Colectarea taxelor si impozitelor in Oradea

Tot o ştire locală mi-a sărit un pic în atenţie (o găsiţi aici) pentru că are legătură cu restanţele de taxe la nivel local. Recuperarea lor este o problemă la nivel naţional, mai ales acum cînd mulţi oameni au probleme cu banii, şi se caută soluţii pentru recuperarea datoriilor către stat. Este adevărat că o parte a lor este doar furt oficializat, dar sistemul nu prea ţine cont de moralitate: datoria este datorie. Foamea de bani este foarte acută, iar statul român este cel mai înfometat de aşa ceva… un adevărat prădător.

Articolul acesta este primul în care găsesc o încercare de transformare (pe cale judecătorească) a datoriilor către municipalitate în muncă în folosul comunităţii, mai ales că nici nu ştiam că se practică aşa ceva aici. Adică munca în folosul comunităţii în România. Este perfect normal, mai ales că nu prea şi-au făcut “publicitate” iar eu nu mă prea învîrt în cercuri care să mă aducă în preajma acestui fel de activitate. Nu pot fi decît curios să aflu mai multe despre asta, aşa că voi reveni la acest subiect. Are deja un an vechime (un an şi cîteva zile, de fapt) şi, probabil, va dura încă o perioadă bună pînă va prinde la public şi va fi realizată nu doar din obligaţie.

Aşa cum era de aşteptat, Primăria Oradea face apel la debitori ca aceştia să-şi plătească taxele şi birurile. Cineva trebuie să cîştige proiectele de înfrumuseţare a oraşului şi trebuie plătiţi gras pentru munca lor, nu-i aşa?

Articol preluat de aici.

Comments

Leave a Reply

*

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>