Glume despre întîrzierile CFR

O soluție pentru reducerea întîrzierii trenurilor este apropierea orașelor.

Ca să ajungă mai repede la destinație toți călătorii vor merge în locomotivă și în primul vagon.

Mi-am făcut majoratul în trenul de Oradea. Problema e că atunci cînd am plecat din Galați abia împlinisem 17 ani.

Aș merge cu naşul, dar mi-e teamă că pînă la destinație se schimbă banii.

Sînt cunoscute mai multe cazuri de sinucigași care, tot așteptînd întinși pe calea ferată să treacă trenul peste ei, între timp au cîștigat la loto și s-au răzgîndit.

O femeie a născut în trenul de Iași. Cînd a ajuns la Timișoara a dat copilul la grădiniță.

Î: – Care-i cel mai lung drum pînă la…?

R: – Cu trenul!

Aniversarea unirii mici in 2011

Astăzi se aniversează 152 de ani de la “unirea cea mică”, adică de cînd Moldova şi Ţara românească s-au alipit formînd pentru prima oară o ţară care a devenit cunoscută sub numele de România (termen recent inventat în acea perioadă pentru a oferi o viţă nobilă, de sorginte romană, vechilor daci). Evenimentul mai este cunoscut ca unirea principatelor române sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza.

În anul 2011 însă românii sînt mai degrabă uniţi în proteste decît în simţul civic sau naţionalist. Da, există şi ele acolo pe undeva, dar sînt destul de estompate. Cauzele lor se ştiu prea bine: salarii mici, pensii chiar şi mai mici, probleme peste probleme, crize peste crize… şi, mai ales, isterie împrăştiată prin mass-media.

Astăzi Traian Băsescu a fost la Iaşi cu ocazia aniversării şi a fost huiduit de către oamenii de acolo. Este un început destul de bun, dar nu e suficient: nu este singurul responsabil pentru starea de fapt a ţării. Preşedintele a vorbit despre modernizarea ţării dar astea-s doar bune intenţii. Ce trebuie modernizaţi în primul rînd sînt oamenii, restul va veni de la sine. Atît doar că nimeni dintre cei autorizaţi să ia decizii nu vrea asta cu adevărat, se vede, iar oamenii vor trebui să se modernizeze singuri… chiar şi cei care sînt conştienţi de asta. Cîte generaţii vor trebui să treacă pentru a se obţine asta romîne de văzut. Acum însă românii protestează cu orice ocazie şi cam atît… va mai trece multă apă pe Crişuri pînă ca ei să redescopere mentalitatea strămoşilor lor.

Acum însă sărbătorim şi aniversăm oficializarea unui termen definitoriu acestor vremuri, acela de român. Mai sînt unii care au impresia că va dăinu veşnic, sau măcar veşnic din punctul lor de vedere (adică că le va supravieţui), dar este o impresie falsă de oameni cretini care este probabil cea mai des întîlnită de acest gen. Nimic nu durează veşnic, putem doar să ne bucurăm de acest moment, de realizările de pînă acum şi să căutăm să fie mai bine în viitor. Azi ne bucurăm de prima unire a dacilor moderni într-un teritoriu suveran, iar asta este un lucru bun.

Articol preluat de aici.

Oameni prosti pupatori de moaste

De cîteva zile tot aud la ştiri de credinţa oamenilor adunaţi prin Moldova ca să pupe moaşte sfinte. Ba s-au înghesuit claie peste grămadă, ba au fost oameni care au leşinat din cauza epuizării (mai ales dacă era combinată cu lipsa mîncării din cauza postului negru), ba că s-au adunat cîteva zeci de mii de persoane din toată ţara, au aşteptat în frig şi pe timp de noapte la o coadă de 2 km ca să ajungă la raclă sfintei.

Azi este celebrarea sfintei Paraschiva, denumită şi sfînta Vineri, patroana oraşului Iaşi şi a Moldovei, ocrotitoarea celor în suferinţă. Adică un nou prilej de adunare a credincioşilor creştini.

Totuşi, cît de tîmpiţi trebuie să fie oamenii ca să se înghesuie să pupe racla cu nişte rămăşiţe umane? Eu zic că sînt foarte tîmpiţi. Pe lîngă ridicolul situaţiei, se mai pune problema transmiterii de viruşi şi bacterii prin acţiunea asta. Oamenii se expun incredibil fără să-şi ia prea multe măsuri de protecţie… şi se mai întreabă lumea de ce se mai îmbolnăvesc după aşa ceva sau de ce naiba apare o epidemie de (hai să zicem) răceală după asemenea chestii.

Unii vor spune (din nou) că este o dovadă de credinţă, dar din punctul meu de vedere e doar o dovadă de prostie. Să ofer respectele cuiva este un lucru, să te închini unor rămăşiţe şi să cerşeşti ajutorul este cu totul altceva… Înţeleg raţional un asemenea mecanism, dar mi-e greu să accept o asemenea lipsă de demintate din partea unor creaturi care se consideră fiinţe umane.

Aaa, încă ceva: să nu vă prind că veţi începe să vă plîngeţi că nu respect credinţa altora. Acţiunea aia de pupare a unei racle n-are nici o legătură cu credinţa, ci cu demintatea/inteligenţa umană.

Articol preluat de aici.

Copilul matematician care a devenit cintaret.

Hotnews prezintă aici pe scurt povestea unui tînăr cu o inteligenţă peste medie, cu înclinaţii pentru matematică care a devenit cîntăreţ la doinţa părinţilor şi a ajuns în diverse ţări de pe mapamond cu trupa.

Cînd avea 11 ani Andrei Trifan din satul Zece Prăjini era considerat un copil supradotat: avea coeficientul de inteligenţă mult peste medie şi talent la matematică. A fost selectat într-un program special pentru copiii săraci şi supradotaţi din judeţul Iaşi dar a părăsit scoala după doar opt clase pentru muzică. Zece Prăjini este un sat aflat la marginea judeţului Iaşi şi este considerat satul muzicii lăutăreşti şi al fanfarelor.

Cînd avea 12 ani Andrei a fost in atenţia Direcţiei Generale de Asistenţa Socială şi Protecţia Copilului ieşind în evidenţă în urma testelor la care a fost supus. A fost propus pentru a intra în proiectul prin care municipalitatea îi sprijina pe copiii din mediu rural cu rezultate deosebite la şcoală. Părinţii au ales în locul lui muzica iar acum el susţine că nu are nici un regret faţă de şcoală şi matematică.

Articol preluat de aici.

Casa cu leagan si gratar in curte, dar pe acoperisul unui bloc

Pe unul dintre grupurile de bancuri pe care m-am înscris am primit locaţia unui articol din Ziarul de Iaşi. Îl găsiţi aici. Titlul lui era făcut să atragă atenţia oricui: Casa pe bloc cu leagăn şi grătar în “curte”.

Pe scurt, ideea este următoarea: cineva a construit pe acoperişul unui bloc o locuinţă cu două camere, împrejmuită cu un gard şi  adăugat un leagăn şi grătar în curtea improvizată. Deşi au început de aproape 20 de ani să lucreze la ea nimeni nu s-a băgat pe fir ca să îi oprească sau să îi ia măcar la întrebări. Singurul impediment a fost o amendă primită acum cîteva luni. Aparent discreţia lucrează din plin la români, dar nu întotdeauna cînd trebuie.

“Aveam probleme cu izolatia. Dupa ce am rezolvat problemele cu izolatia, ne-am gindit sa amenajam ceva sus. Ne-am apucat in anii ‘90. Am vazut la un prieten de familie si am zis sa ne facem si noi. Este aer curat, e foarte bine”, a declarat Profira Gugulica, “proprietara”. Nu are acte pe casa aia, dar a depus proiectul şi actele la Primărie pentru a intra în legalitate. Important este că are gînduri de a extinde locuinţa cu o bucătărie şi o baie.

Bravo. Pe cînd o vilă?

Articol preluat de aici.