Cum sa cistigi 1 miliard de dolari: pariind

Una dintre ştirile de pe hotnews mi-a atras atenţia: cineva a cîştigat 1 miliard de dolari doar pariind pe retrogradarea indicelui de ţară al SUA. Aparent nu se ştie numele pariorulul, aşa că, evident, s-au vehiculat nume precum cel al lui George Soros şi s-a spus despre o posibilă scurgere de informaţii din interior.

Un investitor misterios a castigat aproape un miliard de dolari dupa ce a pariat, luna trecuta, la o probabilitate de 10 la 1, printr-un contract futures, pe retrogradarea rating-ului AAA al Statelor Unite, scrie Daily Mail. Intrebarea care se pune acum este daca misteriosul investitor a avut informatii din interior sau daca a fost vorba despre noroc, scriu jurnalistii britanici. In plus, exista zvonuri ca in aceasta afacere ar fi implicat George Soros, miliardarul american in varsta de 80 de ani cunoscut ca “omul care a invins Banca Angliei” in 1992, cand a castigat un miliard de dolari intr-o zi dupa ce a pariat pe scaderea lirei sterline, in asa-numita “miercurea neagra”.

N-am idee cine e in spatele manevrei, dar am impresia că, mai devreme sau mai tîrziu, vom afla.

Ştirea m-a amuzat niţel… mă gîndeam că printr-o muncă cinstită un om “obişnuit” va cîştiga banii ăştia în vreo 2000 de vieţi consecutive. Pe de altă parte, se va găsi întotdeauna cineva care să profite de sistem ca să facă rost de avatanje (în primul rînd bani, dar nu numai)… este un obicei vechi de cînd omenirea.

Arnold Schwarzenegger si Maria Shriver

Arnold and Maria at the Special Olympics in Sh...
Image via Wikipedia

Tot azi s-a anunțat că Arnold Scwarzenegger și Maria Shriver se despart după 25 de ani de căsătorie… Să fiu trist? Nu pot. Arnie a fost unul dintre actorii mei preferați în copilărie și o parte din adolescență, cred că era un pic cam normal, și sînt și acum un fan al seriei Terminator… dar cu toate acestea treburile familiei sînt în întregime personale. Sînt de părere de mult timp că dacă o relație nu are viitor mai bine te desparți, oricine ai fi și orice ai de împărțit cu partenerul… orice fel de relație (prietenie, afaceri, amor, etc).

Poate vă întrebați de ce am mai scris despre asta acum…. ei bine, motivul este o întrebare mai mult retorică. Arnold Schwarzenegger a terminat de curînd mandatul de guvernator al Californiei, va începe să reapară prin filme (a făcut deja începutul cu Governator) și s-a spus deja despre el că s-ar putea să candideze pentru președinția Europei… Întrebarea mea este dacă despărțirea asta are legătură cu posibila întoarcere în Europa și cu faptul că lui Arnie i s-ar fi sugerat acest lucru din partea cuiva din anturaj. Probabil că nu voi afla niciodată răspunsul, dar voi ce ziceți?

Articol preluat de aici.