O cioara sta pe o craca cu o bucatica de cascaval in gura

O cioara sta pe o craca cu o bucatica de cascaval in gura. Vine vulpea.

– Cioara, cioruta, esti tu, draga mea, destul de sofisticata in gindirea ta politica?

Cioara tace.

– Cioara, cioruta, ai votat tu, fato, pe 29 iulie?

Cioara tace.

– Cioara, ciorisoara, ai votat DA sau NU?

Cioara ispitita si calcata pe nervi, nu se poate abtine!

– DAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA!

Cade cascavalul, vulpea fuge cu tot cu auriul trofeu.

Cioara inteleptita si trista cugeta:

– Si daca as fi spus NU… s-ar fi schimbat oare ceva?

Crin Antonescu si plata pentru drepturi

Location of ( green ) – on the European contin...
Image via Wikipedia

Una dintre ştirile pe care le-am citi azi (prin intermediul facebook am ajuns la articolul ăsta de pe Realitatea.net) m-a făcut să încep să rîd în hohote… Titlul este pur şi simplu hilar, iar rîsul meu este o reacţie perfect naturală cînd dai peste o tîmpenie atît de imensă încît nu mai este loc de altceva.

Dacă aţi aruncat deja o privire peste articol v-aţi dat deja seama despre ce e vorba: Crin Antonescu a venit cu ideea ca românii din afara ţării să plătească taxe în ţară ca să poată vota la alegerile pentru preşedinţia României. Nu e deloc greu de găsit motivul acestei… “idei”: la ultimele alegeri Traian Băsescu a fost ales de către românii din diaspora. Ei sînt cei care au făcut diferenţa, indiferent dacă voturile au fost pe bune sau dacă au fost măsluite. Sînt sigur că manevra asta este doar o încercare de a controla în vreun fel (în măsura în care se poate face acest lucru) voturile venite din “afară”… problema este că soluţia oferită este pur şi simplu cretină.

De ce? Pentru că unele drepturi sînt garantate de stat indiferent de situaţia cetăţeanului român, ele sînt anulate sau suspendate doar în cazurile mai speciale şi se face (cel puţin din cîte ştiu eu, nu sînt avocat) doar prin intermediul justiţiei. Adică printr-un proces şi o decizie definitivă luată de către o instanţă. Dreptul de vot este unul dintre aceste drepturi garantate de către stat: atîta vreme cît eşti cetăţean român (şi nu intri în cadrul cazurilor speciale pe care tocmai le-am menţionat) poţi alege un reprezentant care să vorbească şi să negocieze în numele tău, oriunde te-ai afla pe glob. Din cîte ştiu nu se aplică asupra reprezentanţilor locali (de exemplu dacă eşti în Franţa nu poţi vota de la distanţă pentru primarul Oradei sau Timişoarei, chiar dacă ai adresa oficială în oricare dintre aceste locale – trebuie să-ţi muţi curul la faţa locului şi să bagi un vot în urnă), dar se aplică foarte bine la alegerile prezidenţiale. Pînă la urmă preşedintele României este tot un reprezentant, doar că ne reprezintă pe noi, ca popor.

Şi totuşi, de ce este o idee cretină? Pentru că românii din diaspora se împart în 3 categorii principale: tineri plecaţi la învăţătură, oameni plecaţi la muncă şi oameni care nu au reuşit să se adapteze aici şi au plecat lăsînd totul în urmă. Ultima categorie nu mă interesează prea tare pentru că prea puţini dintre ei sînt dispuşi să voteze. Spuneţi cinstit: cîţi dintre tinerii plecaţi la învăţătură (studenţi prin vreo universitate mai bună decît cele de la noi) au proprietăţi de vreun fel de pe urma cărora trebuie plătite taxe la stat? 1%? 2%? Chiar şi cei cu bani nu cred că au prea multe proprităţi taxabile, majoritatea fiind pe numele părinţilor.

Oamenii plecaţi la muncă în străinătate plătesc taxele ţării în care lucrează. E ceva normal, nu? Ţările respective le oferă facilităţi pentru taxele alea, începînd de la servicii medicale şi terminînd cu infrastructura necesară deplasării dintr-un loc într-altul şi bunei funcţionări traiului zilnic într-o societate civilizată. Ce le oferă România în schimb? Cam nimic, doar nişte drepturi pur şi simplu inalienabile (adică care nu pot înstrăinate – aviz inculţilor). Sînt sigur că eventualele taxe care trebuie să fie pentru proprietăţile din ţară sînt plătite la zi (cel puţin în majoritatea cazurilor) de către cei rămaşi în ţară – ştim deja că majoritatea românilor plecaţi la muncă s-au dus să muncească pentru familiile lor.

Oricum, să plăteşti pentru un drept care este deja al tău mi se pare cel puţin absurd. Nu ştiu cine i-a oferit lui Crin Antonescu o asemenea idee, dar cu siguranţă că i-a făcut un mare deserviciu. Deja au murit suficienţi oameni de-a lungul istorie pentru a garanta asemenea drepturi, iar acum unii sînt capabili să reducă acei morţi la nişte bani… de parcă s-ar putea face o comparaţie între cele două.

 

Articol preluat de aici.

Moţiune de cenzură şi proteste

Oricît de mult dispreţuiesc circul politic românesc, ziua de azi a fost un prilej de amuzament… pe lîngă plictiseala obişnuită cînd vine vorba de discursuri sforăitoare. Nu mă înţelegeţi greşit: am fost prea ocupat ca să mă plictisesc, ca de obicei, dar am tras un pic cu urechea la discursurile politice de azi. Nu prea mult, aş fi adormit instantaneu şi pe perioadă nedeterminată dacă aş fi ascultat mai mult de cîteva minute… Chiar şi aşa pot spune cu siguranţă că politicienii s-au întrecut în discursuri cît mai sforăitoare, umflîndu-se în pene şi lăudîndu-se cu rezultatele actuale, fie şi aşa jalnice cum probabil ştiţi deja cu toţii.

Ce m-a amuzat totuşi la culme a fost faptul că mulţi s-au bucurat aseară numărînd voturile care le-au rămas ca moţiunea să treacă… mai aveau nevoie doar de 2-3 (conform promisiunilor). După un atac furibund dus pe toate canalele posibile la adresa preşedintelui şi a guvernului, după ce i-au înfierat şi i-au demonizat (pe bună dreptate, de altfel), aseară se părea că moţiunea avea şanse destul de mari de succes. Iar astăzi… ca moţiunea de cenzură să treacă avea nevoie de 236 de voturi… a obţinut 218 şi o vot nu (anulat).

Un Victor Ponta cam ofuscat (ce naiba, doar tocmai i s-au înnecat corăbiile ) se plîngea mai devreme pe televiziunea mogulului Voiculescu (adică Antena 3) că o mulţime de “ticăloşi” au promis că votează în favoarea moţiunii, au luat ce li s-a oferit dar au votat împotrivă. Nu pot să nu zîmbesc şi să nu mă amuz de starea lui de spirit pentru că îl consider la fel de ticălos ca şi cei de care s-a plîns. Ziua de azi nu a reprezentat decît un pas, un rezultat al uneia dintre luptele duse în războiul între canaliile politice româneşti. O tabără a cîştigat, alta a pierdut. S-au făcut promisiuni, s-au dat “atenţii”, s-au lasat acuzaţii şi s-au aruncat cu injurii în toate părţile, s-a spus minciuni peste minciuni şi s-au făcut promisiuni cu nemiluita… circul politic românesc a atins un maxim în ultimele zile urmînd să aibă un recul pînă ce taberele se vor reaşeza pe noile poziţii de echilibru.

Pe de altă parte, Bucureştiul a fost parţial blocat şi îşi merită blocajul. Protestele în cîteva puncte cheie au dus la devierea circulaţiei. Marii pierzători ai zilei, oamenii obişnuiţi, au preferat să stea în stradă şi să protesteze în timp ce circarii se băteau pe moţiune în parlament. Au ieşit în stradă de foame, din disperare, şi nu au făcut absolut nimic. Vă miră? Pe mine nu, deloc. Protestul nu ajută cu nimic dacă nu este însoţit de o acţiune fermă, precisă şi sigură. Iar ce au făcut oamenii ăia în stradă nu a fost aşa ceva… nu are nici o valoare. Doar au sporit cantitatea de înregistrări video a Eşecului.

Articol preluat de aici.