Cît de bine cunoaşteţi cîinii? Nu mă refer doar la acele creaturi jucăuşe şi pline de energie cînd sînt pui, ci la experienţa propriu zisă cu un cîine de-a lungul unei perioade de timp mai lungi de cîteva luni. Nu am avut niciodată un cîine care să fie doar al meu, dar am avut contact cu ei de-a lungul întregii vieţi. Am scăpat încă nemuşcat, deşi unii dintre ei s-au arătat foarte doritori să se înfrupte cu vreo halcă sau două din mine.

Am avut contacte destul de intense şi cu oamenii din jurul meu… şi apar mereu cîte un moment sau altul în care nu pot să nu observ o asemănare aproape stranie între comportamentul uman şi cel al unei haite de cîini. Evident, între cele două specii există diferenţe care nu pot scăpa chiar şi unei priviri complet neavizate (mersul biped şi o inteligenţă ceva mai mare din partea majorităţii oamenilor, dar nu cu mult, nişte simţuri mult mai bune şi colţi mai adaptaţi pentru a muşca din partea cîinilor), dar la nivel de comportament de grup cele două specii se aseamănă mai mult decît le place multora.

Într-un articol pe care l-am scris mai demult despre ciobăneştii mioritici spuneam că oamenii şi cîinii s-au dezvoltat împreună şi s-au influenţat reciproc… doar că influenţa asta nu a fost doar genetică şi legată de supravieţuirea într-o colectivitate ci şi comportamentală. Atunci cînd emoţiile sînt cele care conduc exponenţii majorităţii unei specii este imposibil să nu găseşti asemănări cu alte specii care au emoţii asemănătoare.

Fie că vrem sau nu, ambele specii au în comun o structură ierarhică foarte bine definită: şefi (puţini) şi subalterni (mulţi, claie peste grămadă). Se mai schimbă între ei, dar structura rămîne mereu aceeaşi, fără a fi schimbată cu adevărat nicăieri în lume. Toate structurile de organizare umane sînt doar variaţiuni pe aceeaşi temă, adaptări spaţiale şi istorice locale ale unei structuri fundamentale: şef-subaltern, conducător-supuşi. În foarte puţin situaţii funcţionează cu adevărat relaţia de colegi-organizator într-o echipă, cel puţin prin părţile noastre de lume.

Diferenţa principală este că la cîini modul de contestare a şefiei este foarte clar: de la provocare se ajunge la luptă, uneori chiar pe viaţă şi pe moarte, iar la oameni aceasta ia mai multe forme. De cîte ori aţi observat pe cineva “săpîndu-şi” colegii doar pentru a dobîndi un loc mai bun în cadrul unei organizaţii? Adică începînd de la zvonuri pînă la furt de idei şi de proiecte (atunci cînd acest lucru este posibil)? N-am cunoscut personal decît două persoane de acest gen în ultimii 10 ani, jeguri bipede, dar mi-a fost de-a dreptul suficient… imaginea pe care mi-am făcut-o despre ei se poate aplica cu uşurinţă asupra unui întreg segment de comportament uman. Atunci cînd oamenii sînt suficient de inteligenţi pentru a şti că o confruntare directă nu le poate fi benefică şi sînt incapabili de muncă cinstită şi trudă (de performanţă nici nu se poate pune problema) prin care să iasă în evidenţă apelează la… subterfugii.

Am avut odată prilejul să văd cîţiva paşi din educaţia căţeluşei unui prieten, avea cîteva săptămîni şi la început era încă jucăuşă şi foarte neatentă. Prietenul ăsta spunea că nici una din jucăriile pe care le folosea căţeluşa nu îi aparţin ei, nici măcar mîncarea. Totul aparţinea stăpînului lui iar ea primea obiectele doar “în folosinţă”… doar aşa putea să îl recunoască pe stăpîn ca şef al haitei şi să îl respecte ca atare. Din propriile observaţii pot spune cu siguranţă că acelaşi mod de gîndire se regăseşte şi la mulţi oameni, chiar dacă la un alt nivel. Din ceea ce văd în jurul meu guvernanţii fac acelaşi lucru la nivel macroeconomic cu un întreg popor pentru a-l transforma într-o pastă maleabilă… şi, mai mult, chiar reuşesc asta. Putem dresa (termenul este ales inteţionat) pe oricine dacă reuşim să adaptăm mecanismul la nivelul de inteligenţă şi la personalitate. De obicei se folosesc pentru aşa ceva cuvinte precum “educaţie” sau “manipulare”, dar în cazul de faţă “dresaj” este mult mai potrivit. Toate reprezintă acelaşi lucru, nuanţe ale aceluiaşi mecanism privit din perspective diferite.

Cu alte cuvinte, inteligenţa nu este întotdeauna ceva bun, atunci cînd este de un nivel cel mult mediu… Vrei să ii dresat sau manipulat? Ei bine, dacă ai de ales între cele două opţiuni, nu vei avea niciodată şansa să alegi vreuna dintre ele. Întotdeauna vor alege alţii în locul tău, alţii care au avut parte de o educaţie solidă în acest sens şi care îţi vor putea conduce emoţiile pe orice cale dorită de ei. Exact ca pe un căţeluş bine dresat.

 

Articol preluat de aici.