Aduceti copiii la preoti…. pentru niste sex oral de calitate

Eu cind vad imagini ca cea de mai jos primul lucru la care ma gindesc este sexul ora. Nu de alta, dar sint barbat si stiu ca multi viseaza la asa ceva… desi majoritatea nu-s pedofili si nu-s deloc dornici sa devina asa ceva. Pe de alta parte, am auzit destule cazuri de preoti pedofili pentru a ma gindi in primul rind la ce e mai rau si a verifica in ce masura situatia e mai buna decit la ce m-am gindit…
image

Homo religiosus Crestinii Maica stareta are gemene / Dan-Marius.ro – felia mea de internet / Oradea, Bihor, Romania

Homo religiosus Crestinii Maica stareta are gemene / Dan-Marius.ro – felia mea de internet / Oradea, Bihor, Romania.

Una dintre ştirile pe care le-am auzit mai devreme pe cînd treceam prin preajma televizorului (mai are obiceiul să stea aprins pentru zgomot de fundal) m-a făcut să zîmbesc: o maică stareţă (adică in fel de şefă peste călugăriţele dintr-o mănăstire) are două fetiţe gemene nouă născute. N-am stat să urmăresc cu atenţie reportajul de la ProTv (căci ăsta era postul tv), aşa că nu ştiu care mănăstire sau (măcar) regiunea din România în care s-a întîmplat.

N-oi fi eu creştin, dar ştiu că preoţii şi călugării trebuie să-şi respecte jurămintele pe care le fac faţă de zeul lor. La călugări şi călugăriţe există o chestie suplimentară faţă de preoţi (cel puţin la creştinii ortodocşi): jurămîntul de castitate. Adică fără sex pentru tot restul vieţii. Sună naşpa, şi-mi închipui că chiar este naşpa… mai ales pentru un bărbat. De-a lungul ultimilor ani am auzit tot felul de poveşti, unele chiar opune: unii oameni preferau să sufere de boli datorate abstinenţei sexuale decît să-şi încalce jurămintele, altele (mai mult zvonuri decît poveşti cu informaţii clare – nu-s chiar atît de apropat de sistemul creştin pentru a afla aşa ceva) despre adevărate orgii de prin unele mănăstiri.

Reportajul de la ProTv m-a făcut să zîmbesc, parţial ironic, parţial trist: oamenii rămîni oameni pînă la capăt. Adică animale cu un deget opozabil la fiecare mînă şi un pic mai multă putere de procesare decît restul regnului animal. În trecut creştinismul a încercat să devieze sau chiar să blocheze anumite aspectele ale originii animale a speciei umane, dar nu a reuşit niciodată asta suficient de mult pentru a schimba natura umană. Tot ce-a făcut (şi continuă să o facă) a fost să oprească continuitatea anumitor linii genetice (poate că într-o zi voi reveni asupra originii acestui obicei) datorită regulilor de castitate pe care le impune anumitor membri ai ei. Pînă la urmă nu tehnologia şi nici globalizarea nu vor da lovitura de graţie religiilor cunoscute generic drept creştinism ci nestăvilita natură umană.

Parastasul romanesc

Azi am fost la un parastas la una dintre bisericuţele de cartier care au apărut ca ciupercile după ploaie în ultimii ani. A fost prima dată cînd am intrat deşi mi-e în drum destul de des, se află pe calea Aradului, peste drum de ce a fost odinioară o unitate militară (înainte să fie desfiinţată odată cu intrarea în UE şi demolată pentru construcţia de blocuri – ANL parcă)… într-o lume perfectă nici nu voi mai intra acolo în următoarele cîteva milenii (presupunînd prin absurd că va rezista următorilor ani).

Pe lîngă faptul că BOR-ul a început să construiască biserici şi bisericuţe oriunde apucă, cu sau fără abuzul de rigoare (am auzit unele poveşti despre eliminarea rămăşiţelor de spaţiu verde pentru a arunca acolo o clădire nouă), în multe locuri s-au şi grăbit să le dea în folosinţă… încă cu mult îaninte de a fi gata. Bisericuţa asta (ţinînd cont de dimensiunea ei nu îi pot spune altfel) este una dintre aceste clădiri de “cult” care se practică servicii religioase deşi nu este gata. Nu pot spune că mă plîng de acest lucru, dar impresia pe care mi-au făcut-o tablourile (era chiar şi o poză de-a preafericitului partiarh) agăţate pe fiecare bucăţică liberă de perete gri nefinisat a fost una foarte disgraţioasă. Poate că standardele mele de calitate sînt mai ridicate decît media, dar mi se pare aiurea (şi un pic amuzant) să auzi clopotele într-o biserică care nu are aşa ceva… (evident, era o înregistrare pe care au derulat-o de fiecare dată au avut nevoie, iar boxele bine adăpostite de ploaie în interiorul construcţiei şi-au făcut din plin datoria urlînd peste tot sunetele cunoscute).

Difuzoarele astea sînt o altă problemă de-a mea. Sau mai precis: folosirea lor în exces, am mai întîlnit-o şi în alte situaţii. Am observat că de multe ori preoţii creştini au tendinţa să “uite” (adică pur şi simplu să ignore) faptul că mai sînt şi ne-creştini (fie atei, fie adepţii altor religii) în lumea alta şi să difuzeze tot felul de chestii (în primul rînd slujbele religioase, dar nu numai) suficient de tare cît să se audă în tot cartierul. La cîţi bani au îşi pot permite să cumpere la fiecare biserică cu mai mult de 2-3 clădiri în jurul ei cîteva sisteme de difuzoare cît să îi asurzească pe toţi. Din fericire nu am prin preajmă nici o biserică care să fie suficient de aproape ca să mă deranjeze dimineaţa cu aşa ceva… probabil aş fi demolat-o demult.

Azi, de exemplu, am ajuns mai devreme de începerea slujbei (nu eram singur pentru că altfel probabil aş fi întîrziat niţel, ceea ce ar fi fost probabil de înţeles ţinînd cont cît de mult mă “încîntă” slujbele religioase creştine) şi am aşteptat în biserică. Atîta vreme cît a fost linişte şi discuţiile celor care se adunau a fost acceptabil, dar la un moment dat cineva a pus nişte muzică religioasă. Am preferat să o tulesc în maşină şi să ascult muzică mai normală (cel puţin din punctul meu de vedere) pentru că altfel ar fi fost nişte… probleme şi am avut neplăcerea să constant că afară se auzea aceeaşi muzică. Din fericire însă ajuns în maşină nu mi-a mai păsat de ei şi de muzica lor.

Altă problemă pe care am avut-o azi a fost cu aerisirea… sau cel puţin aşa am perceput-o eu. Treptat, odată cu începerea slujbei obişnuite (cred, nu am cum să ştiu sigur) şi a celei de parastas, bisericuţa s-a umplut aproape în întregime. Spuneţi-mi: ce se întîmplă atunci cînd aduni un grup de aproape 100 de oameni într-o încăpere închisă şi fără aerisire (faptul că uşa era deschisă din cînd în cînd pentru cîteva secunde nu se consideră)? Vă dau eu o sugestie: oxigenul scade drastic iar bioxidul de carbon ( = otravă pentru oameni) creşte progresiv. La un moment dat am început să casc la greu aşa că am ieşit la o gură de aer… a fost una acceptabilă, dar ar fi fost mult mai bună dacă slujba nu ar fi ţinut aproape două ore.

Singurul lucru amuzant a fost atunci cînd paracliserul (sper că am nimerit bine denumirea – este cel care rosteşte rugăciuni şi cîntă în lipsa preotului) a început să se bîlbîie la un pasaj din biblie de parcă ar fi fost prima oară cînd îl citea, şi chiar cu neatenţie aş putea spune. A trebuit să ies din nou din biserică pentru că începea să mă umfle rîsul.

 

Articol preluat de aici.

Fiscul si sechestru pe Arhiepiscopia Tomisului

Zilele acestea mi-am adus aminte din plin şi încă o dată de tupeul unora dintre preoţii care aparţin de aşa zisa religie naţională. Aseara am văzut pe Antena 2 (doar fugitiv, cît am stat pe lîngă televizorul aprins) o emisiune cu un preot tupeist care i-a spus unui specialist it ateu că acesta trăieşte în lumea calculatoarelor spre deosebire de cei credincioşi care trăiesc în lumea reală pentru ca mai apoi, nu chiar imediat, să adauge că este mai sigur de existenţa lui decît de existenţa lui şi a celor din studio. Popa ăla mi-a aratat că prostul nu e prost destul dacă nu e şi fudul. Unii ar putea spune că mă leg de credinţa individului respectiv, dar de fapt mă leg doar de declaraţiile lui.

Ştirea de azi, cea pe care am abordat-o de fapt, nu face decît să completeze atitudinea preotului de aseara. S-a spus şi pe la tembelizor, dar şi pe reţea, că mai multe bunuri ale Arhiepiscopiei Tomisului, printre care Palatul Arhiepiscopal, terenuri şi autoturisme, au fost puse sub sechestru de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Constanţa, pentru o datorie către stat de peste 4,2 milioane de lei.

Datoria este veche de aproape 6 ani şi a tot crescut între timp pînă să ajungă la suma asta frumuşică. Din ce-am înţeles de la ştiri datoria asta este motivată de neplata unor taxe la stat pentru salariile preoţilor din subordine şi că ar mai fi ceva deturnări de fonduri implicate.

Personal nu pot să nu mă întreb cît de nesimţiţi trebuie să fie unii oameni încît să primească bani de la credincioşi, de la stat, din donaţii şi din afacerile BOR-ului (care-s mai mult de o grămadă), să facă planuri ca să construiască o monstruozitate denumită şi categrală a mîntuirii neamului, dar să nu plătească taxele pentru stat ale propriilor angajaţi. Pentru că asta şi sînt preoţii ortodocşi: angajaţi la BOR. Evident, întrebarea pe care mi-o pun este pur retorică. Răspunsul este cît se poate de clar: foarte nesimţiţi. Practic sînt nişte monştri de nesimţire.

În completare a ce am văzut pe la tembelizor mai devreme, în Evenimentul zilei scrie că Arhiepiscopia Tomisului a trimis un comunicat de presă prin intermediul căruia care face referire la statutul de organizare şi funcţionare a Bisericii Ortodoxe Române, conform căruia “bunurile sacre sunt inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile şi… prin urmare sediul Arhiepiscopiei Tomisului nu poate face obiectul unui sechestru”.

HA?! Ştiu că pentru unii BOR-ul este o ţară în ţară, dar pentru o asemenea tîmpenie repetată prea des aş fi în stare să le dărîm acele bunuri de rahat. Pentru moment sînt de acord cu directorul Emil Mihăilescu care, conform aceluiaşi articol, susţine că Palatul Archiepiscopal este “un obiect de bun comun” fiind vorba despre sediu administrativ. Din punctul meu de vedere n-are decît să-l confişte, le mai dă unora peste bot şi chiar că ar merita.

Pînă la urmă cei care vor plăti vor fi tot fraierii de credincioşi pentru că autorităţile bisericeşti vor să facă o chetă printre preoţi şi să strîngă banii pe care nu i-au plătit statului.

Articol preluat de aici.