Înainte să plec cu ceva treabă prin oraş am intrat un pic pe twitter şi am lăsat doar două mesaje: unul ca răspuns cuiva şi altul prin care le uram tuturor bună dimineaţa şi durere de cap cît mai uşoară celor care au petrecut azi noapte şi-ş încă mahmuri (sau cel puţin erau la momentul potrivit). A doua parte era dedicat unor persoane anume, se ştiu ei. Dar, aparent, nu toţi s-au simţit prea bine din cauza asta… mi-am luat un unfollow şi un block.

Nu ştiu cine a comis cele două fapte, am lucruri mult mai importante de făcut decît să caut să aflu, dar din punctul meu de vedere nu e nici o problemă. Ba chiar, dintr-un anume punct de vedere chiar mă bucur. În viaţă am învăţat două lucruri esenţiale (de fapt sînt mai multe, dar astea două sînt pe subiect): nu poţi să-i mulţumeşti pe toţi (de fapt, una dintre cele mai rapide căi spre autodistrugere este să-i mulţumeşti pe toţi) şi că trebuie să te bucuri de viaţă. Faptul că glumesc foarte mult şi că fac mişte cam de toate şi de toţi (atunci cînd se poate şi cînd este cazul) este un lucru comun. Cui nu-i place să stea deoparte. Interenetul ăsta e mare şi nu-i obligă nimeni să stea prin preajma mea.

Dacă tot veni vorba de asta… mi-am adus aminte că cineva s-a apucat să comenteze zilele trecute (un tip cu care nu prea avea multe în comun pe facebook, doar nişte prieteni în comun şi atît, şi de aceea nici nu prea am interacţionat cu el) s-a scriu prostii fără conţinut. Şi, deşi l-am ignorat în cea mai mare parte a timpului, m-am trezit că mă blochează de zor… şi pe facebook şi pe twitter (că are cont şi acolo). El se laudă că are simţul umorului, dar eu nu-l cred. Sau poate că-l are, dar nu are prea multă inteligenţă… nu s-a ostenit să afle cum stă treaba şi a luat o decizie pur emoţională, fără urmă de raţiune.

Foarte probabil nu voi afla niciodată cum stă treaba cu el şi nici nu mă interesează să aflu. Motivul e simplu: comentariile cuiva care se comportă ca ăla sînt frecţie la picior de lemn. Dacă te interesează o persoană caută să afli cît mai multe despre ea. Dacă nu, măcar ţine-ţi gura.

Articol preluat de aici.