Oameni timpiti

Unul dintre lucrurile pe care le-am văzut acum cîteva minute le ştirile protv mi-a adus aminte, de parcă ar fi fost nevoie, că oamenii sînt pur şi simplu tîmpiţi. Evident, nu toată lumea, dar mulţi chiar sînt tîmpiţi. Ieri şi azi au fost zilele Bucureştiului şi au fost diverse festivităţi şi întreceri. Una dintre întreceri consta dintr-o săritură în Dîmboviţa cu un obiect mai mult sau mai puţin zburător. Aşa că o tînără a sărit în canalul colector al Dîmboviţei cu… un pian. Şi, ca să nu fie suficient de proastă, a sta şi cu fundul pe el. Nu ştiu de la ce înălţime a sărit, să tot fie vreo 3 metri (cred), dar cei de la ştiri spuneau că obiectul a lovit solul cu vreo 60 de km. pe oră. Stînd în fund, toată forţa loviturii s-a adunat în coloana vertebrală. A trebuit să fie dusă cu ambunlanţa la spital, am înţeles că are răni serioase la spate şi coloană.

Nu a fost deloc plăcut, dar nu mi-e deloc milă de tînăra respectivă. Dacă e suficient de tîmpită să facă aşa ceva, adică să sară cu un pian în apă fără să-şi ia măcar o măsură de protecţie elementară, îşi merită pe deplin suferinţa.

PS Mai este nevoie să menţioneze ceva despre cel cei la protv care s-au grăbit să repete faza de suficiente ori pentru a fi reţinute toate detaliile de către telespectatori. Jalnic.

Articol preluat de aici.

Comments

Leave a Reply

*

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>