Am o trilemă

Solomon se duce la psihiatru si spune ca are o TRILEMA deosebita. Psihiatrul, un pic introgat, il contrazice:

– Poate o dilema!

– Nu, dom` doctor, eu am o trilema. Sa va explic: acum doi ani l-am imprumutat pe Moritz cu 1 milion de dolari pentru un an. M-am gindit ca ar fi cazul sa-mi recuperez banii si m-am dus la el. Are o vila splendida si ma primeste o blonda naucitoare care imi spune ca e sotia lul Moritz . Ma invita la o cafea pina apare ala acasa. Din vorba in vorba am ajuns sa ne futem. Intre timp apare Moritz. Moritz se dezbraca repede, se baga cu noi in pat si incepe sa ma futa in cur. Scap de acolo si fug acasa. Seara ma gindesc ca totusi vreau sa-mi recuperez banii, asa ca a doua zi ma duc la Moritz acasa și iar patesc acelasi lucru.

Acum, dupa o luna in care m-am dus acolo in fiecare zi, am o trilema. Pentru ce oare ma intorc mereu acolo: să-mi iau banii, să fac sex cu blonda sau sa ma futa Moritz in cur?

Ion vine intr-o zi la Gheorghe si-i spune

Ion vine intr-o zi la Gheorghe si-i spune:

– Asculta, mi-a murit unchiul, poti sa-mi imprumuti costumul tau cel negru?

– Bine-nteles ! La asa un necaz, sigur ca te ajut!

Trece o luna, dar Ion nu aduce costumul inapoi. Se duce Gheorghe cam suparat la Ion:

– A trecut o luna, unde e costumul?

– Pai… la unchiul!

Mass-media: Preotul roman, seful unei cooperative de credit

Una dintre ştirile pe care tocmai le-am auzit la ProTV m-a făcut să rîd în hohote: un preot de undeva de prin România era acţionar principal la o cooperativă în credit. Dacă ar fi să mă iau după ce spuneau ce de la tembelizor, preotul respectiv îi slujea pe oameni în biserică, dar îi jumulea pe bani în afara acesteia. S-au dat şi ceva exemple, dar mi se pare absolut irelevante: atitudinea este atît de românească încît mi se pare hilar. Exemplele sînt pur şi simplu redundante, n-aş putea spune că este ceva neobişnuit: foamea de bani este la modă, am observat-o constant în ultimii ani.

Ştirea asta m-a făcut să mă gîndesc la o anumită chestie pe care o spun creştinii: banul este ochiul diavolului. Am observat că unii dintre preoţii români par să fie experţi şi foarte darnici de a-şi aduce prin preajmă (de preferabil în propriul buzunar sau măcar în propria administrare, ca să tragă toate foloasele de pe seama lor), ochii ăştia ai diavolului. Aş putea spune fără să greşesc prea tare (deşi nu prea am preoţi creştini printre apropiaţi) că există o atracţie aparte între unii preoţi creştini şi diavol.

Mass-media Preotul roman, seful unei cooperative de credit /Dan-Marius.ro – felia mea de internet / Oradea, Bihor, Romania.

Prietenia şi banii

Am auzit spunîndu-se că îţi poţi recunoaşte un prieten adevărat mai ales atunci cînd îi dai bani. Niciodată nu îţi dai mai bine seama de interesele unei persoane, chiar şi a uneia mai apropiate, ca atunci cînd o pui să aleagă între propriile interese şi prietenie. De multe ori interesele (adică îm primul banii) primează relaţiilor interumane. Nimic nou, fiecare dintre noi am observat-o de destule ori de-a lungul vieţii. Nimic nou.

Dar nu despre asta vreau să scriu acum, sau cel puţin nu la nivel general. În ultimele luni am avut prilejul să observ un caz mai aparte al intereselor umane. Este vorba de un tînăr pe la vreo 30 de ani, o cunoştinţă de fapt pe care anturajul mi-a adus-o prin preajmă. La suprafaţă pare destul de sclipitor şi inteligent, dar nu prea i-a reuşit mare lucru în viaţă pînă acum… iar dacă îl întrebi ce realizări are pînă acum o va lua întotdeauna pe ocolite, spunînd că societatea şi criza i-au dat peste cap afacerile şi de aceea nu a putut face mai nimic din ce şi-a propus. O fi adevărat sau nu, n-am idee, dar un singur lucru e clar: nu o duce foarte bine, dar nici rău.

Sau aşa credeam pînă de curînd… Indiferent cît de mult îi place să (nu) muncească, tînărul ăsta (hai să-i spunem Ionică, de dragul conversaţiei) are succes la fete. Sclipeala de la început le atrage ca pe nişte muşte… sau ca pe nişte fluturi, spune-ţi-le cum vreţi. Tot aia e pentru că multe dintre fetele cu care l-am văzut sînt frumoase dar parcă au tărîţe în cap, nu creier. Se spune că mulţi dintre bărbaţi judecă cu “unealta” dintre picioare, şi trebuie să recunosc că este adevărat de cele mai multe ori, dar adevărul e că şi multe dintre femei judecă cu silicolul din sutiene, mai ales dacă nu este al lor. E de ajuns să fii frumuşel, să le faci nişte complimente şi să mai agiţi prin preajmă un teanc cu bani şi ai rezolvat măcar o noapte plină, dacă nu mai multe. Am văzut faza de prea multe ori (de fapt variaţiuni pe aceeeaşi temă) ca să nu o iau ca o regulă (una dintre ele).

Cum spuneam şi mai devreme, poţi vedea ce calitate au oamenii de lîngă tine şi cînd vine vorba de bani. Nu am fost niciodată prea curios să aflu de unde îşi face el rost de bani, dar cînd te împrumuţi constant de pe la prieteni şi de la fetele cu care te distrezi e cam greu să ascunzi asta la infinit. O fi de condamnat să te împrumuţi de la cineva şi apoi să te facă că plouă? Poate că nu dacă nu este o sumă mare şi-ţi este prieten bun mai merge, că doar nu s-o fi termina lumea de la aşa ceva, dar în momentul în care devine o practică constantă se schimbă povestea.

Mai rău e să trăieşti pe seama femeii de lîngă tine. Cînd femeile trăiesc pe socoteala unui bărbat li se spune soţii, cînd o fac pe socoteala mai multora li se spune tîrfe să sînt înfierate de celelalte femei (cel puţin în văzul lumii). Bărbaţilor şi se spune doar Don Juani şi-s lăudaţi.

 

Articol preluat de aici.

Monstruozitatea de Catedrala a Neamului construita pe credit

Una dintre ştirile ultimelor zile a fost creditul de 200 de milioane de euro pe care patriarhia Bisericii Ortodoxe Române (sau BOR prescurtat) vrea să-l ia pentru a construi monstruozitatea aia de catedrală a mîntuirii neamului. Ca să nu vă străduiţi prea tare, aici este ştirea de pe Gîndul.

Hai să zicem că îi înţeleg pe preoţi că vor o construcţie megalomanică, care să îi impresioneze pe fraierii care caută adăpost spiritual şi care au impresia că zeitatea de orice fel îşi are lăcaşul într-o clădire. Hai să zicem că îi înţeleg pe credincioşii impresionaţi de clădirea care se spune că va fi simbol al mîntuirii acestui neam. Dar nu voi putea să înţeleg niciodată cît de schilod trebuie să fii ca mod de gîndire încît să crezi vreun moment că acest neam merită mîntuit, dar asta este o altă poveste.

Preoţii au apelat la această soluţie pentru că statul nu le poate da bani pentru visele lor. Desigur, (cam) nimeni nu-şi imaginează că BOR-ul ar deveni vreodată insolventă. La cîte biserici a construit în ultimii ani, la cîte alte biserici vrea să construiască deşi e criză şi oamenii au probleme de tot felul, la cîte păduri, terenuri şi construcţii le-au fost retrocedate şi, de ce nu, la cîţi fraieri contribuie la fondurile lor (pentru că trebuie să fii foarte fraier ca să crezi că ai nevoie de un intermediar între tine şi zeitatea ta) este greu de crezut, chiar şi pe timp de criză, că BOR-ul nu va putea să plătească cei 200 de milioane de euro în următorii 15 ani. Mai vor să facă rost de undeva de încă 200 de milioane de euro pentru decoraţiuni, dar asta va rămîne de rezolvat după vor avea în picioare nişte ziduri şi un acoperiş deasupra capului.

Se doreşte să fie începută construcţia în august acest an şi să fie finalizată prin 2013. Dar rămîne de văzut cît va dura pînă la urmă construirea monstruouzităţii şi, mai ales, cît va rămîne în picioare.

Articol preluat de aici.