Anunturi-reclame prin ziare

Nu prea am tangenţă cu ziarele de pe la noi. Le mai citesc pe reţea cînd am timp şi e cazul, uneori le cumpăr de la tarabe şi cam atît. Am cîţiva prieteni care au avut tangenţă mai mare cu ele, adică au lucrat sau încă lucrează în branşă, dar nu prea amestecăm treburile profesionale.

Zilele trecute a murit un prieten de familie şi a trebuit să mă duc să dau anunţ în ziar. M-am dus la Crişana pentru că ştiu că au o tradiţie veche în acest sens, este unul dintre cele mai vechi cotidiene pe care-l cunosc, exista şi pe vremea cînd eram copil. Nu mai e ce a fost pe vremuri, ca tiraj şi articole, dar asta este altă poveste.

Aş spune că preţul anunţului a fost o mică supriză, dar ar fi o exagerare: mă cam aşteptam la orice aşa că nu am fost prea surprins. Însă cu siguranţă a fost un pic mai mult decît credeam că va fi: 24 de lei pentru două paragrafe scurte. Din curiozitate m-am interesat de alte tipuri de anunţuri, vreo 20 de cm pătraţi ar costa o persoană juridică 77 de lei pe zi. Cum nu se face nici o diferenţă între publicitate şi anunţurile de tip necrolog, se plăteşte la grămadă iar ziarul cîştigă (sau ar putea cîştiga) bani frumoşi din cei care au nevoie de asta.

Informaţiile de azi sînt prea puţine ca să încep să trag concluzii, dar cu siguranţă este un subiect pe care-l consider că se merită aprofundat. Pînă acum n-am prea fost interesat de preţurile publicităţii de prin mass-media, mai ales că nu am avut nevoie, dar ştiu că s-a tot vorbit despre problemele ziarelor cu publicitatea şi faptul că nu prea există aşa ceva în ultimul timp, că multe ziare au dat ortul popii din cauza crizei, dar şi că se cîştigă bine de pe urma acestui lucru.

Articol preluat de aici.

Hienele din mass-media

Mădălina Manole a decedat. Un lucru cunoscut deja de o ţară întreagă, o veste care probabil că a trecut deja de graniţele ţării la românii răspîndiţi prin lume.

Moartea ei a reprezentat prilejul manifestării unuia dintre cele mai jalnice şi mai greţoase spectacole pe care poate afişa mass-media românească. N-am stat prea mult să urmăresc tot spectacolul, dar am văzut a fost suficient. Ba chiar foarte suficient, dacă pot spune aşa. Bine că am un stomac rezistent pentru că altfel aş fi vomitat cu siguranţă.

Nu este prima oară cînd mass-media în general, televiziunile în special, se hrănesc din suferinţa şi durerea oamenilor… este un obicei foarte vechi (bîrfa de prin sate a fost mereu la ordinea zilei), dar acum acest obicei s-a supraspecializat deturnînd o meseria de jurnalist de la valorile bune pe care ar trebui să le aibă (şi pe care unii le mai păstrează încă, prin diverse colţuri ale acestei lumi).

Aţi văzut o hienă cum se hrăneşte? Aveţi prilejul să vedeţi acest lucru în filmuleţul de mai jos… să o vedeţi cum îşi mănîncă pradă încă vie, începînd de la stomac şi ţesuturile moi în timp ce se zbate. Dacă nu sînteţi capabili să suportaţi aşa ceva nu vă sugerez să vă uitaţi la film. Exact asta îmi evocă mie un anume aspect al ziariştilor şi oamenilor de televiziune: acela care îşi bagă ustensilele de înregistrat în viaţa unui om şi apoi caută să analizeze toaste aspectele ale suferinţei lui şi a tragediilor din viaţă. Nu este deloc uşor să îţi moară partenerul de viaţă, dar cu atît este mai dificil să-ţi vezi aspecte ale vieţii afişate şi analizate în văzul unei întregi planete. Cu atît este mai urît să vezi durerea celor dragi multiplicată la infinit şi pusă într-un tipar artificial şi complet nepotrivit.

Şi de ce? Pentru că nişte futuţi caută să stoarcă din suferinţă un procent de rating cît mai bun şi nişte vînzări suplimentare. Oi fi cam dur, dar nu pot fi altfel în astfel de situaţie.

Articol preluat de aici.

Agresivitatea este sau nu violenta

Titlul acestui articol vine sub forma unei întrebări: agresivitatea este sau nu violenţă?

Ştirea care a constuit nucleul acestei întrebări se poate găsi pe Medifax aici, este vorba despre licitaţia unui cîine din rasa ciobănesc german de către inspectoratul de poliţie din Dolj pe motiv pentru că este prea blînd, nu au reuşit să îl instruiască să devină agresiv la comandă şi că acesta (cîinele) nu a reuşit să se adapteze în Centrul Chinologic din Sibiu.

“Nu am reuşit să-l antrenăm să aibă un comportament agresiv pentru a însoţi patrulele de poliţie, astfel că va fi vîndut. Este mult prea blînd. Nu a reuşit nici să se adapteze aici”, a declarat agent Viorel Zamfir.

Din punctul meu de vedere, cei care au preluat ştirea pe ziare.com şi pe Europa FM fac o confuzie între agresivitate şi violenţă. Chiar şi pe dexonline.ro există, la definiţia agresivităţii, o trimitere spre violenţă.

Violenţa conţine agresivitate, dar este o agresivitate deja pusă în practic. Violenţa implică o anumită lipsă de control, o formă de manifestare a haosului, pe care agresivitatea nu le conţine. O persoană (sau o fiinţă în general) se poate comporta agresiv, controlîndu-se, dar fără a fi violent. Pe diferenţa asta se şi pune accentul în dresajului unui cîine: nimeni nu are nevoie de un cîine violent, pe care nu-l poate controla, dar un cîine agresiv, care să reacţioneze la comandă sau la existenţa unui pericol (şi care în mod normal este foarte liniştit) este foarte util.

Cei din mass-media ar trebui să fie mai atenţi la asemenea diferenţe pentru că îi pot induce în eroare pe mulţi neavizaţi.

Articol preluat de aici.