndiți voi, dar eu sînt pro-monarhie. Ultimii conducători ai României s-au dovedit a fi niște pramatii ordinare sau niște incapabili (sau ambele), așa că am ajuns să îmi doresc să fie conducător cineva care să investească în țara asta pe termen lung. Dar nu îmi doresc nici un urmaș al casei de Hohenzollern-Sigmarigen, oricum s-ar numi acum. Din punctul meu de vedere această familie a pierdut orice pretenții pe care le-ar fi putut avea aici atunci cînd același Mihai I a preferat să abdice și să fugă din țară după cel de-al doilea război mondial. Nu știu ce-a făcut în exil, dar nu cunosc vreo încercare de-a lui de a lua partea acestui popor pe care ar fi trebuit să-l conducă… nici în perioadă comunistă și, cu atît mai puțin, nici după aceea.

Tot din punctul meu de vedere, în momentul în care vreun urmaș de-al lor ar ridica vreo pretenție la conducerea acestei țări ar crea o datorie de onoare care mă va obliga să îi ucid pe toți descendenții acelei familii. Sună brutal, dar cînd vine vorba de o asemenea datorie de onoare nu am de ales. Un conducător rămîne un conducător pînă la capăt, indiferent de situație. Dacă este ales pentru un anume post, responsabilitățile lui pot înceta după efectuarea termenului, dar atunci cînd este născut și crescut în acel sens luptă și moare pentru cei pe care-i conduce.

Concluzia este că avem nevoie o nouă casă regală în lipsa uneia legitime.

Promovarea hotelului Marriott din Bucuresti

Ce părere aveți despre promoțiile telefonice la diverse servicii și firme? Mă gîndesc că măcar o parte dintre voi ați fost sunați prin telefon din partea diverselor companii de prin România pentru a vă prezenta serviciile acestora. Din ce-am înțeles căutînd pe rețea există niște firme specializate în chestia asta, iar angajații lor trebuie să stea toată ziua pe telefon, cu textul învățat deja și să-i sune de zor pe potențialii clienți.

Unul dintre numerele mele de telefon este ceva mai public pentru că îl folosesc ca și telefon de contact, așa că am primit asemenea apeluri în ultimul timp. Am învățat că dacă le dai șansă să spună mai mult decît cîteva cuvinte este posibil să nu mai scapi de ele cîteva minute bune. Pe lîngă ce au deja în față (mă gîndesc că au deja pregătite o mulțime de variante de întrebări și răspunsuri standard) angajații respectivi trebuie să aibă o oarecare putere de convingere și să știe să întoarcă subiectul astfel încît să îl țină pe interloculor cît mai mult lipit de telefon.

Ultimul asemenea apeluri le-am primit ieri din partea hotelului Marriott din București. Nu avea toate informațiile pregătite din start, nu știa orașul în care mă aflu – dar asta este riscul meseriei. Oricum, vroia să mă convingă să mă cazez la hotelul respectiv cînd trec prin București… problema e că, trecînd cam rar: de 3-4 ori pe an (în funcție de ce trebuie să rezolv pe acolo) și nestînd prea mult (cel mai mult am stat parcă 3 zile), de obicei am totul aranjat înainte de a pleca din Oradea.

Aproape că am început să rîd cînd a încercat să mă convingă să plătesc un fel de abonament (dacă am reținut bine) ca să am o cazare cît mai ieftină și de o calitate cît mai bună la hotelul ăla… iar după 4 minute de discuții am început deja să mă plictisesc la greu – mai ales că aveam treabă de rezolvat. Am încercat să ies cît mai “onorabil”, dacă aș putea spune așa, și i-am spus domniței cu care discutam că o să mă gîndesc la treaba asta și o să-i contactez în următoarele zile. Aparent nu a înțeles pentru că în loc de ceva de genul “la revedere”, “mulțumesc pentru atenție” a mai spus ceva despre treaba respectivă… n-am reținut ce anume pentru că am închis telefonul. De tot (cel puțin pentru cîteva minute).

Poate că voi ajunge cîndva, într-un posibil viitor oarecare, și pe hotelul Marriott din București. Dar acum nu am nici un fel de tragere de inimă să fac același lucru. Dincolo de amuzamentul vag, impresia generală a discuției a fost prea neplăcută pentru a mă convinge să mă cazez la ei in viitorul apropiat.

Articol preluat de aici, dar poate fi găsit și aici.