La inceput sotia e ca si REAL

La inceput sotia e ca si REAL (‘Fara egal’).

Dupa un timp, sotia e ca si CORA (‘Stii de ce revii’).

Apoi e ca si KAUFLAND (‘Nu gasesti alta mai ieftina’).

In cele din urma sotia ajunge ca si CARREFOUR (‘Daca gasesti alta mai ieftina iti returnam de 10 ori diferenta’)

Pretul cafelei

Fie criza cît de grea, pentru unele produse se vor găsi mereu cumpărători şi, de aceea, aceste produse vor fi subiect de speculă. Că cafeaua este un asemenea produs se ştie de multă vreme, şi o observ constant în ultimul timp, de cînd am început şi eu să o consum constant. Nu spun că este întotdeauna bun, consumul de cafea adică, dar uneori este o necesitate din cauza programului aiurea şi uneori obositor.

Oricum, cei care profită cel mai mult de pe urma consumului de cafea sînt aceia care au automate de cafea răspîndite aiurea prin oraş (oricare oraş): iau cafea în cantităţi mari, la un preţ cu mult redus, şi vînd la bucată (în măsura în care un pahar mic de unică folosinţă sau o ceşcuţă de cafea poate fi considerat vînzare la bucată). Nu sînt la curent cu preţurile, dar pot să estimez fără să greşesc prea tare că din vînzările pentru o anume perioadă (hai să zicem o lună) ale unui singur automat de cafea bine amplasat îşi acoperă toate costurile de achiziţiei a materiei prime.

Un cîştig asemănător îl au toate cluburile/barurile/cafenelele/restaurantele care comercializează cafea: iau cît încape şi vînd la ceşcuţă. Dar despre altceva vreau să menţionez acum. Are legătură cu faptul că am fost pe la cumpărături în seara asta. Am început cu unul dintre magazinele de profil, adică Real 1. În virtutea inerţiei, ca şi consumator de cafea, nu m-am putut abţine să nu verific preţul cafelei pe care o beau de obicei. Acceptabil, la 26,99 lei pentru un borcan la 1000 ml. Am cumpărat ce am avut pe listă şi am plecat. Mai tîrziu a trebuit să mă duc din nou pentru că mai rămăsese ceva de luat, dar nu m-am mai dus la acelaşi magazin… am ajuns alături, la Carrefour de lîngă aeroport. Adică tot în zonă, pentru cei care nu cunosc locaţia exactă. Am ales celălalt magazin la sugestia cuiva care ştia sigur că acolo se găsea ceea ce căutam. În virtutea obiceiului, am verificat şi acolo preţul cafelei… 18 lei şi ceva mărunţiş pentru acelaşi borcan. Înţeleg că 8 lei nu înseamnă mare lucru, dar înmulţit cu cîteva zeci (sau poate sute?) de produse vîndute pe lună ajunge să fie o diferenţă considerabilă.

Oare se merită cercetată diferenţa de preţ, ce anume îi face pe unii să vîndă mai scump şi pe alţii (la numai cîteva sute de metri distanţă) să vîndă considerabil mai ieftin? Eu zic că da, deşi la prima impresie aş zice că preţul de raft (chiar şi dacă cafeaua era pusă mult mai la vedere, chiar lîngă casele de marcat, la Carrefour decît la Real) şi restul taxelor de magazin sînt mai mici într-un loc decît în celălalt.

Probabil că în viitor va trebui să menţionez şi despre modul în care magazinele astea mari umflă considerabil preţurile produselor pe care le vînd, scriind acest articol mi-am adus aminte de preţul unui burete de schimb pentru un anume tip de mop pe care-l foloseam era de vreo două ori mai mare la Real decît la importatorul de la care-l cumpăra, care de altfel e tot în Oradea şi am putut face o comparaţie clară.

 

Articol preluat de aici.

Real, virtual, senzorial

Pe vremuri, înainte de apariţia calculatoarelor, lumea era obiectuală, brută, necizelată, dură, plină de forme şi de lumină. Cărţile erau o evadare facilă, televizorul o dependenţă, dansurile şi mersul la cinema constituiau activităţi sociale plăcute, printre multe altele de acelaşi fel. Jocurile foloseau concepte mai vechi sau mai noi, obiecte sau hîrtii tipărite, mingi şi echipe care le strecurau pentru a le arunca în poarta sau coşul celorlalţi. Într-un cuvînt: lumea reală. Cea cu forme fizice cît se poate de clare, unghiuri ascuţite şi umbre senzuale.

Apoi a apărut electronica, au apărut şi calculatoarele… cu umbrele lor din biţi şi octeţi pe care nu le vedea nimeni dar pe care le-au îndrăgit mulţi. Realitatea lor a devenit virtuală, nu o putea lua nimeni în mînă să o pipăie, iar comunicarea a devenit mai uşoară dar şi mai săracă. Poţi discuta cu cineva de la celălalt capăt al lumii dar nici măcar imaginile nu pot suplini prezenţa omului de alături. Oamenii au ajuns să vorbească vrute şi nevrute prin intermediul calculatoarelor, să se certe sau să se îndrăgostească cu ajutorul lor, chiar să se refugieze într-o lume paralelă cu cea în care locuiesc corpurile lor, iar lumea reală a devenit doar una senzorială. Nici măcar jocurile şi sexul nu mai sînt aşa cum au fost pe vremuri, căpătînd deseori valenţe noi şi ciudate.

Dar şi aceasta este numai o fază: lumea aia virtuală face tot mai mulţi paşi spre lumea real-senzorială pînă vor ajunge să se identifice. Iar refugiile virtuale se vor întoarce în lumea cea reală.

Articol preluat de aici.

Ilie Balan, Business Pronet si capcana pentru fraieri

Ca să înţelegeţi la ce mă refer cînd spun capcană pentru fraieri trebuie să încep cu începutul. Iar începutul nu a fost la începutul lunii ianuarie, cînd a fost lansată comanda pentru proiectului de realizare al paginii web businesspronet.ro, ci cu cîţiva ani înainte.

Spuneţi-mi, v-ar place să luaţi un laptop sau un aparat foto performant cu numai 100 de lei în loc să daţi pe el, de exemplu, o mie de euro? Sînt sigur că răspunsul multora este cu siguranţă „da”. Ei bine, unora le-a venit ideea de a cumpăra produse (relativ) scumpe şi să le vîndă la preţuri foarte ieftine. Unde este cîştigul în aşa ceva? Ei bine, el există şi este destul de consistent. Pentru că cei care doresc să cumpere produsele respective trebuie să se înscrie pe pagină, să cumpere un număr oarecare de credite şi să liciteze în timp real pentru ele. Fiecare produs poate avea chiar şi cîteva zeci, sute sau chiar mii de licitări, fiecare licitare costă un anume preţ (stabilit de căte proprietarii paginii). Proprietarii cîştigă de pe urma produselor pe care le vînd (chiar şi acel preţ mic este, totuşi, un cîştig) şi de pe urma creditelor cumpărate (fiecare licitare consumă un credit iar creditele se vînd pe pachete). Fiecare produs (licitaţie) are un singur cîştigător, iar cei care licitează şi nu cîştigă nu îşi mai recuperează banii cheltuiţi.

Cu alte cuvinte, proprietarii unei asemenea pagini deturnează atenţia de la cumpărarea creditelor la preţurile ieftine ale produselor, mai ales dacă se face o promovare intensă a acestui lucru. Aparent ei sînt în pierdere de pe urma preţului foarte ieftin cu care îşi vînd produsele, dar de fapt ies în cîştig de pe urma licitaţiilor pentru produse.

Swoopo.com este cea mai cunoscută pagină de acest gen, iar scandalul care a avut-o ca subiect este la fel de cunoscut. O căutare cu google, de exemplu, este foarte relevantă în acest sens: au fost mulţi care s-au întrebat în ce măsură mecanismul de licitare este o înşelătorie. Nu există nici o piedică pentru administratorii paginii să participe (direct sau prin intermediul unor persoane angajate special pentru aşa ceva) să liciteze împreună cu utilizatorii şi chiar să cîştige. Şi nimeni nu ar şti despre asta, cu condiţia ca cei implicaţi să tacă. Probabil că scandalul a ajutat la popularizarea paginii pentru că în acest moment este foarte activă.

Acum, ajungînd pe teritorii mai cunoscute, aţi auzit de PretBomba.ro? La cîtă promovare i se face în ultimul timp mă gîndesc că începe să fie destul de cunoscut. Mă gîndesc că cineva isteţ o fi văzut swoopo.com şi s-a gîndit să ne aducă şi nouă şmecheria. Pentru moment este destul de puţin activă, dar este încă timp să prindă şi la noi. Fraieri lacomi sînt cu grămada, dar mai trebuie ca cei care se ocupă de preţbombă.ro să lucreze încă la promovare. Chiar şi scandalul va urma, probabil, românii nu sînt toţi proşti.

Ei bine, mai există persoane care au observat o oportunitate de afacere în licitaţiile online în timp real pentru produse (aparent). La începutul lunii ianuarie firma Supravirtual a fost contactată de către Ilie Bălan care dorea un fel de copie a paginii de pe PreţBombă.ro, dar cu o completare. Aţi auzit de reţelele piramidale care încercă să vă vîndă tot felul de produse? Un exemplu cunoscut sînt cei de la Herbal Life, cu produse naturiste, în care poţi să-ţi faci o reţea de clienţi cărora să le vinzi dar mai întîi trebuie să le consumi şi tu, iar lista de produse şi de servicii comercializate poate continua aproape la nesfîrşit. Ilie Bălan doreşte să creeze o reţea pentru promovarea de licitaţii online pe pagina firmei pe care a creat-o în acest sens (pagina este http://www.businesspronet.ro iar firma este Business Pronet SRL).

Prima mea reacţie cînd am auzit de aşa ceva a fost să încep să rîd. Din punctul meu de vedere, dacă ar fi să fac o descriere foarte sugestivă a ideii respective, el doreşte să ia nişte mere, nişte pere, să le pună la un loc în acelaşi castron şi să spună că acolo este de fapt o halcă de carne. Este o idee despre care cred că nu va merge niciodată, o idee moartă din start. Dar clientul este client, aşa că am ajutat la crearea paginii.

Problemele au apărut după ce pagina a fost finalizată, a fost pusă pe server şi a fost emisă o factură conform contractului dintre cele două firme. După aceea clientul a început să se plîngă că nu ştie să folosească pagina, chiar şi după ce au fost realizate teste ale paginii de către persoane din cadrul ambelor firme, că manualul nu corespunde cerinţelor (deşi acesta conţine o descriere a funcţionalităţii paginii), fără a specifica exact care erau acele cerinţe, să vină cu idei absurde precum rezilierea contractului (e cam greu să reziliezi doar prin vorbe, fără nici un act oficial, un contract de furnizare al unei pagini web DUPĂ ce pagina respectivă a fost livrată), a început să solicite completări care nu erau specificate în datele iniţiale. În schimb plata proiectului a fost amînată iar cererile de stabilire ale unei date de efectuare a plăţii au fost amînate sau ignorate. Prefer să vă las pe voi să trageţi concluziile asupra seriozităţii unei asemenea persoane, pentru că eu le-am tras deja şi nu-s deloc plăcute.

Cum spuneam mai devreme, acest gen de pagini poate avea un real succes. Dar există şi o condiţie: să fie suficient de cunoscute şi să existe suficienţi fraieri lacomi care să înceapă să liciteze în căutare de chilipiruri. Din punctul meu de vedere Ilie Bălan şi firma Business Pronet îi caută, şi îi caută bine. Au realizat o capcană pentru proşti şi dacă vor ajunge vreodată să-şi pună în practică ideea este probabil să-i şi găsească.

Firma aia şi-a început foarte prost activitatea pentru că îi aşteaptă un proces la numai cîteva luni de la înfiinţare pentru neplata facturilor curente şi publicitate proastă pe măsură.

Articol preluat de aici.