Campania Noul Rom

Aruncînd o privire peste nişte statistici, am văzut că articolul despre Noul Rom a fost vizitat destul de mult comparativ cu importanţa pe care o dau dulciurilor respective. Care, la drept vorbind, e cam zero barat. Curios din fire, am dat o căutare cu google după cele două cuvinte cheie. Rezultatele nu m-au surprins prea mult: mulţi ziceau cam aceleaşi lucruri pe care le-am zis şi eu, poate cu alte cuvinte: că este ruşinor, jignitor, că nu le place, aşa cum era normal, că-i trimit pe cei care au făcut reclamele şi pe americani înapoi la origini (acolo de unde vine fiecare) etc, etc, etc. Am găsit o mulţime de rezultate pe această temă, ala că e bine pentru ei. Cu alte cuvinte lumea a început să vorbească şi nu am nevoie de vreo confirmare de-a producătorului sau/şi beneficiarului reclamei ca să ştiu că şi-a făcut efectul.

Orice reclamă care trezeşte anumite emoţii în oameni este de succes, iar aceasta a avut succes. Partea interesantă este curentul de naţionalism şi cel anti-american pe care l-a creat… este ceva demn de urmărit cu atenţie şi de observat unde va ajunge.

Articol preluat de aici.

Campania PSD si picanteriile sale

Pînă acum am cam ignorat campania în urma căreia PSD-ul îşi alege organ(ism)ul de conducere. Nu-mi place partidul şi, atîta vreme cît politicienii nu fac prostii nu am motive să mă leg de ei. Partea proastă e că în ultimul timp nu fac decît prostii, aşa că îmi intră în atenţie cam des.

Oricum, mîine PSD-ul îşi va alege preşedintele şi restul mecanismului de conducere. Declaraţia lui Marian Vanghelie de acum cîteva zile era în strinsă legătură cu aceste alegeri şi goana după funcţii a unora dintre candidaţi/membri de partid. Este o descriere foarte corectă a politicului românesc şi a prostituţiei (adică şantaj, manipulare, mită) de care sînt capabili politicienii români în general şi PSD-iştii în special.

Am citit că de curînd a apărut un afiş în faţa pavilionului Romexpo, locaţia evenimentului politic-electoral de mîine. Îl vedeţi în imaginea alăturată… dacă ar fi să-i fac o descriere pe scurt aş spune că “flacăra violet loveşte din nou”. Nu are importanţă cine se face vinovat de punerea lui acolo (deşi s-au lansat deja acuzaţii), important este că este. Şi că cineva caută să manipuleze la greu.

Adrian Năstase scrie în jurnalul lui că îl susţine pe Victor Ponta pentru că este raţional şi gîndeşte cu mintea lui: “Învaţă din greşeli, inclusiv din ale altora, motiv pentru care sînt convins că nu va repeta greşelile lui Mircea Geoană. Sper că nici pe ale mele”. (informaţie citită via hotnews). Ce putea să spună altceva? Că e la cel de corupt şi de nesimţit ca şi restul? Asta se poate înţelege şi din spusele lui Vanghelie… toţi sînt o apă şi un pămînt. Că ar putea face abuzuri ca şi ceilalţi? Asta o spun eu aici. Adrian Năstase nu are de ales decît să se abţină de la comentarii. Nu are dezinvoltura lui Vanghelie şi, mai ales, se ştie cu musca pe căciulă. N-a renunţat degeaba să candideze… poate mă înşel, dar mie îmi miroase a şantaj.

Anul 2010 s-a dovedit de la început un an interesant. Sîntem doar în a doua jumătate a celei de-a doua luni… nu pot să nu mă întreb ce ne va oferi în următoarele 10 luni. Spectacol (adică circ) ne-a oferit din plin, pîine mai puţin.

Articol preluat de aici.