Legea violentei in familie, arma de atac a femeilor din Romania

După cum probabil ştiţi deja, acum cîteva zile (adică de 8 martie) Traian Băsescu a promulgat legea violenţei în familie care se doreşte să fie o protecţie (în măsura în care va fi pusă în practică) femeile din România care sînt abuzate sau ameninţate de către partenerii lor de viaţă (indiferent dacă-s soţi, iubiţi, concubini). Nu cunosc detaliile legii, dar ştiu că implică un apel la poliţie, iar poliţaii vin şi-l reţin pe… turbulent. Am impresia că poliţiştii pot interveni fără să a mai fi chemaţi (dacă-s prin zonă şi observă agresiunea), dar, cum spuneam, nu ştiu legea în detaliu.

articol Legea violentei in familie, arma de atac a femeilor din Romania /Dan-Marius.ro – felia mea de internet / Oradea, Bihor, Romania.

Sex, crime, jafuri, violenta

Fie că ne place, fie că nu vrem să acceptăm, toate astea fac parte din viaţa noastră de zi cu zi. Dansăm cu ele, dansăm în jurul lor, ne prefacem că sîntem intangibili şi că ele sînt undeva excluse, la marginea interesului nostru comun. Sîntem ca nişte fluturi în jurul unui bec, ne apropiem de el pînă ne ardem (sau pînă ne-o… ardem) şi după aia, mai mult sau mai puţin satisfăcuţi, mai mult sau mai puţin îndureraţi, ne potolim pînă data viitoare.

Toată lumea vrea să facă sex, este o tendinţă cam…. inevitabilă dacă eşti un om normal şi nu-ţi lipseşte nici element organic sau chimic, dar nu prea vezi oameni făcînd sex pe stradă sau peste tot unde apucă. Eventual doar în pozele făcute de unii… norocoşi (care s-au găsit la locul şi momentul potrivit pentru a imortaliza acţiunile altora mult mai norocoşi decît ei). Mass-media în general a căutat să reglementeze acest aspect, al sexualităţii exagerate, dar s-a dovedit a fi doat de faţadă: dacă vă uitaţi noaptea suficient de atenţi, programele de filme porno vor ieşi uşor în evidenţă. Despre programele tv dedicate în întregime sexualităţii (în diverse grade) nu mai spun nimic. Ele, ca şi paginile web din domeniu, cîştigă imens de pe urma naturii umane.

Violenţa a mers întotdeauna mînă în mînă cu sexul. Nu de puţine ori sexul a fost motiv al violenţei sau refugiu din calea ei, o cale de evadare în generaţiile următoare. În lipsa unei educaţii suficient de bune, oamenii sînt atraşi de ea dar sînt incapabili să scape. Este asemenea unei spirale, violenţa şi educaţia se învîrt împreună în jurul unei axe centrale, compensîndu-se reciproc. Dar această spirală este parcursă în ambele direcţii, cu cît e mai multă educaţie cu atît este mai puţină violenţă, cu cît este mai puţină educaţie cu cît erupe violenţa mai mult. Şi, cu toate acestea, omenirea nu va scăpa niciodată de violenţă: face parte din noi, este înscrisă în codul nostru genetic.

Spuneţi cinstit, cîţi dintre voi se uită la ştirile de la ora 17 de la protv chiar dacă, într-o măsură mai mult sau mai puţin oficială, vă dezgustă? Cîţi dintre voi tresar cînd aud de un jaf sau de o crimă ori de moartea cuiva şi aşteaptă cu nerăbdare mai multe informaţii despre subiect? Cîţi dintre voi au preferat să folosească violenţa ca metodă de a obţine ceva? Din acest punct de vedere violenţa de limbaj (scris sau vorbit) sau cea fizică sînt inseparabile.

Violenţa este o manifestare rudimentară a progresului, este prezentă de fiecare dată cînd omenirea face un salt într-o direcţie sau alta. Sexualitatea şi violenţa este un mod foarte bun de a măsura gradul de civilizare al unui popor sau al unui grup de oameni. Cîte dintre civilizaţiile inferioare au o sexualitate cît mai deschisă, în sensul eliminării inhibiţiilor şi etalării ei la niveluri moderate, şi o violenţă ţinută strict sub control? Nici una.

Articol preluat de aici.

Proteste cu violente

Văd la ştiri că protestele de azi din apropierea sediului guvernului s-au soldat cu violenţe. Nu mă miră deloc, cam era timpul de aşa ceva. Oamenii sînt disperaţi iar protestele lor de pînă acum au fost fără efect. Nici cu violenţele de azi nu au avut efectul dorit. N-a avut nici un fel de imporanţă că oamenii au rupt gardul iar scutierii şi jandarmii au avut nevoie de întăriri care să-i oprească.

Oare cînd îşi vor da seama oamenii că nu mai merge cu vorba bună cînd vine vorba de dialogul cu guvernanţii noştri? Poţi să-i rogi, poţi să-i implori, poţi să-i ameninţi că tot degeaba. Aparent poporul contează mult prea puţin cînd vine vorba de propriul interes al politicienilor.

Violenta si filmele

În seara asta am fost să mă întîlnesc cu nişte prieteni, să mai stăm şi noi la nişte taclale, iar unul dintre subiectele de atunci mi-a atras atenţia. Consider că se merită aprofundat.

Totul a început de la menţiunea pe care am făcut-o despre un omuleţ agresiv cu care am avut tangenţă în ultimul timp pe reţea, unul care e şi cam prost pe deasupra pentru că nu pare conştient că agresivitatea asta se poate întoarce oricînd împotriva lui. Pentru moment detaliile sînt irelevante, dar cazul ăla este doar un exemplu despre cum violenţa (fie ea şi verbală) se manifestă în cadrul societăţii umane. Virtualul este doar un aspect mai nou al societăţii, dar este la fel de valabil ca si aspectele “reale” ale lumii.

Într-o formă sau alta, violenţa este mereu prezentă între oameni. Fie intenţionată sau nu, fie direcţionată spre un scop clar sau lăsată să zburde la întîmplare, fie motivată sau nu, ea există şi foarte probabil va exista mereu, atîta vreme cît există umanitate.

Creştinii s-au străduit din răsputeri să o anuleze, cel puţin la nivel de declaraţii şi de dogmă, dar adevărul este că ei au aplicat-o constant într-o formă sau alta. Cruciadele de eliberare a Ierusalimului, războaiele şi luptele interne care au măcinat Europa şi religia creştină, tribunalele Inchiziţiei care ardeau pe rug vrăjitoarele sînt doar cîteva exemple foarte succinte. Tocmai de aceea pot afirma cu uşurinţă că religiile, şi ideologiile în general, au încercat să îi dea diverse forme, să o manevreze pentru propriile scopuri.

Şi este un lucru bun. Incapacitatea de a elimina violenţa se datorează faptului că este un efect al evoluţiei. Nu doar al speciei umane, ca parte a lumii vii de pe această planetă, ci şi a evoluţiei omului de la un animal la o fiinţă educată. Violenţa are tendinţa să se propage şi să se intensifice în timp, doar prin educaţie ea poate fi blocată (temporar) şi deviată spre a anumite scopuri conform momentului şi situaţiei.

Partea proastă este că aceste scopuri le sînt inaccesibile majorităţii oamenilor, care rămîn doar simpli consumatori ai violenţei şi atît. Cel mai bun şi mai practic exemplu pe care-l pot da sînt filmele şi, indirect, televiziunile. Cîţi dintre voi v-aţi uitat la filme de acţiune, în care oamenii se omoară între ei sau luptă cu fiare şi bestii de tot genul. Serialele precum CSI şi Criminal minds sînt la modă în ultimii ani, iar fără crimele şi ciudăţeniile oamenilor nu ar avea subiecte care să le facă să fie difuzate atîta timp. O televiziune plină de comedii siropoase şi de filme de dragoste ar fi mult prea plictisitoare ca să merite urmărită.

Pe vremuri urmăream filme cu bang-bang căutînd acţiunea din ele. Acum cînd aud de vreun film de vreun film cu vreo invazie de orice fel şi vreun salvator al lumii schimb postul… sau sting televizorul. Cîţi dintre voi aprobă ştirile de la protv de la ora 17 (şi, de fapt, toate ştirile de acel gen), cu violenţa lipsită de sens, dar cîţi se uită de fapt la ele. Oamenilor le este foarte greu să se sustragă de la violenţă, este în natura lor, dar sînt atraşi cu atît mai mult de violenţa care este pusă într-un context anume. Violenţă inteligentă, aş putea spune, dar nu cred că este o exprimare foarte potrivită. Contextul acţiunii face diferenţa dintre un film de succes şi unul mediocru.

Articol preluat de aici.

Agresivitatea este sau nu violenta

Titlul acestui articol vine sub forma unei întrebări: agresivitatea este sau nu violenţă?

Ştirea care a constuit nucleul acestei întrebări se poate găsi pe Medifax aici, este vorba despre licitaţia unui cîine din rasa ciobănesc german de către inspectoratul de poliţie din Dolj pe motiv pentru că este prea blînd, nu au reuşit să îl instruiască să devină agresiv la comandă şi că acesta (cîinele) nu a reuşit să se adapteze în Centrul Chinologic din Sibiu.

“Nu am reuşit să-l antrenăm să aibă un comportament agresiv pentru a însoţi patrulele de poliţie, astfel că va fi vîndut. Este mult prea blînd. Nu a reuşit nici să se adapteze aici”, a declarat agent Viorel Zamfir.

Din punctul meu de vedere, cei care au preluat ştirea pe ziare.com şi pe Europa FM fac o confuzie între agresivitate şi violenţă. Chiar şi pe dexonline.ro există, la definiţia agresivităţii, o trimitere spre violenţă.

Violenţa conţine agresivitate, dar este o agresivitate deja pusă în practic. Violenţa implică o anumită lipsă de control, o formă de manifestare a haosului, pe care agresivitatea nu le conţine. O persoană (sau o fiinţă în general) se poate comporta agresiv, controlîndu-se, dar fără a fi violent. Pe diferenţa asta se şi pune accentul în dresajului unui cîine: nimeni nu are nevoie de un cîine violent, pe care nu-l poate controla, dar un cîine agresiv, care să reacţioneze la comandă sau la existenţa unui pericol (şi care în mod normal este foarte liniştit) este foarte util.

Cei din mass-media ar trebui să fie mai atenţi la asemenea diferenţe pentru că îi pot induce în eroare pe mulţi neavizaţi.

Articol preluat de aici.

Violenta urbana in Romania post-decembrista

Unul dintre subiectele zilei de ieri a fost violenţa urbană, cea care apare de obicei în trafic. Subiectul a fost deschis de un filmuleţ al unui pasager de către şoferul unui autobuz şi s-au continuat cu alte exemple, mai ales că s-a avut de unde alege. O simplă căutare pe youtube a dat destule rezultate. Nu vreau să reproduc nici unul dintre rezultate aici pentru că nu-mi place să încurajez prin vreun fel violenţa.

Eu zic că violenţa urbană a crescut mult pentru că oamenilor nu le mai este frică de repercursiuni. În perioada comunistă majoritatea oamenilor se gîndeau de mai multe ori înainte de a sări la bătaie sau de a-şi arăta “puterile” (mai mult tupeul, de fapt) din cauză că se ştiau pîndiţi de securişti şi turnători şi se puteau trezi cu forţele de ordine peste ei. Acum… acum aşa ceva nu mai există. Mă refer la ameninţarea mascată. Forţele de ordine acţionează doar în cazurile speciale şi doar dacă sînt chemate (e mai greu să se auto-sesizeze pentru că o bătaie durează de obicei cîteva zeci de secunde).

Nepedepsiţi, unii oameni şi-au pierdut simţul măsurii (presupunînd că l-au avut vreodată) şi au început să-şi facă propriile reguli, de obicei în detrimentul celor din jur. Treptat tupeul şi-a arătat colţii pentru a se transforma în nesimţire atunci cînd pedeapsa a întîrziat să se facă simţită. Atunci cînd educaţia este defectuoasă doar pedeapsa are efectul dorit, de a tempera violenţa cotidiană. Iar cînd şi aceasta este deficitară avem de-a face cu România de azi.

Şoferii sînt un caz mai special: nu de puţine ori am văzut cum treceau pe roşu, forţînd trecerea de pietoni. Despre accidente cu morţi şi răniţi am tot auzit. Despre bătăi între şoferi şi/sau şoferi şi pietoni mai rar, dar ele există. Tot des am remarcat şoferi care se băgau în depăşire fără să aibă vizibilitate, sperînd că se va găsi vreun alt şofer care să le facă loc pentru a intra înapoi în coloană. Uneori ei au evitat la limită coliziuni ce putea fi fatale. Alţii se băgau pe contrasens sau în orice loc disponibil, în ciuda traficului aglomerat. Da, uneori trebuie aşteptat mult în spatele maşinii din faţă, dar dacă se bagă ignorînd regulile de circulaţie nu ajută pe nimeni, doar se măreşte blocajul.

Voi ce soluţii aveţi? Pedeapsa este mai la îndemînă, dar este nevoie de o pedeapsă foarte drastică pentru a-i învăţa pe altii prin puterea exemplului. Educaţia este mai eficientă, dar e nevoie de generaţii întregi pentru a-şi face simţite efectele.

Articol preluat de aici.