Impozitarea jocurilor de noroc online

Ocazional mai apar momente în care politicienii noștri sînt de-a dreptul hilari… și, ca de obicei, exagerează atît de mult cu chestia respectivă încît îmi vine să rîd de ei și cu curul. N-am să-mi cer scuză pentru exprimarea mai anatomică, chiar dacă unii o vor considera ofensatoare (într-o măsură mai mare sau mai mică), politicienii noștri mult “iubiți” o merită din plin.

Ultima fază tare pe care am auzit-o este un proiect de lege prin care vor să îi oblige pe cei care furnizează servicii de jocuri de noroc online (și sînt undeva prin lume, dar nu în România) să își facă un punct de lucru sau o firmă nouă aici în țară și să înceapă să plătească impozite pentru statul român. Nu mai reţin cine dădea din gură ca prostul la radio în cursul zilei de azi, dar spunea că toată lumea va fi fericită după ce vor plăti impozite guvernului român, atît proprietarii paginilor web, cît şi cîştigătorii de pe la noi din ţară… Ciudată idee de “fericire” au indivizii cu posturi politice… mai ales ăia care cred că lumea se învîrte în jurul curului lor îndesat cu bani.

Ideea jocurilor de noroc online nu este deloc nouă, site-uri de profil există de ani buni, dar în ultimele luni promovarea lor a luat avînt destul de mult (caută fraieri care vor îmbogățire rapidă dar care-și vor pierde și ultimii bani acolo, dar asta e altă poveste). Să pui în aplicare un asemenea proiect nu e foarte greu: îți faci o firmă de profil undeva în lume, rezervi un domeniu pentru așa ceva și pui pe cineva să îți facă o pagină bine pusă la punct. Între noi fie vorba, pagina e cel mai greu lucru de făcut în toată povestea asta, și nici aia nu e foarte dificilă. Oricine are ceva bani de aruncat pentru investiția de început (adică pagina web și promovarea ei + eventualele pierderi la jocurile de noroc) poate să o facă.

Problema politicienilor-noștri-arhitați-după-bani este că sediul celor care furnizează jocurile de noroc ca niște servicii online este în afara României și toate impozitele se plătesc în altă parte. Ei vor să în convingă (pentru că de obligat nu prea cred că au cum să îi oblige – ar trebui să blocheze accesul la domeniile de internet respective și nu-i prea văd în stare să facă așa ceva) să îi plătească, chiar dacă o fac indirect – prin intermediul taxelor aplicate atît furnizorilor de servicii cît și celor care cîștigă bani prin așa ceva. Fiind vorba, totuși, de jocuri de noroc, este vorba de sume mari (cel puțin procentual).

Mă întreb, aşa, un pic cam retoric, ce au de gînd să facă mai departe în legătură cu subiectul ăsta. Dincolo de prostiile declarate nu prea au nimic de făcut decît să dea din coadă mai departe şi să latre alte chestii în speranţa că îi va asculta cineva.

Articol preluat de aici.

Impozitarea manelistilor

Zilele trecute grupul de băieţi “deştepţi” din guvern au venit cu o idee excelentă: impozitarea maneliştilor. În ciuda faptului că indivizii ăştia s-au apucă să impoziteze tot ce mişcă în ţara asta (sau undeva pe acolo, că impozit pe frunzele mişcate de vînt încă nu am auzit, dar sînt sigur că se va găsi un “deştept” care să impoziteze şi asta), ideea de a-i impozita pe manelişti este chiar excelentă.

Evident, este vorba de “cîntăreţii” de manele pentru că consumatorii lor se încadrează la altă categorie de impozitare: cea a subculturii de mahala. Probabil că mai degrabă ar fi potrivit incultură decît subcultură, dar asta este o altă poveste. Incultura asta merge însă mînă în mînă cu cantităţile considerabile de bani care sînt aruncate în vînt cu prilejul nunţilor, botezurilor, aniversărilor, în general a evenimentelor la care sînt chemaţi “cîntăreţii” de manele (da, ştiu că unii chiar au reale calităţi muzicale, dar nu pot să îi numesc cîntăreţi adevăraţi din cauza gunoiului pe care îl împrăştie).

N-am abordat subiectul impozitării maneliştilor, deşi am fost tentat să rîd de ideea celor din guvern, dintr-un motiv foarte simplu: am fost nelămurit asupra metodei prin care guvernanţii vor calcula sumele pe care maneliştii le datorează ca impozit. N-am fost niciodată la vreun eveniment în care au apărut ei (din fericire), dar am înţeles că nimeni nu acordă vreo factură sau vreo chitanţă pe cea mai mare parte a banilor care circulă de la o persoană la alta în asemenea situaţii. Iar fără acte doveditoare nu prea ai cum să impozitezi un venit. Oricum, sînt încă nelămurit asupra metodelor de urmărire ale acestor bani… guvernanţii noştri au dovedit încă o dată că-s buni în vorbe (adică în clonţ) dar stau prost la pusul lor în practică.

Am să urmăresc evenimentele cu atenţie, sper că se vor dovedi o sursă de amuzament la fel de bună ca în ultimele zile.

Articol preluat de aici.