Rec 2 (2009)

Este continuarea filmului Rec pe care l-am urmărit acum cîteva zile şi despre care am scris aici. Ideea acţiunii, mai ales dacă aţi văzut deja pe primul Rec, este simplă (cel puţin în aparenţă): o clădire a fost băgată la carantină din cauza contaminării cu un virus ucigaş. Sau cel puţin aşa este considerat de către cei din exterior: se transmite prin salivă şi sînge (adică prin fluide corporale), rata infecţiei este de 100% (cel puţin printre cei contaminaţi în ambele filme) şi prea noul organism foarte rapid, în numai cîteva minute în unele cazuri, se comportă asemenea turbării (îi face pe oameni să devină violenţi) şi multe altele. Mai are şi alte proprietăţi, dar mai bine vă las pe voi să le (re)descoperiţi. 

Deşi Rec 2 a fost realizat la doi ani după primul, cel de-al doilea film se petrece in aceeaşi perioadă cu evenimentele din Rec… este unul dintre motivele principale pentru care m-am apucat să mă uit la el: mă cam rodea curiozitatea să aflu ce se întîmplă în continuare. Mai ales că îmi place stilul în care a fost făcut, adică unul dinamic şi alert, din punctul de vedere al unei camere în mişcare.

Se ştia că în clădire erau oameni: locatarii şi vizitatorii, printre care doi pompieri, doi poliţişti şi o echipă aparţinînd unei televiziuni ce doreau să facă o emisiune avînd ca temă activitatea pompierilor. Se mai ştia că în urmă cu ceva timp s-a pierdut orice contact cu aceştia şi au fost trimişi înăuntru o echipă de intervenţie sub comanda unui medic (sau cel puţin aşa au crezut ei la început). Oare mai trebuie să menţionez cîţi dintre ei au rămas în viaţă? Sau dintre copiii (erau adolecenţi, da’ e acelaşi lucru) care au ajuns şi la rîndul lor în clădire pentru a fi blocaţi acolo? Tot ce vă pot spune este să urmăriţi filmul. Chiar dacă nu l-am considerat chiar atît de interesant ca şi pe primul, eram deja pus în temă iar perspectiva unor militari cu arme de foc nu este la fel de dură (de groază) ca şi perspectiva unor oameni nevinovaţi blocaţi în clădirea care le-a devenit mormînt fără a şti foarte bine de ce, mie mi-a plăcut filmul.

În plus, Rec 2 aduce cîteva răspunsuri la acţiunea din primul film, iar finalul mi-a plăcut la nebunie… se încadrează perfect în ceea ce aş putea spune că este ironia fină a unui film de groază bun . Informaţiile de pe imdb sînt aici.

 

Articol preluat de aici.

Cameraman arestat de politie

Ceva mai devreme una dintre televiziunile care difuzează ştiri la ora asta a luat apărarea unui cameraman care a fost arestat de către forţele de intervenţie ale poliţiei care au descins la o locuinţă din Reşiţa. Aparent cei de la mass-media au ajuns înaintea sau în timpul mascaţilor şi s-au pus să înregistreze acţiunea.

Reacţia mascaţilor a fost foarte evidentă: dacă tot erau acolo, filmînd, le-au pus cătuşele. Nu au mai arătat imagini ulterioare, mai ales că una dintre camerele video a fost distrusă, o fi fost singura pe care au luat-o cei din mass-media cu ei, dar cu siguranţă au făcut un drum gratuit cu maşina poliţiei. Concluzia logică e că nu au fost invitaţi să ia parte la intervenţie, au riscat ca să obţină un subiect tare şi l-au obţinut cu preţul unei aparat de înregistrare.

Cei de la televiziune i-au luat apărarea cameramanului, doar ce era să facă altceva? Dar, totuşi, de ce a fost mass-media prezentă la una dintre intervenţiie mascaţilor fără să aibă acceptul poliţiei? Au comentat unii că era spaţiu public… o fi fost, dar imaginile filmate aparţin poliţiştilor, fie ei mascaţi sau nu. Legea spune că nu ai dreptul să faci publică imaginea cuiva fără să ai acceptul scris al acestuia, iar dacă totuşi faci aşa ceva persoana în cauză te poate da în judecată dacă acea imagine făcută publică îi aduce prejudicii de orice fel. Poliţiştii erau în măsură să oprească legal aşa ceva şi au acţionat în consecinţă. Dacă pînă o parte a materialului filmat a fost făcut public este altă poveste, probabil o fi avut deja acordul celor implicaţi.

Din punctul meu de vedere cameramanul şi televiziunea respectivă n-au decît să aştepte pînă la paştele cailor (sau calendele greceşti) şi chiar după aceea scuza din partea poliţiei. Poliţiştii ar trebuie să fie fraieri (ca să nu spun proşti) ca să facă aşa ceva… au acţionat bine arestînd pe cineva care s-a băgat în treaba lor, deşi poate că distrugerea camerei video putea fi evitată.

 

Articol preluat de aici.