Tragedia poloneza

Am aflat încă de acum două zile despre accidentul avionului care a dus la moartea preşedintelui Poloniei, a comandanţilor armatei şi a unei mulţimi de oficialităţi poloneze, dar am preferat să mă abţin de la comentarii. Am avut motivele mele: în primul rînd din cauză că posturile de ştiri (şi cam orice post în general) au acoperit destul de bine ştirea şi nu aveau nevoie de comentarii în plus pe acest subiect, iar în al doilea rînd pentru că am aşteptat să treacă frenezia iniţială pentru a-mi spune punctul de vedere.

Le transmit pe această cale polonezilor condoleanţele mele.

Totuşi, nu pot spune că a fost ceva inevitabil. Poate că accidentul putea fi, într-o oarecare măsură, evitat, dar a existat cel puţin o greşeală fundamentală care nu-şi are o explicaţie. Numărul mare de victime printre militarile şi oficialităţile de rang înalt se datorează faptului că se găseau cu toţii în acelaşi avion îndreptîndu-se spre Smolensk pentru comemorarea masacrului de acum 60 de ani a peste 22 de mii de militari polonezi în cel de-al doilea război mondial. Din punctul de vedere al strategiei acest lucru este o prostie: orice ar fi, nu-ţi pui toate ouăle în acelaşi coş (dacă ar fi să folosesc o exprimare de-a noastră).

Poate veţi spune că o asemenea măsură nu-şi are rostul pentru că Polonia nu se află în stare de război, dar se pot întîmpla oricînd accidente, motivele posibile sînt foarte multe (de la eroare umană la condiţii meteo sau defecţiuni tehnice). Iar un asemenea accident chiar s-a întîmplat.

S-a spus în ultimele zile că istoria se repetă, iar Smolensk face din nou victime printre polonezi. Da, istoria are tendinţa de a se repeta, dar şi greşelile oamenilor care nu învaţă nimic din experienţa predecesorilor.

Articol preluat de aici.

Comments

Leave a Reply

*

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>