Cîine vorbitor de vînzare!

Un tip trecea cu automobilul său printr-un sat din județul Bihor cînd vede la poarta unei case un anunț: Cîine vorbitor de vînzare! Curios, omul se oprește, bate la poartă, iar cînd moșneagul îi deschide îl întreabă dacă se poate să vadă cîine pe care îl vinde. Țăranul îl duce în fundul grădinii unde omul vede un ciobănesc mioritic superb, foarte bine îngrijit.

– Poți să vorbești? întreabă curios vizitatorul.

– Desigur! zice cîinele.

Omul tace mîlc vreo două minute, șocat cît încape.

– Și care-i povestea ta? întreabă el într-un final.

Ciobănescul mioritic se uită în sus la el și zice:

– Ei bine, am descoperit că pot vorbi cînd eram de-abia un cățelandrul. I-am anunțat de treaba asta pe cei de la SRI și la scurt timp după aceea au început să mă trimită peste tot, prin diverse misiuni în țară și în străinătate. A fost mișto: mă plasau în camere în care se întîlneau spioni, șefi de state sau miliardarii planetei care nu mă suspectau că aș putea trage cu urechea. Așa am ajuns să-i cunosc pe faimoșii planetei… dar n-a durat foarte mult: doar 8 ani după care m-am pensionat, obosit de atîtea călătorii. Am decis să mă așez într-un singur loc, așa că m-am angajat la un aeroport din București, în serviciul de securitate. Acolo mă plasau pe lîngă personaje suspecte, așa că am reușit să deconspir multe aranjamente ale mafiei implicate în traficul de droguri și cîteva operațiuni ale țiganilor implicați în traficul de carne vie. Inclusiv oameni. Așa că m-am ales cu cîteva medalii în plus. După aia m-am însurat, am făcut cîteva serii de cățeluși, iar acum am ieșit la pensie.

Vizitatorul, copleșit de povestea cîinelui, se întoarce la stăpîn, își scoate portofelul și apoi un teanc de bani din el.

– Cu cît dai cîinele?

– 10 lei.

– 10 lei pentru un cîine nemaiîntîlnit? Cum așa? Nu e cam ieftin?

– Păi minte de îngheață apele… N-a făcut nimic din toate rahaturile pe care le povestește. Nici acum și nici altădată…

Mașină de vînzare

Se spune că următorul anunț a apărut la un moment dat într-un ziar irlandez:

masina de vinzare pe insulaMașină de vînzare! Din 1985, Volkswagen albastru, 80 kilometri (ați citit bine, a străbătut doar 80 de km!). Au fost folosite numai viteza întîi și marșarierul. Nu a fost forțată, cauciurile și frînele sînt originale. La fel și uleiul de motor. Primul proprietar.

Un catolic, un protestant, un musulman si un evreu discutau la masa de prinz

Un catolic, un protestant, un musulman si un evreu discutau la masa de prinz:

Catolicul: Am o avere mare… voi cumpara Citibank!

Protestantul: Sint foarte, foarte bogat asa ca voi cumpara General Motors!

Musulmanul: Sint print, sint fabulos de bogat… intentionez sa cumpar Microsoft!

Evreul a mestecat calm zaharul si laptele in cana de cafea, a asezat lingurita pe masa, a sorbit linistit din cafea, s-a uitat la ei si le-a spus pe un ton indiferent:

– Nu vind!

Expozitia Mineralia, Oradea, 1-3 aprilie 2011

Railway track Satu Mare-Baia Mare
Image via Wikipedia

În 1-3 aprilie 2011 a avut loc expoziţia cu vînzare (tîrgul) Mineralia în Oradea, la Casa de Cultură, în Piaţa 1 Decembrie. Nu mă întrebaţi ce pietre şi cristale apar în imaginile pe care le-am pus pe Picasa (aici) pentru că probabil nu o să vă pot răspunde: cunosc prea puţine dintre ele. Aşa cum am spus-o şi aici, a fost cea mai mare expozitie Mineralia din vestul tarii care a reunit peste 30 de expozanţi din Baia Mare, Satu Mare, Cluj-Napoca, Arad, Timisoara, Tîrgul Mureş, Tulcea, Bucuresti. Ce nu ştiam atunci cînd am preluat informaţia de aici este că au fost şi destui unguri la tîrg… nu mă plîng deloc de asta pentru că am luat de la ei o brăţară de magnetită.

Un regal mineralogic, un eveniment de amploare într-o locatie generoasa: holul mare de intrare de la parterul Casei de Cultura. Pregatiti-va sa admirati si sa cumparati cele mai spectaculoase cristale, cele mai estetice esantioane minerale, bijuterii din pietre – de la inele, brose, cercei sau bratari pîna la coliere sofisticate – toate din pietre semipretioase. Agate de Brazilia, LapisLazuli de Afganistan, Opal de Australia, Turmalina de Madagascar, Rodocrozit de Romania, Ametist, Cuart, Turcoaz, Safir, Smarald, si multe altele.

Articol preluat de aici.

Imobiliare Ungaria – vanzari de imobile (case, terenuri intravilane si extravilane, apartamente, vile)

Scopul site-ului Imobiliare Ungaria este de a vă pune la curent cu noutăţile de pe piaţa imobiliară maghiară.

Doriţi să vă cumpăraţi un apartament,  o garsonieră, o casă, o vilă sau o căsuţă de vacanţă?!  Dar buzunarul nu vă permite din cauza preţurilor uriaşe din Romania?  Fiţi inventiv şi cumpăraţi-vă un imobil în Ungaria. Cunoscând diferenţele enorme dintre preţurile imobilelor din Romania şi Ungaria am venit în întâmpinarea dumneavoastră cu cele mai bune oferte imobiliare din estul Ungariei.

Aşadar, fie vorba de simple achiziţii de case, apartamente, terenuri sau alte tipuri de imobile, fie ca doriţi să efectuaţi investiții în acest domeniu aveţi nevoie de ajutorul sau opiniile unei echipe de specialişti în domeniul imobiliar maghiar. Noi suntem aceştia.

Serviciile oferite de agenţia noastră constă în selectarea, promovarea şi prezentarea ofertelor imobiliare, oferirea de consultanţă şi de informaţii actuale privind pulsul pietei, asistarea procesului de negociere, pregătirea actelor necesare perfectării tranzacţiilor şi consilierea atât în perioada anterioara cât şi ulterioara încheierii contractului de vânzare-cumparare/închiriere.

Comision “0”pt cumparatori!


Sursa: Imobiliare Ungaria, despre noi.

Permisele auto lovesc din nou

Unii ar fi putut să creadă că după scandalul cu permisele auto din Pitesti de acum aproape 3 ani românii noştri s-au mai potolit în încercarea de a vinde-cumpăra dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile ţării… Dar nu, sînt unii care pur şi simplu nu se pot abţine să nu profite de ocaziile care le sar în faţă şi de a face rost de un ban în plus pe seama altora (sau de un căcălău de bani, în funcţie de caz). Aparent unii stau foarte slab la capitolul învăţătură (şi care e cea mai bună învăţătură decît greşelile altora) şi la capitolul abţinerii de a profita de cei din jur, dar stau mult prea bine la tupeu, îndemînare (deşi la asta nu sînt tocmai sigur – doar scandalul este în derulare, departe de a ajunge la apogeu) şi la pretenţia că orice ar face lor nu li se poate întîmpla nimic rău. Nimic mai greşit, evident.

Oricum, ideea e simplă: mulţi fac şcoala de şoferi, în toată ţara şi în fiecare an. Nu toţi sînt făcuţi pentru aşa ceva, am văzut suficiente exemple de mediocrităţi prin trafic, dar partea bună este că unii ştiu asta… cam puţini, adevărat, dar măcar ei au scăpat de problema întreţinerii unei maşini. Restul au avut de-a face cu şcolile de şoferi (fie că ştiau sau nu să conducă, asta e legea) şi cu testele-examenele de la poliţie. Ştiu cum e să fii începător… a fost o vreme cînd 40 km pe ora mi se părea o viteză bună pentru decolare cînd eram la volan, acum aş adormi dacă m-aş limita prea mult doar la atît… Tocmai de aceea pot spune că nu este greu să bagi în încurcătură un începător, mai ales dacă este vorba de o zonă care nu îi este familiară iar traficul este infernal (iar de obicei este infernal cam toată ziua în anumite zone). Iar dacă Garcea de lîngă şofer îi dă o mînă de “ajutor” în timpul examenului repetarea acestuia este aproape garantată… ce sursă mai bună de bani pot fi fraierii care ţin neaparat să obţină un carnet de şofer şi sînt pregătiţi să dea nişte bani în plus pentru asta?

Dar asta este scumpa noastră Românie… totul este de vînzare. Cred că unii ar fi în stare să-şi vîndă şi sufletul dacă ar fi în stare să trăiască fără el. Iar ţara.. nu prea sînt capabili ei să vîndă toată ţara, mai ales că este încă locuită, dar au început să vîndă viitorul locuitorilor ei. Doar trăim ca să le cumpărăm altora produsele şi muncim tot pentru ei, nu? Oficial sîntem liberi să facem tot ce ne dorim în limita legilor. Neoficial trăim într-o (semi)sclavie aşa zis democratică şi ne plîngem de zor (ca popor) fără să facem cam nimic ca să rezolvăm problema.

Da, permisele auto au lovit din nou. Sau, mai precis, atitudinea din spatele lor şi-a arătat din nou colţii. Neplăcut, dar ăsta este absurdistanul românesc.

 

Articol a fost preluat de aici.

Atitudinea vinzatorilor

Zilele trec

Zilele trecute am fost să iau nişte miere de la unul dintre magazinele din zonă. Nu că mi-ar fi lene să mă duc pînă la piaţă sau pe la vreun supermarket, dar magazinul de produse naturiste din apropiere este destul de bine dotat şi are produse bune. În plus, era aproape ora 18 după o zi plină şi aproape 4 ore de somn în noaptea anterioară, n-aveam nici un chef să-mi mut fundul prea departe de casă doar pentru un borcan cu miere… aşa că am luat un borcan gol şi am coborît. La cîtă miere bag în ceai ar fi absurd să îmi iau miere la borcan de fiecare dată… probabil că după un timp aş face avere doar din vînzarea de borcane. Cu condiţia să nu mă dea afară din casă mai întîi. Borcanele adică.

Oricum, revenind la subiect, am ajuns şi la magazin doar cu cîteva minute înainte de ora 18, adică ora închiderii. Doamna vînzătoare se pregătea să plece acasă, cineva (probabil fiul) tocmai venise după ea. Nu a părut deloc bucuroasă că am intrat. Nu ştiu dacă era din cauza mea sau din cauză că intram atît de tîrziu, tocmai înainte de plecare (era şi vineri)… pot doar să presupun că era vorba de a doua variantă. Doar sînt un client fidel, chiar dacă uneori ajung la ore mai stranii.

Am cerut miere de tei… nu mai aveau de ceva vreme decît la borcan. Înainte luasem miere polifloră şi vroiam o schimbare… dar în seara aceea nu am prea avut de ales. Nu m-a deranjat deloc, dar am rămas cu mierea poliflorî şi cu amintirea nu tocmai plăcută a atitudinii vînzătoarei. Eu o înţeleg, dar nu prea accept nemulţumirea unui vînzător arătată în faţa unui client (oricare client) care ajunge chiar înainte de terminarea orelor de lucru. Sau, de altfel, pentru orice alt motiv. Nu e deloc uşor să stai în picioare ore în şir în fiecare zi, să îi serveşti pe toţi cei care caută ceva anume, să accepţi rutina deseori aproape insuportabilă şi orele de aşteptare în care nu prea intră nimeni. E alegerea lor, a fiecărui vînzător, să stea după tejghea (oricum ar arăta ea) şi să vîndă. Dacă vor ceva mai bun n-au decît să îşi caute altceva sau să se străduie mai mult să vîndă ca să capete un salariu mai mare. Iar atitudinea cînd vine vorba de clienţi este unul din principalele atuuri pe care le au ca să obţină vînzări mai bune.

Ştiu că nu fac decît să pun într-o formă anume lucruri cunoscute de multă vreme, dar mulţi dintre români au ales să le ignore. Faptul că nu au fost învăţaţi cum să se vîndă (nu vă gîndiţi la prostii, ma refer la vînzarea produselor muncii lor şi la imaginea proprie) nu este o scuză. Ignoranţa şi limitarea evoluţiei ca persoană nu este o scuză… este doar un blocaj.

 

Articol preluat de aici.