Istorie alternativa Revolutia rosie si iarna cea grea in 2011 /Dan-Marius.ro – felia mea de internet / Oradea, Bihor, Romania

povestiri Istorie alternativa Revolutia rosie si iarna cea grea in 2011 /Dan-Marius.ro – felia mea de internet / Oradea, Bihor, Romania.

Aproape înnotînd prin zăpadă înaltă de 1 metru şi un pic, protestatarii de la liceul Jean Monnet se bucură că profesorii supravieţuitori din conducerea colegiului naţional au fost concediaţi pentru ilegalităţile care le făceau. Deşi subiectul a apărut doar acum o săptămînă, cu ocazia aniversării lui Moş Nicolae, el a luat deja o amploare extraordinară devenind o problema naţională, generalizată.

Pînă recent se vorbeau despre probleme în fiecare şcoală din România, dar cel puţin pînă acum multe dintre ele au fost trecute cu vederea. Scandalurile care au apărut de-a lungul timpului, cu profesori şi elevi agresîndu-se între ei sau făcînd sex în grup prin şcoli, au părut să pălească cînd noul subiect de rîcă s-a răspîndit ca o răceală rebelă prin sistemul de învăţămînt.

Acum aproape 22 de ani “revoluţia” (sau lovitura de stat – spuneţi-i cum vreţi) a început din cauza îmbrîncelilor dintre SRI-şti şi preoţi în Timişoara şi i-a revoltat pe toţi românii, indiferent de specia din care fac parte. Noua revoluţie, cea din iarna lui 2011, a pornit de la îmbrîncelile (mai mult sau mai puţin sexuale) dintre elevii şi profesorii de la colegiul naţional Jean Monnet din Bucureşti. Profesorul de sport acuzat de violarea unor eleve şi-a demonstrat inocenţa suficient de bine încît a coalizat împotriva elevilor pe toţi profesorii, însă elevii nu s-au lăsat convinşi de manevră şi au pornit un adevărat război pe culoarele liceului. Ar fi făcut-o şi în afara şcolii, dar nămeţii adunaţi în jurul clădirii au blocat accesul la restul lumii vreme de două zile.

Unii susţin că dacă serviciile de curăţenie a străzilor din Bucureşti şi-ar fi făcut treaba la începutul lunii decembrie situaţia ar fi fost dezamorsată automat. Sau dacă guvernul ar fi avut şira spinării la locul ei – probabil rezultatul a fost la fel. Dar cei responsabili au din nou depăşiţi de situaţie, iar ninsorile din primele zile ale lui decembrie 2011 au blocat practic oraşul, mulţi oameni rămînînd blocaţi prin case sau clădirile în care se găseau.

Numărul mare de cadavre din liceu au dus la căderea guvernului. După ce, la un moment dat, doreau să-i concedieze pe toţi profesorii de la Jean Monnet, înainte ca scandalul să ia amploare, au preferat să amîne o decizie pînă după sărbători. Pe urmă a urmat blocajul datorat zăpezii şi masacrul din liceul. Politicienii români n-au rezistat avalanşei de articole internaţionale cu titlul precum “Noaptea morţilor vii în Bucureşti” sau “Moartea roşie a lovit zăpada la Jean Monnet”… Se spune că acţiunea lor este tardivă, rapoarte despre conflicte asemănătoare au început să se adune din toate oraşele mari ale ţării. Revoluţia (sau lovitura de stat) din 1989 a fost îndreptată unui regim al terorii şi al unui sistem social care dădea rateuri. Revoluţia roşie din iarna 2011 este încă la început, nu se ştie încă cum se va termina, dar cu siguranţă se va spune (va rămîne notat în istorie) că este îndreptată împotriva prostiei, injustiţiei şi unui sistem de învăţămînt anunţat decedat, dar încă în funcţionare.

Meditaţiile profesorilor

Am auzit şi eu, în cele din urmă. că politicienii au de gînd să le interzică profesorilor să mai facă meditaţii pentru elevii lor. Mai întîi le-au redus din salarii şi acum vor să le reducă şi din banii pe care îi cîştigă din activităţile didactice corelate cu şcoala, dar în afara şcolii. O fi corect sau nu este o întreagă poveste, dar cu siguranţă nu este plăcut pentru profesori.

Spune-ţi cinstit: cîţi dintre voi aţi luat meditaţii pînă acum ca elevi? Măcar la o singură materie la care aţi avut vreo problemă sau alta sau la care aţi vrut să aprofundaţi studiul (să faceţi performanţă). Eu am luat meditaţii pe vremea cînd eram în liceu, o recunosc, şi mi-au priit. Adică a fost de bine.

Problema este însă alta: în timp au existat mereu probleme cu unii profesori care dădeau note mici la cursuri (ore) tocmai pentru a-i obliga pe elevi să vină la meditaţii şi să mai cîştige şi ei nişte bani în plus. Este de dorit să se combată aşa ceva, dar acţiunea asta de a face o lege ca să-i oblige pe profesori să nu mai dea meditaţii nu este o soluţie. În primul rînd pentru că loveşte în toţi profesorii, ceea ce nu e bine, iar în al doilea rînd pentru că este uşor pentru doi sau mai mulţi profesori de la aceeaşi materie să se coalizeze şi să facă schimb de elevi pe care să-i mediteze în afara orelor de curs. Atîta vreme cît nu e vorba de proprii elevi (sau chiar nu sînt elevi la şcoala respectivă) nu sînt probleme, nu?

Articol preluat de aici.