iPad versus WePad

Cred că nu mai este nevoie de o introducere pentru iPad de la Apple, ştiţi deja ce este asta (măcar din auzite). De curînd i-a apărut un concurent european care i-a luat-o deja înainte din cîteva puncte de vedere: are webcam, porturi USB, cititor de card, port HDMI şi rularea în paralel a mai multor procese (multitasking).

Concurentul ăsta are un nume uşor de reţinut: WePad. Este un tablet de 11,6 inchi care promite să fie deschis şi în acelaşi timp să permită autorilor să aibă control asupra conţinutului lor. WePad susţine de asemenea Adobe prin suportul lui Flash şi Adobe AIR. Sistemul de operare instalat pe WePad este Linux şi suportă aplicaţii Android şi Adobe AIR. Are o interfaţă care interacţionează cu aparatul prin atingerea ecranului şi oferă funcţionabilităţi precum navigarea pe internet, poşta electronică, cărţi electronice, muzică, video, jocuri şi chiar mai mult.

În plus faţă de ecranul mare cu o rezoluţie de 1,366×768 px, WePad are o cameră web, două porturi USB, un cititor de card, un port HDMI. Procesorul folosit este un Intel Atom N450 la 1,66 GHz. Cîntăreşte 800 de grame, are o baterie cu o durată de descărcare de 6 ore.

Un WePad de 16 GB cu WiFi costă 449 de euro iar cel de 32 GB cu WiFi şi 3G cu suport complet HD are 569 euro. Precomenzile încep la 27 aprilie iar expedierea produselor va fi prin iulie-august. Firma producătoare (Neofonie) susţine că pentru moment există 20 de mii de pre-comenzi.

Mai multe informaţii aici.

Articol preluat de aici.

Comments

Leave a Reply

*

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>