Istorie alternativa Revolutia rosie si iarna cea grea in 2011 /Dan-Marius.ro – felia mea de internet / Oradea, Bihor, Romania

povestiri Istorie alternativa Revolutia rosie si iarna cea grea in 2011 /Dan-Marius.ro – felia mea de internet / Oradea, Bihor, Romania.

Aproape înnotînd prin zăpadă înaltă de 1 metru şi un pic, protestatarii de la liceul Jean Monnet se bucură că profesorii supravieţuitori din conducerea colegiului naţional au fost concediaţi pentru ilegalităţile care le făceau. Deşi subiectul a apărut doar acum o săptămînă, cu ocazia aniversării lui Moş Nicolae, el a luat deja o amploare extraordinară devenind o problema naţională, generalizată.

Pînă recent se vorbeau despre probleme în fiecare şcoală din România, dar cel puţin pînă acum multe dintre ele au fost trecute cu vederea. Scandalurile care au apărut de-a lungul timpului, cu profesori şi elevi agresîndu-se între ei sau făcînd sex în grup prin şcoli, au părut să pălească cînd noul subiect de rîcă s-a răspîndit ca o răceală rebelă prin sistemul de învăţămînt.

Acum aproape 22 de ani “revoluţia” (sau lovitura de stat – spuneţi-i cum vreţi) a început din cauza îmbrîncelilor dintre SRI-şti şi preoţi în Timişoara şi i-a revoltat pe toţi românii, indiferent de specia din care fac parte. Noua revoluţie, cea din iarna lui 2011, a pornit de la îmbrîncelile (mai mult sau mai puţin sexuale) dintre elevii şi profesorii de la colegiul naţional Jean Monnet din Bucureşti. Profesorul de sport acuzat de violarea unor eleve şi-a demonstrat inocenţa suficient de bine încît a coalizat împotriva elevilor pe toţi profesorii, însă elevii nu s-au lăsat convinşi de manevră şi au pornit un adevărat război pe culoarele liceului. Ar fi făcut-o şi în afara şcolii, dar nămeţii adunaţi în jurul clădirii au blocat accesul la restul lumii vreme de două zile.

Unii susţin că dacă serviciile de curăţenie a străzilor din Bucureşti şi-ar fi făcut treaba la începutul lunii decembrie situaţia ar fi fost dezamorsată automat. Sau dacă guvernul ar fi avut şira spinării la locul ei – probabil rezultatul a fost la fel. Dar cei responsabili au din nou depăşiţi de situaţie, iar ninsorile din primele zile ale lui decembrie 2011 au blocat practic oraşul, mulţi oameni rămînînd blocaţi prin case sau clădirile în care se găseau.

Numărul mare de cadavre din liceu au dus la căderea guvernului. După ce, la un moment dat, doreau să-i concedieze pe toţi profesorii de la Jean Monnet, înainte ca scandalul să ia amploare, au preferat să amîne o decizie pînă după sărbători. Pe urmă a urmat blocajul datorat zăpezii şi masacrul din liceul. Politicienii români n-au rezistat avalanşei de articole internaţionale cu titlul precum “Noaptea morţilor vii în Bucureşti” sau “Moartea roşie a lovit zăpada la Jean Monnet”… Se spune că acţiunea lor este tardivă, rapoarte despre conflicte asemănătoare au început să se adune din toate oraşele mari ale ţării. Revoluţia (sau lovitura de stat) din 1989 a fost îndreptată unui regim al terorii şi al unui sistem social care dădea rateuri. Revoluţia roşie din iarna 2011 este încă la început, nu se ştie încă cum se va termina, dar cu siguranţă se va spune (va rămîne notat în istorie) că este îndreptată împotriva prostiei, injustiţiei şi unui sistem de învăţămînt anunţat decedat, dar încă în funcţionare.

Kelemen Hunor cel hilar

Pe mine Kelemen Hunor m-a făcut să rîd azi: am auzit declaraţiile lui în care spunea că UDMR vrea să scoată oamenii în stradă ca protest la proiectul de reorganizare teritorială a politicienilor români. Motivele sînt aşa zisă autonomie a Ţinutului Secuiesc şi drepturi acordate minoritarilor unguri superioare celorlalte etnii din România.

Astăzi Kelemen Hunor a fost hilar şi rîd de el – a căzut în cursa politicienilor din alte partide şi le face jocul repezindu-se după osul agitat ostentativ. Partea proastă e doar în România se permite unui demnitar/cetăţean român să facă declaraţii antiromâneşti şi să rămînă în funcţie fără să fie urmărit penal… iar cazul de azi nici măcar nu este primul. Pentru unii a devenit un obicei.

Pretul carburantilor

 

Preţul benzinei şi al motorinei par să fie pe buzele tuturor azi… la cel ca în ultimele zile de fapt doar că problemei au început să i se acorde tot mai multă atenţie. Adevărul este că preţul carburanţilor chiar a crescut în ultimii ani (şi nu cu puţin) şi că salariile nu au crescut pe măsură (cel puţin pentru majoritatea românilor). Este un lucru care îi afectează pe mulţi care depind de maşinile personale pentru a ajunge la muncă, este deranjat pentru cei care s-ar lua şi s-ar pune la volan pentru a conduce aiurea, prin vacanţe şi nu numai… dar la fel de deranjante sînt şi protestele aproape puerile pe care le-au iniţiat unii în ultimele zile.

S-a venit cu ideea nealimentării maşinilor la pompele din toată ţara pentru cîteva zile (variind de la una la trei, în funcţie de idee), s-a plătit cu mărunţiş în cantităţi mari în vederea blocării temporale a anumitor staţii de benzine… dar asta e gîndire de adolescenţi. Ăia care chiar au nevoie de carburanţi (transportatorii de exemplu) vor alimenta indiferent de protestele unora dintre români, celor care nu le pasă de aceste proteste vor alimenta din nou (poate doar ca să le facă ciuda) în acele zile de “protest”.

În plus, chiar crede cineva că benzinarii nu şi-au luat în calcul perioadele mai libere (în care clienţii sînt mai puţini, voit sau nu)? Pe bune? Chiar mai există fraieri care să creadă aşa ceva? Foarte probabil că protestul ăsta va duce la diminuarea profiturilor benzinarilor… poate chiar pînă la colosala sumă de 0,0001% din cifra de afaceri pe luna asta… dar cu siguranţă că-şi vor reduce pierderile la valul de alimentări de după aceea. Mai ales că motorina şi benzina se scumpesc continuu. Deci nu prea au de pierdut de pe urma unui popor de fraieri. Atîta vreme cît oamenii vor şti că depind de carburanţii fosili şi atît vor fi la mîna celor care controlează aceşti carburanţp.

Pînă la urmă adevăraţii vinovaţi sînt tot românii. În primul rînd pentru că foarte mulţi s-au lenevit şi nu-şi mută curul din casă decît pînă la maşină şi de acolo la lucru, la cumpărături (şi cam atît)… efortul fizic pe care-l fac s-a redus considerabil tinzînd spre zero. Mersul pe jos sau cu bicicleta s-a mărit oarecum în ultimul timp, dar n-aş putea spune că foarte mult… încă lipsesc spaţii amenajate pentru biciclete (din alea serioase, că la trasul de dungi din vopsea pe asfalt sîntem buni dar nu înseamnă că alea-s trasee pentru biciclişti).

În al doilea rînd pentru că se dedau la asemenea proteste juvenile. Vreţi să protestaţi mai serios? Folosiţi o lună întreagă doar mersul pe jos, cu bicicleta şi MIJLOACELE DE TRANSPORT ÎN COMUN. Porniţi-vă maşinile doar cît să nu se descarce bateriile şi folosiţi-le doar la drumurile absolut necesare. Să vedeţi voi cît de drastic s-ar reduce profitul benzinarilor dacă 3-4-5 milioane de români ar face asta în acelaşi timp.

Şi, pe post de concluzie… în ultimul timp s-au făcut destule maşini electrice de unde să alegeţi. Da, încă-s mai scumpe decît cele cu combustie internă, dar preţul folosirii ei ulterioare scade considerabil: fără benzină şi fără motorină luată în fiecare lună parcă nu mai trebuie să plătiţi atît de mult, nu? (cel puţin pînă nu se prinde cineva să crească preţul curentului electric). Atîta vreme cît vă deplasaţi doar prin oraş o maşină electrică (sau, eventual, un hibrid electric-combustie internă) este mult mai rentabilă decît o maşină cu combustie internă.

În plus, cît o fi taxa de primă înmatriculare pentru maşinile electrice? Eu parcă am auzit că nu este.

Articol preluat de aici.

Romania lui Adrian Sobaru

Pînă de curînd numele lui Adrian Sobaru nu-mi spunea absolut nimic, şi am continuat să-l ignor chiar şi după gestul lui din parlament… cel puţin o vreme. Dar nu pot să nu observ că unii încearcă să-l transforme într-un simbol al românilor, al societăţii noastre în general. Nu este primul caz, este doar unul dintr-o serie… unul dintre cazurile cele mai recente este cel al profesoarei care a protestat făcînd greva foamei. Nu mai ţin mintele ei, ceea ce este absolut normal… nu prea reţin numele rataţilor. Sînt absolut sigur că peste cîteva săptămîni, după ce povestea cameramanului de la TVR se va stinge cînd îi va lua loc o poveste mai fierbinte, dacă mă va întreba cineva despre “Adrian Sobaru” o să mă stresez destul de mult ca să-mi amintesc cine este personajul ăsta.

Da, personaj. Pentru că nu îl pot considera o persoană normală, demnă de respect, după un gest ca acela care l-a făcut cunoscut la nivel mondial… aşa cum nu o pot considera demnă de respect pe profesoara care a făcut greva foamei.

România lui Adrian Sobaru nu este şi România mea. România lui Sobaru este ţara învinşilor, ţara celor care preferă să facă gesturi autodistructive, a acelora care au renunţat să mai lupte, asta dacă au ştiut vreodată să facă aşa ceva. Iar eu nu trăiesc printre asemenea oameni. Culmea este că unii îi vor să facă reprezentativi, ba mai mult: vor să îi transforme în formatori de opinie. Ştiţi ce este un formator de opinie? Cineva a cărui opinie este preluată de foarte multe persoane care îl aprobă şi, în timă, ajung să gîndească ca şi el (ea). Dar, din punctul meu de vedere, succesul încercărilor respective ne-ar transforma din învinşi în rataţi compleţi… cel puţin pentru o vreme… doar pînă cînd tendinţele autodistructive pe care mass-media şi politicienii noştri vor fi atît de puternice încît ne vor transforma într-un popor de sinucigaşi. Am preferat să încadrez articolul ăsta la Absurdistanul românesc pentru că este absurd, dar este o tendinţă reală din civilizaţia mioritică.

Sînteţi de acord sau nu cu ei, e treaba voastră… vă doresc o sinucidere cît mai plăcută. Sînteţi de acord cu mine sau nu, tot treaba voastră este. Dar eu mă aştept la ceva de la voi: să acţionaţi, să faceţi ceva concret şi constructiv pentru un viitor mai bun. Adică  ceva mai mult decît simpla reacţie la factorii externi, ceva mai mult decît simpla reacţie la manipularea din jurul vostru. E mai uşor să vă sinucideţi decît să îi înfruntaţi pe cei care încearcă să vă controleze, dar este ţine de fiecare să facă acelaşi lucru. Nedaptaţii mor primii… nu e plăcut, dar asta este viaţa.

Articol preluat de aici.

Adrian Sobaru operat

Ştirea zilei de azi, cel puţin aşa cum am perceput-o, a fost operaţia lui Adrian Sobaru. A durat ceva timp pînă să-mi dau seama cine este Sobaru ăsta, dar la început mi-era foarte neclar de ce îl consideră cei din mass-media atît de important. Am văzut pe la televizor, într-unul din momentele în care era aprins, detalii ale operaţiei şi despre modul în care i-a fost reconstruită faţa şi oasele craniului.

Într-un final mi-am dat seama: este vorba de prostul care s-a aruncat de la etaj în parlament în timpul unei sesiuni a mult “iubiţilor” noştri aleşi. Emil Boc tocmai rostea un discurs şi, după cum a declarat ulterior, a fost şocat de fază. Dacă mai reţin bine, Adrian Sobaru era operator la TVR în momentul respectiv şi s-a spus că a efectuat săritura din cauza disperării pentru că lui şi soţiei li s-a redus salariile şi fiica era bolnavă.

La vremea aia, adică acum cîteva săptămîni, s-a spus imediat că a fost o tentativă de sinucidere şi mass-media (din toată lumea, dacă am înţeles bine) s-a grăbit să preia ştirea asta “tare” de tot. La momentul respectiv am ignorat subiectul din două motive mari şi late: am avut lucruri mult mult mai importante şi interesante de făcut, iar dacă mi-aş pierde timpul cu toţi idioţii de care dau sau despre care aud nu aş avea timp să mă ocup de orice altceva.

Ştiu că disperarea care l-a împins pe omul acela să sară poate impresiona pe mulţi, dar eu nu-l pot numi altceva decît idiot… şi am două motive pentru aşa ceva.

– în primul rînd pentru că nu prea ai cum să te sinucizi aruncîndu-te de la etajul parlamentului… din cîte am înţeles este vorba de o înălţime de numai cîţiva metri, iar în acest caz ajungi să-ţi rupi tot felul de chestii (în primul rînd membrele sau alte oase de prin corp), să te răneşti dar de obicei rănile nu sînt prea grave. Nu cunosc statistici, dar am înţeles că foarte puţine tentative de sinucidere reuşesc de la o asemenea înălţime, iar din ce am văzut acea tentativă nu îndeplinea aproape deloc condiţiile necesare. Trebuie să menţionez faptul că nu-s sigur cui i se atribuie meritul acestei tîmpenii: lui Adrian Sobaru sau mass.mediei, nu este prima oară cînd reporterii s-au grăbit să eticheteze greşit sau aiurea, inteţionat sau nu, gestul unei persoane. Între noi fie vorba, etichetarea asta dusă uneori la absurd îi ajută incredibil de mult… cu cît este ştirea mai şocantă cu atît se vinde mai bine. Cui i pasă că un operator de la TVR s-a aruncat de la etaj doar pentru că dorea să ajungă mai repede la Emil Boc pe scenă atunci cînd se poate spune că operatorul ăla a înercat să se sinucidă din disperare?

– reducerile de salarii de la bugetari din ultimul timp sînt arhicunoscute… nu mai este nevoie să le menţionez. Dacă nu le cunoaşteţi deja nu pot decît să vă întreb pe ce planetă aţi fost în ultimele luni? Se poate spune cu uşurinţă că vinovaţii sînt cei din parlament şi din guvern. Înţeleg că aceste reduceri au produs probleme foarte multor oameni, adevărate valuri sociale, mai ales în familiile în care amîndoi soţii erau bugetari, iar emoţiile au fost pe măsură. Mă refer în primul rînd la teamă, nesiguranţă, disperare… tot grupul deja cunoscut. Înţelegeţi voi, viaţa nu e deloc simplă şi mai devreme sau mai tîrziu fiecare trece prin aşa ceva.

Unul dintre efectele secundare al acestor reacţii este ceva ce nu voi accepta probabil niciodată. Poate că într-o oarecară măsură înţeleg, dar de acceptat nu se pune problema: cum poţi să accepţi o asemenea situaţie fără să faci cam nimic (cel puţin nimic concret) ca să o schimbi? Cum poate cineva să încerce să se autodistrugă (într-o formă sau alta – un alt exemplu este cel al profesoarei care a protestat cîteva săptămîni bune prin greva foamei) în loc să îi distrugă pe vinovaţi? Nu ştiu dacă Adrian Sobaru a încercat să se sinucidă sau doar a vrut să tragă un semnal de alarmă, dar metoda folosită a avut puternice tendinţe autodistructive. Mai mult, îi avea pe parlamentari şi pe guvernanţi (cel puţin o parte dintre ei) sub priviri. În loc să coboare ca să le ceară socoteală pentru rahatul în care ne-au băgat el a preferat să sară de la balcon.

Trăim într-o ţară în care unii (puţini) îi fac să sufere pe cei mulţi prin prostia şi hoţia de care au tot da dovadă în ultimii ani… iar cei mulţi, în loc să ia atitudine şi să-i elimine aşa cum ar trebui să o facă, se pedepsesc ei înşişi şi se mutilează singuri pentru ca mai apoi să se plîngă de viaţa de rahat pe care o trăiesc. Adrian Sobaru este doar cel mai recent caz care a spart barierele mass-media, dar este departe de a fi singurul. Este un fenomen generalizat prin România noastră mult iubită.

 

Articol preluat de aici.

Revolta de la finanţele din Bucureşti

Azi am avut treabă, mai ales după masă cînd nu am fost pe la calculator, televizor sau vreo sursă de informare în general. Practic cînd am plecat de pe aici totul era în regulă iar cînd m-am întors m-am trezit în mijlocul unei revolte media. Nu ştiu cum stau ziarele şi internetul, nu prea am apucat să le frunzăresc, dar am televizorul aprins pentru zgomot de fundal, iar televiziunile au găsit un subiect tare pe care s-au aruncat grămadă: inspectorii de la finanţele din Bucureşti s-au trezit să protezeste din cauza situaţiei proaste în care se găsesc. Din ce-am înţele protestul ăsta durează de cîteva ori bune, inspectorii nu se lasă duşi, iar o parte dintre poliţistii care au fost trimişi să îi urmărească pentru ca situaţia să nu degenereze li s-au alăturat în protest. În timpul acest o mulţime e oameni politici şi cred că şi afacerişti se distrează la Ateneul român la ceva spectacol sau eveniment (n-am idee care pentru că n-am stat să urmăresc cu atenţie).

Ţinînd cont că oamenii ăia încă protestează nu pot spune decît un singur lucru: bravo lor. Atîta vreme cît nu cedează pînă cînd cererile lor nu sînt îndeplinite (adică ceva, orice, care să le garanteze un viitor mai bun) este excelent. Era timpul de nişte fermitate şi hotărîre în acţiunile oamenilor. Ele se bazează încă pe disperare şi nu pe simţ civic, dar şi ala e mai bine decît nimic.

Oare o fi începutul unei noi revoluţii, care să arunce la gunoi (adică acolo unde merită) guvernul actual? Nu ştiu, dar o asemenea revoluţie (în sensul unei schimbari drastice, nu neaparat una violentă) este esenţială. Ministrul de finanţe a avut nevoie de jandarmi şi de SPP ca să iasă din zona de protest, dar este doar o problema de timp pînă ce jandarmii şi SPP-iştii vor fi depăşiţi de situaţie… cel puţin aceia care vor rămîne să îi protejeze pe politicienii de acum.

Articol preluat de aici.

Santajul grevei foamei

Profesorii protestează, şi e bine că fac asta. Salariile lor sînt la îndemîna politicienilor iar aceştia au strîns cureaua: în loc să le mărească salariile cu 50%, aşa cum spune o lege dată acum aproape 2 ani, le-au micşorat cu 25%, au tăiat prime şi sporuri, i-au dus pe profesori la disperare.

E normal aşa ceva? Eu zic că nu. Orice om normal ar fi protestat demult, prefosorii noştri protestează doar acum (ultimele luni). Dar e ceva ce probabil ştiţi deja: au ieşit în stradă, au făcut scandal, dar nu au făcut mare lucru. Au rămas şi cu banii luaţi, şi cu buzele umflate. Mulţi dintre ei, mii, şi-au făcut “bagajele” şi au “plecat” din învăţămînt… temporar sau permanent. O acţiune perfect normală: dacă nu-ţi mai poţi face treaba aşa cum trebuie într-un sistem bolnav îţi cauţi altceva mai bun de făcut, şi, dacă se poate, să cîştigi bine de pe urma muncii tale. Însă nu toţi gîndesc la fel: mulţi, fie naivil, fie incapabili să găsească ceva mai bun, fie mai visători de felul lor, au preferat să rămînă în sistem.

Mai există şi unele cazuri mai speciale, care au ales să protesteze într-o formă foarte distructivă pentru ei înşişi: greva foamei. o profesoară face greva foamei de 50 de zile. Ştiţi manevra, nu? Este o acţiune destul de des întîlnită în ultimii ani. S-au tot apucat unii să-i şantajeze pe cei din jurul lor: nu au mai mîncat atîta vreme cît cererile lor nu au fost îndeplinite. Unii considera chestia asta ca o formă de protest, dar nu e decît un şantaj ordinar, care se bazează pe mila şi compasiunea oamenilor.

Cît de jalnic trebuie să fii ca să-ţi faci singur rău şi să-i ceri cuiva să-ţi facă de plac ca să încetezi să îţi distrugi singur propriul organism? Eu aş lăsa să moară pe oricine care încearcă aşa ceva. Unii pot reacţiona la un asemenea şantaj, dar pe mine mă lasă rece. Nu am nici un respect pe cineva care face greva foamei şi se aşteaptă să o salvăm noi, cei din jur. Nu o obligă nimeni să nu mănînce, nu? De ce aş face eu ceva?

 

Articol preluat de aici.

Traian Basescu, Emil Boc si politia

În urma scandalului stîrnit de protestele justificate ale poliţiştilor în Bucureşti preşedintele Traian Băsescu şi prim-ministrul Emil Boc au declarat că renunţă la serviciile poliţiei rutiere (şi a poliţiei în general) în acţiunile care vor implica protecţia lor şi dirijarea traficului la mişcările coloanelor oficiale prin ţară. Probabil s-or fi ofticat că poliţiştii au strigat “Ieşi afara, javra ordinară!” la porţile Cotroceniului cu ocazia protestului dar s-au legat doar de aspectul legal al acestuia.

Am citit pe reţea că Sorin Dumitraşcu, lider al Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP), i-a mulţumit preşedintelui pentru că nu a renunţat şi la serviciile penitenciarelor.

Nu pot spune că-s foarte ataşat de poliţişti, am avut şi eu mici divergenţe cu ei legate de condusul prin România, ca majoritatea românilor de fapt, dar în situaţia asta a protestului îi aprob. Sper doar că penitenciarele îşi vor aminti cu drag de acest moment, în care Traian Băsescu şi Emil Boc nu au renunţat (încă) la ele şi vor pune multă dragoste cînd vor îngriji camerele rezervate special pentru cei doi pentru perioadele (de preferabil cît mai lungi) în care aceştia vor fi găzduiţi acolo.

Articol preluat de aici.