Am un respect deosebit pentru pisici

Am un respect deosebit pentru pisici!

Mi-am dus pisica in alt oras, am lasat-o la groapa de gunoi, printre boschetari, fara nici o posibilitate de supravietuire. Dar s-a intors acasa. Fara urlete, fara amenintari, fara reclamatii la politie.

… Nu ca soacra-mea!

Reguli de comportament uman

Oare mai este nevoie să vă spun că lumea asta e plină de curve? Nu neaparat din alea care fac sex pentru bani, alea’s o categorie aparte de curve – probabil cea mai cinstită parte: ştii de la ce să te aştepţi de la ele şi le plăteşti în funcţie de performanţe. Acum însă mă refer la acele persoane care te mint pe faţă şi te sapă pe la spate cu fiecare ocazie pe care o au.

Oare e nevoie să vă dau şi exemple? Pot da suficiente exemple, pot intra în detalii despre tipul comportamental, dar ar fi un pic fără rost: dacă aţi ajuns la maturitate fără să vă loviţi de asemenea creaturi pe care unii le consideră oameni atunci aţi trăit degeaba în toţi aceşti ani. Experienţa de viaţă vă poate spune mai multe despre fiinţele astea decît aş putea face-o acum, chiar şi dacă aş fi în dispoziţia necesară pentru asta.

Motivul tiradei de mai sus este însă cu totul altul. Nu m-a enervat nimeni (nici măcar din punctul de vedere al curvelor bipede), aşa că n-am motive să mă leg de vreun individ sau altul. Mi-am adus doar aminte de un subiect mai vechi pe care nu prea am apucat să-l abordez: regulile de comportament în societate. Sînt mai mult de o grămadă, iar unii caută constant să le încalce şi/sau să le modifice. Prea puţine dintre ele au rezistat de-a lungul timpului, şi tocmai de aceea moralitatea s-a schimbat continuu de-a lungul istoriei.

Din punctul meu de vedere, dacă oamenii ar respecta două reguli fundamentale, la care s-ar putea reduce multe dintre regulile multe şi mărunte de acum, lumea ar fi mult mai bună decît este.

1) respectă tot ce este în jurul tău, indiferent dacă este fiinţă sau obiect.

2) tratează-i pe cei din jurul tău exact aşa cum vrei să fii tu tratat de către ei.

Într-o măsură cea de-a doua regulă este realizată deja peste tot, chiar dacă mulţi nu îşi dau seama de ea conştient. De exemplu, dacă îi tratezi pe cei din jurul tău ca nişte nimicuri şi îi calci în picioare de fiecare dată cînd ai ocazia mai devreme sau mai tîrziu cei din jurul tău te vor trata exact la fel. Poate că nu pe faţă, mai ales dacă ai ceva bani în buzunar, iar cei din jurul tău îi vor, dar se va întîmpla cu siguranţă. Dacă îi loveşti pe cei de lîngă tine ei te vor lovi înapoi. Partea proastă e că întotdeauna va apare cineva mai bun decît tine şi te va doborî. Dacă îi respecţi pe cei din jur cea mai mare parte te vor respecta înapoi (aici e un pic mai altfel pentru că românii noştri nu prea-s învăţaţi cu partea bună a comportamentului uman – poate doar în teorie, dar asta nu contează prea mult).

Marea problemă este că mulţi nu-s în stare să conştientizeze prea bine ce înseamnă reciprocitatea asta. Pentru început pentru că n-au habar cum vor să fie trataţi şi nici nu ştiu cum să-i trateze pe cei din jur ca să obţină numai lucruri bune din relaţiile cu ei. Proştii văd doar futaiul şi consideră că este cel mai bun lucru care există – se mulează la realitatea din jurul lor. Tocmai de aceea (din cauza tuturor tembelilor apăruţi de-a lungul istoriei umanităţii) există reguli multe şi mărunte. Istoria a mai filtrat dintre tembeli, dar de fiecare dată au apărut 10 în plus pentru fiecare prost căsăpit pentru că nu s-a adaptat la relaţiile cu semenii lui. Aşa că au fost create reguli şi pentru ei, chestii pe care le-am moştenit şi pe care le transmitem mai departe.

Tu ce vrei să transmiţi celor din jur?

 

Articol preluat de aici.

Vedetism de doua parale

Unul dintre persoanejele observate azi mi-a adus aminte de vedetismul de două parale afişate pe la televiziunile noastre şi prin unele ziare în ultimii ani. Că prin mass-media se promovează măria sa Banul şi toţi parveniţii care au bani şi cam atît (poate şi un dram de înteligenţă cît să facă rost de banii ăia şi cam atît) mi-e clar de multă vreme. Este unul dintre motivele pentru care nu urmăresc o mulţime de emisiuni de pe la televizor, chiar şi atunci cînd lucrez cu televizorul ca zgomot de fundal… Din fericire nu prea cunosc personal prea mulţi dintre indivizii de genul ăla, prostia are obiceiul să mă calce pe coadă (sau să mă scoată din ţîţîni, spuneţi-i cum vreţi), mai ales dacă este însoţită de o lăudăroşenie cît casa şi dacă nu are ca fundal o educaţie solidă.

Şi, foarte probabil, tocmai de aceea nu pot să nu remarc acel timp de comportament atunci cînd îmi este oferit pe tavă, fie şi ca simplu spectator la evenimentele din jurul meu. Ai crede că dacă te urci cu picioarele pe masă într-un local şi urli de zor că o să-i cumperi pe toţi cei prezenţi nu te aude nimeni din afara “bodegii” pentru că îţi permiţi să faci tot ce-ţi permiţi pentru că ai bani de aruncat în stînga şi-n dreapta, dar, ei, bine, nu e chiar aşa. Atunci cînd vreunul tembel îi trece prin cap să facă aşa ceva nu reuşeşte decît să le ofere oamenilor care se trec pe stradă prin faţa clădirii un spectacol gratuit şi patetic. M-am abţinut să nu intervin, nu era nici localul şi nici problema mea, dar ce-a făcut individul nu este decît vedetism de două parale… probabil cu o para şi jumătate mai mult decît valorează el ca persoană. Ceea ce este cel mai rău este toleranţa de care se bucură asemenea persoane din partea unora din jur: individul turbulent era rugat să coboare de pe masă şi să facă linişte în loc să fie doborît şi apoi legat fedeleş după care să fie predat poliţiei pentru tulburarea liniştii publice (adică ce-aş fi făcut eu dacă aş fi fost în locul lor).

Atîta vreme cît oamenii vor tolera un asemenea comportament nu va fi bine pentru mulţi, dar mai ales pentru ei. Prea mulţi români au uitat că banii nu înseamnă respect (presupunînd că au ştiut vreodată asta), că sînt două lucuri complet diferite şi că poţi avea respect chiar dacă nu ai prea mulţi bani. Unii se aşteaptă să fie respectaţi doar pentru că au bani, dar fără să ofere nimic în schimb, ceea ce este fundamental greşit, cel puţin din punctul meu de vedere. Nimeni nu va avea respectul meu oferit pe tavă, fără să-l fi cîştigat înainte, şi mă aştept la acelaşi lucru din partea celor din jurul meu. Ştiu că pentru unii cer prea mult, iar pentru alţii imposibilul, dar subiectul ăsta este unul dintre acele subiecte la care nu fac compromisuri.

 

Articol preluat de aici.

Aberaţiile lui Benedict al XVI-lea

Am parcurs pe scurt pagina celor de la hotnews pentru a fi la curent cu ştirile de azi şi am rămas doar la cîteva. Ce mă interesează şi ce mi-a atras atenţia. Unul dintre articolele în cauză (dintre cele care mi-au atras atenţia) se referă la declaraţiile papei Benedict al XVI-lea şi îl găsiţi aici.

Subiectul declaraţiilor este unul sensibil: eutanasia. Că e vorba de Marea Britanie sau oricare altă ţară din Europa sau din lume e cam tot una, rămîne un subiect sensibil oriunde s-au infilitrat creştinii printre religiile ţării curente.

Declaraţiile papei la care mă refer, după cum apar în articol, sînt următoarele: “Sprijinul pentru eutanasie loveşte în chiar inima înţelegerii creştine a demnităţii vieţii umane”. În februarie, Benedict al XVI-lea spusese ca eutanasia reprezintă “o falsă soluţie la drama suferinţei” şi este un act “nedemn de om”.

Din punctul meu de vedere astea-s aberaţii. Eu am o altă înţelegere a demnităţii vieţii umane, una care se bazează pe respect şi pe utilitatea pe care acea viaţă o aduce celor din jur (vieţii în general şi societăţii din care face parte). Din punctul meu de vedere este mult mai important ce faci cu viaţa ta decît viaţa în sine. A trăi doar pentru plăcerea de a fi în viaţă nu este suficient. Mai ales în cazul celor cu boli terminale şi în pragul morţii. Ce mod de aţi onora viaţa este mai bun decît a alege un mod de a muri, atunci cînd acest lucru este posibil?

În mod normal eutanasia se aplică celor care urmează să moară curînd şi se face pentru a-i scuti de suferinţă sau celor în moarte cerebrală şi nu există posibilitatea de a-şi reveni din acea stare. A le refuza aşa ceva nu înseamnă decît a-i lăsa să sufere (pe ei sau pe familiile lor) şi nu este decît un act de cruzime nejustificată. O fi creştinismul o religie a dragostei (sau cei puţin aşa se susţine), dar un asemenea act de cruzime şi de ipocrizie (într-un final, faci ce vrei cu viaţa ta, nu?) nu le face bine.

Articol preluat de aici.