De ce nu pot avea incredere in Sorin Sotoc

De cîteva luni am avut “plăcerea” să lucrez cu Sorin Sotoc, ceva şefuleţ de la Spinul Bihorean. Am pus ghilimele intenţionat pentru că nu a fost deloc o plăcere… unii ar spune că a fost aproape un chin, dar personal am o toleranţă mult prea mare pentru a o numi astfel.

Realizarea paginii pentru Spinul a fost una memorabilă dacă aş putea s-o spun. În mod normal realizarea unei pagini durează cel mult două săptămîni de la prima întîlnire cu clientul pînă la predarea proiectului, ţinînd cont de complexitatea paginii şi de cerinţele clientului. Asta înseamnă întregul proiect, de la stabilirea specificaţiilor, la alegerea unui format al paginii şi pînă la ultimele optimizări la pagină… de obicei mai urmează şi o perioadă de întreţinere pentru eventualele completări ulterioare şi cam atît. Proiectul ăsta a durat 3 luni… la început pentru că Sorin Sotoc nu se putea decide la un singur format: a început să se inspire de la diverse pagini şi nu rămînea prea mult la o chestie clară… vedea ceva frumos la o pagină şi dorea să adauge la Spinul, mai tîrziu (cîteva ore sau zile mai tîrziu) vede altceva frumos şi vroia şi aia. Nu e rău să te inspiri de la anumite pagini, dar cînd te inspiri de prea multe ori începe să devină contraproductiv.

A fost nevoie de o întîlnire între mai multe persoane, o adevărată şedinţă, ca să ajungem la un consens. S-au luat anumite decizii, s-a trasat un anume “drum” şi am luat-o în direcţia respectivă. Problema a continuat atunci cînd Sorin Sotoc a trecut de la o indecizie de mare clasă la polul opus: a dorit să decidă locul fiecăui element din site la nivel de pixel. Nici asta nu e ceva rău, dar în momentul în care ai o pagină destul de stufoasă cu multe pagini şi secţiuni devine din nou contraproductiv.

Cei de la Spinul Bihorean şi Sorin Sotoc în mod special nu au fost singurii mei clienţi şi nu vor fi nici ultimii… Dar a fost un prilej pentru a descoperi că nu este deloc uşor să lucrezi cu un client care combină indecizia cu o încăpăţînare atipică şi o oarecare reticenţă la ce este nou: nu de puţine ori a ţinut-o pe a lui (mai ales în a doua parte a dezvoltării paginii) deşi i-am spus că nu e tocmai bine pentru rapiditatea site-ului şi modul de funcţionare a paginii.

Una dintre fazele cele mai tari care s-a întîmplat cît am fost pe la Spinul a fost cînd Sotoc a început să comenteze despre optimizarea panoului de administrare pentru Internet Explorer. Ştiam foarte bine că în redacţie era instalat Opera ca navigator principal şi că în România cel mai des folosit navigator este Firefox. I-am şi spus-o, iar Sorin a încercat să facă pe deşteptul şi i-a întrebat pe fiecare din redacţie (cel puţin aceea care se aflau în acel moment acolo) care era navigatorul folosit de ei la faţa locului şi acasă. Marea majoritate a răspuns că Opera (mai ales că era cel instalat) şi Chrome. Doar o singură persoană a răspuns că folosea Internet Explorer… acasă. Sorin Sotoc a încercat să o dreagă spunînd că persoana în cauză era cea mai harnică dintre toţi, cea care lucra cel mai mult la site. Între noi fie vorba… cine naiba lucrează de acasă la articolele încărcate pe Spinul.ro de acasă, mai ales cînd ai un soţ şi un copil minor de care trebuie să te ocupi? (e o întrebare retorică)

O altă fază tare a fost în partea de întreţinere a paginii Spinul.ro: a fost nevoie de nişte mici modificări pe pagină (introducerea unor imagini şi alte chestii minore). Cînd am fost abordat să fac astea şi i-am spus că în momentul respectiv eram la un client şi trebuia să termin ceva repede, dar că urma să mă ocup mai tîrziu despre astea (spre seară) Sorin Sotoc a început să comenteze că “ce, noi nu sîntem clienţii tăi?” şi că “de ce nu i-am spus de la bun început că aşa urmau să decurgă lucrurile?”. Dar nu este ceva singular, am mai întîlnit situaţii în care clienţii a căror site era deja la stadiul de întreţinere după lansare vroiau modificările pe loc, în următoarele cîteva minute, şi nu înţelegeau că aveam anumite termene limite şi nu puteam lăsa totul baltă şi întrerupe ce făceam în acel moment pentru că a mă ocupa imediat de ei. Este, totuşi, o problemă de educaţie… în viitor va fi corectată, dar va trebui mai întîi ca oamenii să înţeleagă care este fluxul de lucru în “lumea virtuală”.

Ar mai fi o mulţime de chestii de scris, mai mult sau mai puţin amuzante, dar deja m-am lungit prea mult cu articolul ăsta. Pînă la urmă buba s-a spart, dacă îi pot spune aşa. N-are rost să intru în detalii, dar în curînd spinul.ro va deveni temporar indisponibil cînd va fi făcut transferul domeniului pe un server nou.

Am o întrebare retorică, aşa de final: cît de prost trebuie să fii încît să porţi o conversaţie în contradictoriu cu cineva (ca să nu spun ceartă) şi apoi să-i spui că l-ai înregistrat în tot acest timp pentru a folosi înregistrarea într-un eventual proces în instanţă? Nu e nevoie să răspundeţi, am deja răspunsul… m-am lămurit mai mult decît aţi putea să mă lămuriţi voi vreodată. Partea cea mai tare a fost în final cînd l-am apostrofat cu degetul (în sensul că nu a făcut deloc bine cu înregistrarea aia şi vorbitul despre ea) individul a început să comenteze că-l ameninţ. A început să mă umfle rîsul şi m-am abţinut cu greu să nu rîd în hohote de faţă cu toată lumea: cît de prost ar trebui să fiu ca să încep să ameninţ pe cineva într-un loc public, de faţă cu toţi martorii ăia şi cu un reportofon foarte probabil pornit. Nici dacă mi-ar sta în obicei să ameninţ n-aş face vreodată aşa ceva.

Ca şi concluzie trebuie să menţionez că reacţiona mai multor dintre prietenii mei cînd le-am spus că am făcut pagina celor de la Spinul a fost: “şi Sorin Sotoc te-a plătit pentru munca ta?”. Da, m-a plătit… şi asta doar pentru că nu a fost decizia lui. Nu pot decît să mă bucur că am scăpat de colaborarea cu el şi dacă ar fi să nu-l mai întîlnesc vreodată cred că ar fi prea devreme.

Şi, ca să răspund la întrebarea din titlu: nu pot avea încredere în Sorin Sotoc pentru că îmi face impresia unui individ foarte lunecos. Am observat la el prea multe aspecte diferite, unele fără prea mare coeziune cu restul ca întreg.

Ziaristul Mihai Eminescu

Nu pot să nu mă întreb cîţi dintre voi aţi învăţat la şcoală că Mihai Eminescu a fost un etern îndrăgostit, posibil neadaptat şi v-aţi rezumat la învăţarea poeziilor lui, a cîtorva lucrări de proză şi atît. Nu sînt la curent cu programa de acum din şcoală, dar pe vremea cînd eram eu prin gimnaziu şi liceu cam atît a fost tot ce am învăţat despre el. De-abia ulterior am aflat că a fost unul dintre gazetarii de seamă ai epocii lui, că aşa zisa nebunie de care a suferit a fost de fapt o înscenare pentru a-i închide gura şi de a-l izola.

Sînt multe de zis despre el, ca despre oricare altă personalitate a epocii lui, iar unul dintre subiectele pe care le-am citit pe hotnews azi încearcă să aducă cîteva informaţii suplimentare, chiar dacă numai succint. Articolul poate fi citit aici şi este un interviu al Mirunei Lepuş, o tînără de 23 de ani care povesteşte în cartea “Despre Eminescu şi ce am învăţat descoperindu-l” cum il percep pe Eminescu elevii atunci cînd refuză să înveţe fără înţeleagă prea bine comentarii kilometrice despre opera acestuia. Ea spune că “Nu poate să îţi placă Eminescu dacă nu îl citeşti. Nu poti iubi decît ceea ce cunoşti. Şi nu cunosti decît lucrurile pe care le-ai domesticit”.

Moda comentariilor kilometrice nu este deloc nouă. Au avut şi ele rolul lor, dar este oarecum limitat. Este mai uşor să înveţi pe cineva obligîndu-l să prelucreze informaţii prelucrate (digerate) deja de altcineva, dar este mult mai util să îl înveţi să gîndească pe cont propriu, să digere informaţiile aşa cum poate el mai bine. O educaţie nu ar fi completă fără această gîndire a fiecăruia dintre noi.

Vă sugerez să cititţi articolul şi chiar să cumpăraţi cartea Mirunei. Eu o voi căuta cu siguranţă prin librării în perioada următoare.

Articol preluat de aici.