Se ştie că firele pînzei de păianjen sînt de 5 ori mai rezistente la întindere decît firele de oţel şi de 3 ori mai rezistente decît cele mai bune fibre sintetice. Secretul lor a stîrnit curiozitatea cercetătorilor vreme de ani buni, dar încercările lor de a-l găsi (şi cu atît mai mult, de a-l reproduce în cadrul unei producţii industriale) au fost fără succes… cel puţin pînă acum. Cercetători de la Universitatea Tehnică din Munchen (Technische Universitaet Muenchen – TUM) şi de la Universitatea din Bayreuth susţin că au reuşit să descifreze modul în care păianjenii îşi ţes pînza. Rezultatul cercetării lor a fost publicat într-un număr recent al revistei ştiinţifice Nature.

S-a spus că elasticitatea foarte mare şi rezistenţa la întindere a pînzei de păianjen este neegalată, chiar şi atunci cînd este produsă din aceleaşi proteine din care este alcătuită pînza. Aceasta constă din molecule de proteine, lanţuri lungi de molecule care cuprind mii de elemente amino-acide. Structura analizată cu razele X a arătate că fibrele realizate conţine zone în care cîteva lanţuri de proteine sînt interconectate prin conexiuni fizice stabile, acestea sînt cele care realizează marea stabilitate. Între aceste conexiuni se află zone neconectate care oferă marea elasticitate.

Structura glandei care produce firele este foarte diferită: proteinele sînt stocate în concentraţii mari într-un mediu apos (satura cu apă) aşteptînd să fie folosite. Zonele responsabile de interconectare nu se pot apropia între ele foarte multe pentru că proteinele s-ar putea combina instantaneu, de aceea aceste molecule trebuie să aibă o configuraţie de stocare mai specială. Astfel, lanţurile de proteine sînt stocate în ariile polare exterioare iar părţile hidrofobice ale lanţurilor în interior, ceea ce asigură bună solubilitate în mediul acvatic.

Cînd lanţurile de proteine intră în canalul de formare a firelor ele întîlnesc un mediu care conţine o compoziţie şi o concentrare de săruri în întregime diferite. Aceasta realizează două legături de săruri care crează o zonă de instabilitate iar lanţul este despăturit. Mai mult, curgerea în canalul de formare duce la crearea unor forţe de forfecare puternice. Lanţurile de proteine lungi sînt aliniate în paralel, iar asta duce zonele responsabile de interconectare aproape unele de celelalte, iar un fir stabil al unei pînzei de păianjen este realizat.

Articolul cu mai multe detalii se găseşte aici.

Articol preluat de aici.