Locatia: http://www.dan-marius.ro/imagini/Oradea/Podul_peste_Crisul_Repede,_Calea_Maresal_Averescu,_Oradea/Mjc4OA==/

Pînă în seara asta nu ştiam de construcţia podului de peste Crişul Repede în zona Căii Mareşal Averescu din Oradea. Dintr-un motiv sau altul (de obicei lipsa de timp – de multe ori am lucruri mai bune de făcut decît să frunzăresc ştirile locale) informaţiile legate de acest pod nou m-au ocolit. Şi nici nu prea am avut treabă prin zonă, ultima oară cînd am ajuns chiar în zona aia a fost acum vreo 4 sau 5 luni, iar malul Crişului era deja blocat pentru construcţie.

Oricum, în seara asta am ajuns prin zonă (malul drept al Crişului Repede, pe strada Făcliei) şi aveam aparatul foto la mine, aşa că am apucat să fac cîteva fotografii cu situaţia curentă a construcţiei podului. Pot spune că aştept cu nerăbdare finalizarea lui: sînt curios să văd cum podul va prelua traficul de pe Calea Mareşal Averescu pe strada Făcliei şi pe lîngă ştrandul Municipal… dacă va reduce traficul de la sensul giratoriu de la Centrul Civic voi fi chiar mulţumit – ştiu cît de vraişte este circulaţia acolo atunci cînd se aglomerează.