Grecii au votat planul de austeritate

În timp ce pe străzile Atenei oamenii protestează în stradă împotriva planului de austeritate, cu puţin timp în urmă parlamentarii greci au votat în sensul aprobării acestui plan. În ultimele ore am auzit tot felul de persoane comentînd pe această temă, mai mult sau mai puţin pe subiect şi nu scuturaţi de delirius tremens, că e bine pentru europeni ca planul să fie votat, dar că grecii vor suferi în următoarele luni. Sau despre efectele pe care refuzul unui plan de austeritate le-ar avea asupra Europei.

Nu sînt în măsură să vorbesc despre falimentul Greciei sau despre viitorul economic al acesteia: nu sînt economist şi nici nu cunosc toate datele problemei, şi nici nu am de gînd să încep să aberez aşa cum i-am văzut pe mulţi făcînd fără să fie opriţi sau măcar atenţionaţi. Dar evenimentele de azi (şi nu numai) mi-au atras atenţia, iar cel mai mult a ieşit în evidenţă marea deosebire dintre noi şi poporul elen: grecii o duc mai bine ca noi, ca salariu mediu şi ca bani cîştigaţi de un cetăţean “de rînd”, dar sînt gata să iasă oricînd în stradă şi să caute să protejeze ce au deja. Românii în schimb… o foarte mare parte sînt în stare să nu facă nimic chiar dacă sînt călcaţi în picioare şi sînt furaţi pe faţă… au dovedit-o de prea multe de ori în ultimii ani.

Dincolo de aceste diferenţe sîntem în acelaşi rahat, depinde de fiecare dintre noi cum îl tratăm şi dacă decidem să-l mîncăm în continuare cu nemiluita sau să îl aruncăm acolo unde îi este locul.

Vinerea neagra la Cairo

Sau cel puţin aşa s-a spus despre tulburările din capitala Egiptului la început. De atunci au trecut trei zile (sau, mai precis, este a treia zi de cînd a izbucnit totul. Nu pot spune că am urmărit prea atent evenimentele de acolo, dar au fost o prezenţă constantă în fundal în ultimele zile.

La început s-a spus că-s doar nişte tulburări, apoi acestea au devenit revoltă şi manifestaţii… Am auzit repetîndu-se la nefîrşit că foarte mulţi dintre egipteni trăiesc doar cu 2 dolari pe zi (sau cel mult doi dolari), că foarte mulţi dintre ei sînt încă analfabeţi, că Hosni Mubarak, dictatorul de lungă durată a Egiptului (“doar” vreo 30 de ani), a cerut destituirea guvernului şi apoi a trimis avioanele şi elicopterele armatei deasupra capitalei pentru a-i “convinge” pe locuitori să se potolească. Oare mai trebuie să menţionez că armata a fost scoasă în stradă demult? Există deja morţi, răniţi, victime printre egiptenii revoltaţi… iar evenimentele nu par să fie pe cale să se stingă. S-ar putea să mă înşel, am spus deja că nu am urmărit cu atenţie, dar este destul de uşor de verificat. Doar trăim în era internetului şi a informaţiei… este mult mai uşor de urmărit fluxurile de date (inclusiv cele video) decît înainte de existenţa reţelei mondiale.

Dincolo de distanţa de 21 şi un pic de ani, mie totul îmi aduce aminte de revoluţia din 1989 (ştiu că există discuţii pe tema revoluţie-lovitură de stat, dar pentru moment prefer să rămîn la denumirea oficială). Nu ştiu în ce măsură se va finaliza revolta din Cairo, dar cu siguranţă va intra in istorie. Chiar dacă egiptenii nu vor reuşi să-l alunge pe Mubarak de pe poziţia de putere de care s-a agăţat, chiar dacă guvernul şi sistemul politic nu va fi schimbat, aceste zile vor face o schimbare… Singurul lucru pe care îl deplîng cu adevărat sînt distrugerile aduse vestigiilor istorice (unele inestimabile) de acolo. Din cîte am înţeles la un moment dat, mai devreme, cineva a reuşit să distrugă deja nişte mumii şi un sarcofag dintr-un muzeu.

Articol preluat de aici.