De ce este mai bine la caminul de batrini decit ingrijirea virstinicilor acasa,Noutati Good Samaritean – Centru de ingrijire varstnici, azil de batrani, Fundatia Aliabis, in Oradea, Bihor, Romania.

 

Prin îngrijirea bătrînilor acasă înţelegem angajarea cuiva autorizat să îngrijească vîrstnicii de către familia acestora, nu de îngrijirea pe care fiecare familie ar trebui să o îndeplinească pentru propriile persoane în vîrstă.

Timpul pe care la dispoziţie o persoană este limitat de acţiunile în care se implică. Astfel, cu cît cineva se implică în mai multe acţiuni sau în acţiuni de anvergură mai mare, cu atît timp are la dispoziţie să se implice în acţiunile care au sau pot avea importanţă. Ajutorul autorizat apare în momentul în care persoanele adulte dintr-o familie nu mai au timp suficient să se ocupe de membrii fără activitate, iar pe primul plan sînt copii şi vîrstnicii. Deşi mulţi preferă să îi lase acasă şi să vină alţii să se îngrijească de ei, mai ales dacă au suficienţi bani la dispoziţie, ca alternative la asta pentru copii există creşele şi grădiniţele iar pentru cei în vîrtă există azilurile de bătrîni. Sau căminele de îngrijire ori căminele de bătrîni – spuneţi-le cum vreţi, reprezintă acelaşi lucru, doar exprimarea diferă în funcţie de persoană şi zona geografică.